Yesterday, because the weather was still fine, I strolled through the old part of the town, the baroque one. Timisoara was called “Little Vienna” not only because it belonged much time to the Austrian Empire, but also because the buildings are very similar with those one may see in Vienna. There are also manuy Jugendstil/ Art Nouveau buildings in town, which I will show other time. This was a 3 hours walk along the river Bega, which flows through the town, around the Cathedral and in 3 principal squares of Timisoara: Victory Square, between the Opera and the Cathedral – site of many baroque palaces, Freedom Square – with a building dating back to the Ottoman epoch, and Unity Square, a baroque architectonic center. The last buildings are modern ones, near the place where I live, and not so far from that charming last square. I hope you enjoy!
Fiindca toamna asta ne-a mai facut cadou cateva zile frumoase, ieri, pe la amiaza, mi-am luat aparatul de fotografiat si am plecat la plimbare prin oras. Turul meu s-a limitat la zona centrala a orasului, unde m-am intalnit cu parcuri si cu cheiul Begai.
Vremea fiind chiar calda, in parcuri era destul de multa lume, mai ales elevi, care terminasera cursurile si pensionari. Ce faceau? Unii jucau sah sau carti, in timp ce altii chibitau pe margini, altii se plimbau, pur si simplu, antrenandu-se pentru vara viitoare (rucsac, bidon cu apa, toiag). Niste fete stateau la soare, altele vorbeau pe malul apei, in timp ce baietii trageau la rame. Cel mai tare mi s-a parut insa baiatul care se antrena singur, la sarituri cu datul peste cap.
Am facut cateva poze in Parcul Alpinet, loc de promenada, intre Podul Traian si Podul Mitropolit A. Saguna
Am trecut apoi in parcul de pe cealalta parte a apei, pentru a cauta cateva unghiuri potrivite pentru fotografii ale Catedralei Metropolitane. Construita intre anii 1936-1940, biserica poarta hramul Trei Ierarhi si exemplifica stilul de constructie bizantin-moldovenesc. Sfintirea sa a avut loc la 6 octombrie 1946, in prezenta Regelui Mihai I al Romaniei. Cladirea are o lungime de 63 m si latime de 32 m si este dotata cu 11 turle. Turnul principal are peste 83 m inaltime, purtand in varf o cruce de 7 m inaltime. Compozitorul banatean Sabin Dragoi este cel care a armonizat cele 7 clopote, a caror bataie se aude in tot orasul. In 1956 au fost aduse aici moastele Sf. Iosif cel Nou de Partos, fost mitropolit al Banatului in secolul al XVII-lea. Din 1968, o frumoasa colectie de arta religioasa veche din Banat poate fi vizitata la subsolul Catedralei.
Ajunsa in centru, imi prezint omagiile poetului neamului, care are aici un bust dezvelit in 1934. Poetul a vizitat orasul in doua randuri: 1867 si 1868, insotind ca sufler trupa de teatru Mihail Pascaly.
Nu departe se afla Primaria municipiului Timisoara, cladire inceputa de arhitectul Laszlo Szekely, caruia Timisoara ii datoreaza atat de multe dintre cladirile sale emblematice, si finalizata intre 1924-1925, ca sediu al Scolii Superioare de Comert. Construita este in stil neoromanesc.
In Piata Victoriei, care delimiteaza spatiul dintre Catedrala si Opera, pe Corso, se insira palatele baroce ale orasului. Ar necesita o renovare fiindca nu cred sa li se fi oferit vreuna dinainte de revolutie si e pacat.
Palatul Szecheny
Palatul Merbl (dreapta imaginii)
detaliu Palatul Dauerbach
Palatul Lofller (dreapta imaginii,1912)
Camera de Comert si Industrie, 1933, ard. L.Szekely
Palatul Weiss, arh. Merbl
Palatul Lloyd (arh. Baumhorn, fost sediu al Bursei Agricole, al Societatii Lloyd si, din 1948, al Rectoratrului Politehnicii
In mijlocul pietei, o copie a statuii Lupa Capitolina din Roma, dar al Cetatii Eterne pentru Timisoara, estedeja o emblema a orasului. Asemenea copii se mai afla in Bucuresti si Cluj-Napoca.
Tot aici se afla si Monumentul Regelui Ferdinand I, inaugurat cu ocazia sarbatoririi a 80 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Autor este sculptorul banatean Peter Jecza.
Pe partea cealalta a Corso-ului se afla asa numitul Surogat, unde printre palate, sunt si constructii mai noi. In scuarul cu banci din mijloc si la numeroasele terase, oamenii se bucura inca de soarele toamnei.
Desigur, nu pot parasi zona fara o privire spre balconul Operei, devenit simbol al inceputului Revolutiei. Prima atestare a teatrului in Timisoara este din 1753, dar in alta locatie (pe locul actualului Liceu Lenau. Acolo au dirijat Liszt si Johann Strauss-fiul si a dat spectacole trupa lui Pascaly). Actuala cladire s-a ridicat intre 1872-1875, dupa planurile arhitectilor vienezi Hellmer si Fellner, autori si ai planurilor Teatrului “V. Alecsandri”din Iasi, a Teatrului din Cluj-Napoca si a celui din Oradea, a Operei din Praga, a Teatrului National din Zagreb si a multor altor constructii importante din fostul Imperiu Austriac. Dupa doua mari incendii, teatrul a fost refacut de catre arhitectul Duiliu Marcu, care a pastrat fatadele laterale neoclasice, modificand doar fatada.
Intru pe strada pietonala, care se vede in dreapta fotografiei si ma indrept spre Piata Libertatii. Spre celalalt capat al strazii s-a construit o mica fantana in forma de cub, care are gravate pe toate cele 5 suprafete vizibile numele tuturor celor cazuti la Revolutie, in Timisoara.
Patrund in Piata Libertatii, in mijlocul careia se afla Monumentul Sf. Maria si a Sf. Nepomuk, construit la 1756 de sculprotul Blim Wasserburger. In anul 1853 a fost mutat in fata Portii Transilvania a cetatii, cam pe locul unde se afla astazi Hotelul Continental. Eu acolo mi-l amintesc, ca de altfel si Poarta cu pricina, la a carei demolare am lucrat cu mandrie, in calitate de pioniera, separand caramida care se mai putea folosi, de rest! In 1963 monumentul a fost mutat inapoi, pe locul initial. In spatele sau se vede cladirea Vechii Primarii a orasului, construita de Pietro del Bonzo in 1735, pe locul unei foste bai turcesti, se spune. De altfel, o inscriptie pastrata pe cladire se pare ca atesta acest lucru. Pe frontispiciul cladirii se afla emblema Timisoarei: o poarta deschisa, intre doua turnuri cu palisade. Ornamentele baroce ale cladirii au fost inlocuite, in 1935, cu elemente renascentiste.
In sfarsit, pe o strada laterala, ma apropiu de Piata Unirii, un frumos centru arhitectonic al orasului, cu un numar mare de cladiri valoroase din punct de vedere istoric si arhitectural. Cel mai valoros monument baroc al Timisoarei se afla aici: Domul sau Catedrala romano-catolica, construita de Fischer von Erlach, intre 1736-1754. Elementele din interior sunt gotice si baroc, cu elemente rococo.
In centrul pietei, Monumentul Sfintei Treimi, alta opera baroc, a fost ridicat in 1740 in memoria victimelor epidemiei de ciuma din 1738. Cine a vizitat Viena, stie ca in centrul acesteia, in zona numita Am Graben, se afla un monument similar. Si monumentul nostru a fost sculptat la Viena si apoi transportat la Timisoara.
In fundal, se observa Palatul Baroc, construit in 1733. Succesiv, aici a fost Casa Comitatului, Sediul Voivodinei si apoi al Prefecturii. In anii socialismului, aici si-a avut sediul Facultatea de Medicina veterinara si Rectoratul Institutului Agronomic. Dupa revolutie, a fost nevoie de ani indelungati de renovare a sa, inainte ca sectia de arta a Muzeului Banatului sa se mute aici.
Pe alta latura a pietei se ridica Palatul Diocezei sarbesti (1745-1747), Biserica sarbeasca (1744-1748) si Casa Comunitatii Ortodoxe Sarbe, existenta in 1828.
Daca privim acum spre ultima latura a pietei, observam un sir de case vechi, care ii dau un farmec de burg medieval. De data aceasta, explicatiile vi le da Primaria, prin placutele fxate pe fiecare casa. Eu mai pot adauga ca acesta este locul in care este adus oricine viziteaza prima data Timisoara, pentru ca el demonstreaza, vizual si prin atmosfera, de ce Timisoara este “Mica Viena”. Vara, locul este plin de terasele cafenelor, plasate in fata acestora. Acum, au ramas doar cateva.
Ma indepartez putin de frumoasa piata, in drumul meu spre casa. Ma indrept spre zona mall-ului, unde mai sunt cateva cladiri noi, arhitectural opuse celor vazute pana acum.
Soarele asfinteste printre blocuri, iar eu am ajuns acasa. Timisoara are inca multe zone frumoase sau interesante de descoperit dar le las pentru alta data, cand, ca si astazi, vremea frumoasa sau dorul de hoinareala – fie si numai prin oras – ma vor scoate din nou din casa, cu aparatul de fotografiat in mana.
