Traveling Hawk

La doar 7 km de Garni, pe valea râului Goght, se află Mănăstirea Ghegard, faimoasă pentru bisericile sculptate în stâncă, prima aflându-se deja aici la începutul secolului al IV-lea. Aceasta se numea Ayrivank sau Mănăstirea Peșterii. Nu a mai rămas nimic din această biserică, despre care se crede că ar fi fost construită de Sf. Grigore Iluminatorul. Călugării aveau locuințele săpate în stâncă și chiar sfântul ar fi trăit aici o vreme, în același mod.

Numele mănăstirii provine de la legenda care spune că aici era păstrată una dintre sulițele romane care l-au străpuns pe Christos pe când era răstignit pe cruce. In armeană, suliță se spune “geghard“. De asemenea, se mai crede și că o bucată din Arca lui Noe era păstrată aici.

Mănăstirea Geghard a fost, în același timp și academie de muzică, loc de păstrare a manuscriselor și loc de pelerinaj. O bună parte dintre manuscrise a dispărut în timpul invaziei arabe din 920, când mănăstirea a fost prădată și arsă. Mai târziu, ea a suferit din nou în timpul invaziilor mongole și celei a lui Timur Lenk, precum și a cutremurelor din 1127, 1679 și 1840. Mai târziu, una dintre biserici a devenit reședință de vară a Catholicosului Tuturor Armenilor.

Ca și la Garni și aici erau mulți vizitatori care, prin gălăgia făcută, mai răpeau din austeritatea peisajului, accentuată de măreția munților din jur.

intrările în Bisericile Papak și Ruzukan, construite în stâncă

Mănăstirea Geghard

Continue reading →

Aici, la Tatev, se spune că la terminarea bisericii principale, constructorul nu a mai putut să coboare de pe acoperiș și ar fi strigat: “Togh astvats indz ta-tev”, adică “Să-mi dea Dumnezeu aripi!” și de aici s-ar trage numele Mănăstirii Tatev. Acesta nu apare însă nicăieri, până în secolul al 8-lea., mănăstirea purtând mai întâi numele Sf. Eustațiu.

Prima biserică, acum dispărută, apare doar într-o invitație făcută de către episcopul Davit prințesei Syunikului, în 844, de a finanța mănăstirea. Urmașul său, episcopul Ter-Hovhannes, a construit biserica principală, cu hramul Sf. Petru și Pavel (Pogos-Petros în armeană),  între 895-906. Aceasta a fost afectată de un cutremur în 1931 dar restaurată apoi, cu excepția clopotniței care, inițial, avusese trei etaje. Inainte de mănăstire, pe acest platou, aflat la poalele Muntelui  Aramazd (principalul zeu păgân armean), au fost construite temple păgâne, azi dispărute.

Fiind în același timp și un centru de educație (după cum am văzut și la alte mănăstiri armenești vizitate deja), trăiau aici circa 1000 de persoane, călugări și studenți. Perioada cea mai înfloritoare din viața mănăstirii a fost reprezentată de secolele 14 și 15. Un număr de 264 sate plăteau atunci taxe mănăstirii. A urmat apoi atacul selgiucizilor (1170), care au ars toate manuscrisele aflate în mănăstirea pe care au jefuit-o. In secolul următor, sub oblăduirea familiilor Zakarian și Orbelian, a fost construită clopotnița (1286) și s-a refăcut Capela Sf. Grigore Iluminatorul (1295). Numărul satelor care plăteau taxe a crecut la 678. Secolul 14 a adus invazia lui Timur Lenk, când din nou mănăstirea a fost prădată și arsă.

Mănăstirea Tatev, Biserica Sf. Petru și Pavel

Continue reading →