Traveling Hawk | Lumea e mai mare decât curtea mea şi mai departe decât cuibul meu. Şi mă aşteaptă…

Home - Page 97 << 1 2 … 95 96 97 98 99 … 130 131 >>

Arigato, Japonia! 5. Prima intalnire cu sakura / Arigato, Japan! 5. My First Encounter with Sakura

Posted on 2 May, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

My big surprise was to discover behind the house a channel bordered with blooming cherries. The weather was not nice in my first morning in Kyoto, after a rainy night. But above the hills, the clouds were moving to clear the sky.

I had a plan for the day but I was not in a hurry. I strolled along the alley, taking photos and absorbing the beauty around me. There have been other photographers too and I could read in their eyes their admiration for the wonderful flowers.

There are, in Japan, over 100 varieties, cultivated to adorn the gardens, the temples and the streets. Of course I am not a specialist but still I can tell you that one may differentiate the flowers after the number of the petals (usually 5-20 but there are also flowers with aprox. 100 petals), after the color (beside white and pink it seems there are yellow ones too but I have not seen them), after the blooming time or the form of the trees (I love the weeping ones).

With their keen esthetic sense and their love for nature, the Japanese established the tradition of hanami, which means to admire the cherry flowers. Early in the morning, to catch the best place, they put blue plastic sheets on the ground, underneath the cherries. Later on they come with family or friends on a picnic. A bulletin is published on the internet with the best flowering period in different places, so they can go and admire them.

Please consider what you see here only an appetizer, as the sakura followed me during all my stay in Japan…and the pines, the beautiful Japanese pines, which I love so much…

Surpriza cea mare a fost sa descopar in spatele casei, la cativa zeci de metri, un canal de-a lungul caruia serpuia o alee tivita cu ciresi albi si roz, aflati in diverse stadii de inflorire. In timp ce unii erau in plina floare, altii se scuturau la vantul usor care adia in prima mea dimineata la Kyoto.

Pe cer, deasupra dealurilor, se deplasau norii intr-o miscare care speram sa aduca soarele. Pana atunci insa, am hoinarit incet spre primul obiectiv pe care aveam sa il vad, Heian Jingu. Aveam un plan dar nu ma grabeam. Ma opream des ca sa fotografiez si sa absorb aceasta splendoare din jurul meu. Mai erau si alti fotografi pe alee, cum aveam sa vad mereu in aceasta excursie. Citeam in ochii tuturor admiratia pentru aceasta minune. Ma gandesc cum o fi sa locuiesti acolo si sa ii ai mereu in fata ta…

Exista in Japonia peste 100 de varietati de cires! Ei au fost cultivati de-a lungul secolelor pentru a impodobi gradini, temple si strazi. Desigur ca eu nu sunt specialista si nu am putut identifica florile, dar va pot spune ca ciresii se diferentiaza dupa numarul de petale al florilor (intre 5-20 dar exista unele cu circa 100 de petale), dupa culoarea lor (in afara de albe si roz se pare ca exista si flori galbene, dar eu nu am vazut), dupa momentul infloririi (mai timpurii sau mai tarzii), dupa forma pomului (cei “plangatori” sunt minunati).

Cu pronuntatul lor simt estetic si dragostea de natura, japonezii au impamantenit obiceiul de hanami, adica de admirare a florilor de cires. Dimineata, devreme, pentru a gasi cel mai potrivit loc, ei astern sub ciresii infloriti folii albastre din plastic pe care, mai tarziu, se aduna cu familia sau prietenii, la un picnic. Pe internet se publica anual un calendar al estimarii momentului optim de inflorire intr-o anumita zona, asa ca ei se pot deplasa acolo unde este cel mai frumos in perioada respectiva.

Considerati ce vedeti in aceasta postare doar un aperitiv pentru ca sakura m-a insotit mereu in aceasta calatorie…si pinii, minunatii pini japonezi pe care ii iubesc si pe care ii veti vedea in alte postari.

Arigato, Japonia! 4. Cazare la Kyoto / Arigato, Japan! Accomodation in Kyoto

Posted on 2 May, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

May be the first thing which comes to mind when you say you have been in Japan, is that that surely you have paid a lot for this trip! It is not necessary like this. I agree the biggest amount goes for the flight ticket. If you buy it more in advance it is possible to find a good deal. Mine was 715 euros, return and all taxes included.

The second sum of money goes for accommodation. I booked mine on booking.com and it has been of 4000 yen/night, aprox. 37.5 euros/night. This is not bad for Japan, and when I speak about sakura period, when Kyoto is full of tourists is even better. For this money I had a small apartment: a kitchenette with all I needed, a dorm with air conditioned (I slept on tatami, in the traditionally way), a bath room with an unusual (in Europe) square tub, and a toilet where, when flushing, the reservoire has been refilled in a style of wash-hand basin.

The owner, an 82 years old teacher, was very nice and kind, starting with lending me his personal laptop or offering information, to searching for a taxi at 5.30 in the morning.

On the first morning, I went outside to familiarize myself with the neighbourhood and was glad to see a lot of traditional wooden houses, mingled with small blocks, having in front a lot of flowers. A number of buses have station at few hundred meters from the house, among them no. 206, which reaches almost all the important objectives in the Eastern part of the town.

Poate primul lucru la care se gandeste cineva cand aude ca ai fost in Japonia, este acela ca, sigur, te-a costat multi bani! Nu trebuie insa sa fie neaparat asa.

E adevarat ca cheltuiala cea mare este reprezentata de biletul de avion dar, daca il cumperi din timp, poti gasi un pret mai bun (al meu a costat 715 euro, dus-intors, cu toate taxele incluse; retineti ca zborurile pe aeroportul Kansai din Osaka sunt mai scumpe decat cele spre Tokyo).

A doua cheltuiala ca marime, ar fi cazarea. In Kyoto exista numeroase posibilitati de cazare: hoteluri cu numar diferit de stele si pret corespunzator, un pat intr-un dormitor al unui hostel cu alti 15-20 in camera, un ryokan (han traditional japonez) care poate fi mai scump sau mai ieftin sau, ceea ce am ales eu, un guesthouse sau o pensiune. Am facut rezervarea pe booking.com tinand cont de cost dar si de amplasare.

Guesthouse Chida Heights se afla in partea de est a orasului, in Higashiyama, cartierul Okazaki. Aflat pe o straduta mica, care uneste doua artere mai mari, are la 2 minute de mers un konbini, magazin cu de toate, deschis intre 10-21, care imi poate asigura micul dejun, cina si o eventuala gustare peste zi.

konbini Leon

Ceea ce aveam, de fapt, era un mic apartament compus din bucatarie dotata cu plita electrica, frigider si alte aparate, o camera cu aer conditionat (unde am dormit pe tatami, conform traditiei japoneze), o baie cu o vana interesanta: patrata si mult mai inalta decat ale noastre si o toaleta de un model ciudat, unde cand tragi apa, rezervorul se reumple ca de la o chiuveta. Tot acest spatiu m-a costat 28000 yeni pentru 7 nopti, adica cca. 37.5 euro/noapte, ceea ce pentru Japonia nu e rau. Si daca mai spun ca eram in perioada sakurei, cand Kyoto este plin de turisti, e chiar bine!

acolo, sus pe scari, se afla micul apartament

Proprietarul pensiunii, fost profesor, acum in varsta de 82 de ani, a fost deosebit de amabil, incepand cu informatiile oferite sau laptopul personal pus la dispozitie, pana la cautarea unui taxi dimineata, la 5.30. Bun vorbitor de limba engleza, stia cate ceva despre Romania, neconfundand-o cu alta tara cum mi s-a mai intamplat prin alte parti.

In prima dimineata, cand am iesit putin sa ma familiarizez cu imprejurimile, am fost incantata sa constat ca ma aflu intr-o zona cu blocuri mici, intre care erau intercalate case traditionale, din lemn, multe dintre ele restaurante, cofetarii sau magazine. O multime de flori in fata lor m-au atras imediat si mi-au amintit de faptul ca japonezii sunt creatorii unora dintre cele mai frumoase gradini ale lumii.

un templu al unei secte budhiste, la coltul strazii

o usa care mi-a atras atentia

La cateva sute de metri de casa, mai multe linii de autobuz ma legau de restul orasului (intre acestea, autobuzul 206 care trece pe la mai toate obiectivele turistice din estul orasului).

Arigato, Japonia! 3. Gara din Kyoto / Arigato, Japan! 3. Kyoto Station

Posted on 1 May, 2012 by Traveling HawkFebruary 15, 2018

I found myself more times and at different hours in the Kyoto Station. This building like a space ship was erected on 1997, at the 1200 th. celebration of Kyoto town. The project belongs to Hiroshi Hara, who offered to this old town a futuristic station, the second in size after that from Nagoya.

The first station was built in Kyoto by decree of the Meiji Emperor on 1874. In 1914 it was replaced by a Rennaisance building which burned out completely on 1950. In 1952 it was replaced by a new station.

This station serves the Tokaido Shinkansen and the trains of JR Company (Japan Rail), as well as those of private companies like Nara Lines or Kintetsu Lines.

A big mall, Porta, and a superstore, Isetan, many restaurants and coffee shops, different small shops can be found here. A set of escalators takes you practically from the street level and carries you up, at the 12th floor were a small garden is arranged and you have a panoramic view(if you do not take into account the not so clean protective glass panels).

Starting from here on, excepting few boulevards which concentrate the commercial life of the town, the rythm of Kyoto is completely different. The town spreads up on the green hills, were temples and sub-temples, unknown for the tourists who come here for one or two days and visit some of the much promoted temples only. I choosed to stay 6 days in Kyoto (to a Tokyo trip prejudice), and visit also some of the less known (at least for the Occidental tourists) temples/sub-temples.

In gara din Kyoto, care seamana cu o imensa nava spatiala, m-am aflat de mai multe ori si la ore diferite in zilele petrecute la Kyoto. Primul contact a fost, desigur, cand am sosit acolo cu Haruka Express, venind de la aeroport. Am recunoscut imagini vazute pe internet si am facut primele fotografii. Agitatie, lume multa, zeci de coridoare ducand in directii necunoscute mie.

interiorul garii din Kyoto

Indreptandu-ma spre iesire, pentru a cauta statia de taxiuri, am dat cu ochii de Turnul Kyoto si apoi de un joc de ape, colorat si acompaniat de muzica, privit de oameni cu umbrele care nu se lasau deranjati de ploaie.

Kyoto Tower

Gara, in aceasta forma, a fost inaugurata in 1997, la comemorarea a 1200 de ani ai orasului Kyoto. Ea se datoreaza arhitectului Hiroshi Hara, care a oferit celui mai putin modern dintre orasele japoneze, o gara a viitorului, a doua ca marime in Japonia, dupa cea din Nagoya.

De fapt, prima gara a fost deschisa in 1877, la ordinul imparatului Meiji. Aceasta a fost inlocuita, in 1914, de o cladire in stil Renastere care a ars din temelii in 1950, fiind inlocuita doi ani mai tarziu.

Gara din Kyoto deserveste Shinkansenul Tokaido si trenurile companiei nationale JR (Japan Rail), dar si trenurile unor companii private precum Kintetsu, Nara Line, etc. Interiorul sau imens si subsolul adapostesc mallul Porta, numeroase restaurante si cafenele, mici magazine, supermagazinul Isetan s.a.

Un set de scari rulante te preiau de la nivelul strazii si te urca pana la etajul al 12-lea, unde este amenajata o mica gradina. Prin geamul nu tocmai curat, se pot privi imprejurimile.

ultimul etaj

Exteriorul garii din beton si sticla ofera aceeasi impresie turistului care soseste la Kyoto si nu se asteapta ca primele cladiri cu care va fi fata in fata sa fie o gara futurista si turnul orasului, atat de atipice pentru acest vechi oras imperial.

De aici incolo insa, exceptand cateva bulevarde cu blocuri mai inalte sau mai putin inalte, mai putin inspirate arhitectural (dupa parerea mea), unde se desfasoara viata comerciala a orasului, restul se risipeste intre dealuri domoale, impadurite, pe care dorm templele si sub-templele refugiate acolo din fata turistilor dezlantuiti. Caci cei care vin in Kyoto pentru o zi sau doua aleg cateva temple dintre cele carora li se face o super-promovare, iar cele mai mici si indepartate, unele dintre ele adevarate bijuterii, le raman necunoscute. In ceea ce ma priveste, am ales sa stau in Kyoto 6 zile (in detrimentul unei vizite la Tokyo) si sa caut si cateva din templele mai putin vizitate sau chiar deloc de catre turistii occidentali.

Arigato, Japonia! 2. La Kyoto prin…Istanbul / Arigato, Japan! To Kyoto via…Istanbul

Posted on 30 April, 2012 by Traveling HawkFebruary 15, 2018

I knew that April is the month when one can see Istanbul full of tulips due to the Tulip Festival. It is the 7th edition now, and I wanted to go to Emirgan Park, the place where all the events happen. It was too far, so I decided to see Gulhane Park, near the Topkapi Palace instead.

The tulip is the national flower of Turkey. The wild species has been brought here from the Mongolian meadows, and only in the XVIth century the Dutch imported the tulip in Europe. You can see the tulip on the touristic logo and, recently, on the fuselage of the Turkish Airline plains. It was even “a tulip era” in the history of the country between 1718-1730, when it appeared on ceramics, embroideries and in the gardens.

From the airport, I took M1 subway line to the Zeytinburnu station, where I changed on the T1 tramway. It was a long way, of 16 stations to the Gulhane station where the park is. Along the exterior walls of the palace and underneath of the Parade Pavilion (where the sultans and their guests looked at the military parades), I arrived in the park. A lot of tulips, in different colors, and a lot of people. You can buy chestnuts or maize and stroll on the alleys.

I took again the tram to Kabatas and then I changed to the Tunnel or the Funikuler and went to the Taksim Squer, which is the heart of the modern city, in the elegant Beyoglu. By metro, I went to Levent 4, the financial district, where my next objective was. I am speaking about the Sapphire Tower, the highest building in Turkey (236 m), inaugurated on March 2011.

There is an observation deck on the 54th. floor which offers a panoramic view which breaks your breath! To the Bosphorus and the Golden Horn, your sight wanders…The access costs 15 TL or 7.5 euros. You can drink a tea on the terrace and admire the view.

I ate in the mall (what you see is 18TL or 7.70 euros), and returned to the Taksim Square. There, in the middle, it is the Independence Monument sculpted by Canonica in 1928. I took the Havas bus(10 TL) to the airport. On the way, I saw the Valens aqueduct, functional to the XIXth century, which brought water to the city from the Belgrad Forest.

It was late and people were almost gone. My flight was scheduled at 0.50 a.m. Finnaly we took off. From 6000 m Istanbul was a sea of lights. Admirable view but my unprofessional camera couldn’t catch the splendor.

Dupa cum am spus deja, o escala de 11 ore pe aeroportul “Ataturk” din Istanbul mi-a dat ocazia de a vedea ceva nou in acest oras.

Stiam ca aprilie este luna Festivalului Lalelelor, aflat la a 7-a editie a sa, asa ca, normal, am vrut sa vad cum arata aceste indragite flori la ele acasa. Da, asa este! Laleaua este originara din stepele mongole, de unde a fost adusa specia salbatica si aclimatizata in Turcia, devenind totodata si floarea lor nationala. De aici a fost ea importata in Olanda, in secolul al XVI-lea, unde a cunoscut o dezvoltare deosebita a soiurilor si de unde s-a raspandit in toata Europa, astfel incat multa lume crede acum ca Olanda este tara sa de origine.

In Turcia, laleaua face parte din logo-ul sau turistic si se regaseste pe fuselajul avioanelor apartinand companiei Turkish Airline, ca un nou design. Numele sau botanic, Tulipa, provine de la “tulbend” sau “turban”, cu care se aseamana forma sa. Intre 1718-1730, sub domnia lui Ahmed al III-lea, Turcia s-a aflat in asa-numita “era a lalelei”, cand aceasta a devenit un stil. Ceramica pictata, broderiile si motivele de pe covoare purtau motivul florii, iar gradinile de lalele erau vizitate cu mare placere.

Initial, vroiam sa merg la Parcul Emirgan, unde au loc principalele manifestari din cadrul festivalului, dar era prea departe si nu as mai fi vazut altceva, asa ca m-am decis pentru Gulhane, micul parc de langa Palatul Topkapi. De la aeroport am cumparat cateva jetoane pentru metrou (2 TL/jeton) si am plecat cu M1 pana la statia Zeytinburnu, unde m-am mutat in tramvaiul T1, directia Kabatas. Tramvaiul trece incet prin diverse cartiere, astfel incat, chiar daca iti ia ceva timp, poti vedea cate ceva din oras. Am coborat in a 16-a statie, numita chiar Gulhane Parc. Am mers de-a lungul zidului exterior al Palatului Topkapi, trecand pe sub Pavilionul Parazilor, de unde sultanul si oaspetii sai priveau – din spatele geamurilor aurite dar zabrelite – parazile militare.

tramvaiul T1, langa statia Gulhane

Pavilionul Parăzilor

de-a lungul zidului exterior al palatului Topkapi

Parcul Gulhane face legatura intre Palatul Topkapi si Muzeul de Arheologie. Odinioara, el era folosit doar de catre sultan si haremul sau. La capat, puteti admira Bosforul, band un pahar cu ceai la una din numeroasele ceainarii. Lalelele multicolore incantau vizitatorii care se intreceau in a poza intre ele sau a face poze. Multi oameni stateau intinsi pe iarba bucurandu-se de vremea insorita, lucru absolut normal in parcurile din Turcia, cata vreme nu sunt distruse plantele. Statuia lui Kemal Ataturk, omniprezenta, veghea si aici incantarea evidenta a celor care se plimbau prin parc.

una din intrarile in parc

statuia lui Ataturk vegheaza

vanzatoarea de coronite de flori

La iesire, un vanzator de castane coapte si porumb fiert, si un grup de turcoaice gurese, imbracate traditional.

Am luat din nou tramvaiul, pana la Kabatas, unde l-am schimbat pe Tunnel sau Funikuler, cum i se spunea inainte, pentru a ajunge in Piata Taksim, inima orasului modern. M-am oprit putin sa privesc vanzoleala din Corn, cu ferry si minarete de moschei. In statia Taksim se pastreaza roata fostului funicular, caruia i-a luat locul un metrou modern.

Piata Taksim este imensa. N-am fost inca in aceasta parte a orasului. Taksim inseamna “centrul de distribuire a apei” si de aici era trimisa apa adusa din Padurea Belgrad in tot orasul, in secolul al XVIII-lea. In mijlocul sau se inalta un monument sculptat de italianul Canonica in 1928, numit Monumentul Independentei. El ii reprezinta pe Ataturk si pe ceilalti intemeietori ai Republicii Turcia. Tot aici exista si o piata de flori. Piata este si centrul animat al elegantului cartier Beyoglu.

Piata Taksim

Monumentul Independentei

Piata de Flori

Din Piata Taksim, la 5 statii distanta, in statia Levent 4 am gasit cel de-al doilea obiectiv propus pentru aceasta scurta escala, Turnul Safir.

decoratii in statiile de metrou spre Levent 4

Cartierul Levent este un cartier financiar, cu sedii de banci si mari companii, cu nimic mai prejos de alte cartiere asemanatoare din orasele occidentale. Zece din cele 65 de etaje ale turnului se afla in subteran. In zona inca se construieste si este dificil de fotografiat turnul in intregime. L-am vazut insa din avion dar nu am putut sa il fotografiez deoarece nu aveam loc la geam, spre parerea mea de rau fiindca Istanbulul vazut de sus este extraordinar.

Turnul Safir, 236 m

mallul din turn

Inaugurat in martie 2011, Turnul Safir este cea mai inalta cladire din Turcia (236 m) si ofera o vedere panoramica asupra capitalei. In interiorul turnului, ocupat de un mall, observatorul se afla la etajul 54. Accesul costa 15 TL, cam 7.5 euro. Privelistea care te intimpina sus iti taie literalmente rasuflarea, mai ales daca ai noroc de o zi insorita cum a fost a mea!

La coborare, am mancat in mall la o autoservire un fel de ghiveci cu morcovi, vinete, rosii, mazare, fasole, cartofi si carne de vita, nelipsitul orez si o salata verde si am baut un Schwepps de mandarine, totul la pretul de 18 Tl, cam 7.70 euro.

Autobuzul Havas m-a dus apoi la aeroport (costul biletului: 10 TL). Soarele apunea si se instala intunericul. Traficul intens a facut ca durata drumului sa fie de cca. o ora. Am mers o bucata de timp si paralel cu marea si am apucat sa vad si o parte din apeductul Valens, construit in sec. IV i.e.n. pentru a transporta apa din Padurea Belgrad. Din cei 1000 de m ai sai, au ramas doar 625. Apeductul a fost functional pana in secolul al XIX-lea.

apeductul Valens

in drum spre aeroport

Incet, incet, aeroportul ramanea tot mai pustiu. Zborul meu era la 0.50. De sus, de la 6000 m, Istanbulul era o mare de lumini pe care bietul meu aparat nu o mai putea percepe decat cu greu. Eram in drum spre Japonia!

aeroportul Ataturk

Istanbulul se pierde sub noi, in intuneric

Arigato, Japonia! 1. Generalitati / Arigato, Japan! 1. Generalities

Posted on 28 April, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

When I was in my prime youth and I barely dare to dream about traveling (in a communist Romania this was not possible), I thought for the first time that, IF it would be possible to choose only two countries to visit, these would be Canada and Japan. It seems that in life the key is to have patience…On 2005 I visited Vancouver, B.C. and a part of the Vancouver Island and time it came Japan’s turn.

Two were the seasons when I desired to see Japan: when the cherries are blooming (sakura time) or during late autumn, when the leaves are changing colors. Because now it was sakura time, I will tell and show you in a new serial story what I have seen in Japan.

I bought my ticket and made my reservations on November, last year. I flew Turkish Airline from Budapest to Kansai International Airport, Osaka, with an 11 hours stop in Istanbul. I took the opportunity to visit the city for some hours, and I will show you what I saw. Then, after a 11 hours flight, I arrived in Japan. Still, a short express riding to Kyoto, where I was based for 6 days. Other 2 and a half have been spent in Osaka. From Kyoto, I went to Nara and Uji. Visiting temples and gardens was my first aim in Kyoto, while in Osaka I saw the modern Japan and I visited some museums.

All the Japanese people I met have been admirable. They tried to help, even if they did not understand you. If they didn’t know, they asked others or consulted their smart phones. Very polite and kind they were genuine, a result of centuries of culture and education. I enjoyed to be there!

More than this, I met one of the blogers I follow and who follows my blog, Kumiko from Yoshino. We spent together two lovely days, one in Nara (her husband attended too) and one in Kyoto. I thank her again for the time she allocated me and the guidance she offered.

Arigato gozaimas, Kumiko, arigato gozaimas, Japan!

In prima tinerete – pe cand puteam doar visa ca voi calatori vreodata – m-am gandit prima data ca daca, totusi, as putea alege doar doua tari din lume pe care sa le vizitez, acelea ar fi Canada si Japonia. Se pare ca in viata totul e sa ai rabdare, fiindca lucrurile se implinesc la vremea lor…In 2005 am reusit sa vizitez Vancouver si Insula Vancouver, in British Columbia, iar acum a venit randul Japoniei.

Doua sunt anotimpurile in care mi-am dorit sa vad Japonia: primavara, cand infloresc ciresii sau toamna tarziu, cand se schimba coloritul frunzelor. Pentru ca prima varianta tocmai “s-a comis”, va voi povesti pe parcursul mai multor postari cum a fost in Japonia, pe unde am fost si ce am vazut.

Cu un bilet de avion pentru compania Turkish Airlines (cumparat din septembrie 2011) si rezervari facute pe booking.com tot cam pe atunci (sa nu uitam ca in perioada hanami parca toata Japonia se muta in Kyoto!), iata-ma acum, la sfarsit de aprilie, pornind la drum.

Plecarea a fost de pe aeroportul “Franz Liszt” din Budapesta, mai aproape de mine decat Otopeniul. Un microbuz m-a dus pana acolo (150 lei sau 35 euro) si, dupa doua ore de zbor aterizam la…Istanbul! Vrand-nevrand ( dar desigur, vrand) am vizitat pret de cateva ore orasul, fiindca aveam o escala de 11 ore acolo! Va voi arata cam ce am vazut intr-o alta postare, va spun doar ca am fost – ca si altadata – incantata!

in aprilie, la Istanbul, e festivalul lalelelor

in Cornul de Aur

Levent, cartierul financiar al Istanbulului

Intoarsa la aeroport, am asteptat cuminte decolarea spre Kansai International Airport, Osaka. Dupa 11 ore de zbor am pus piciorul pe taramul visat. Eram in Japonia! Mai trebuia sa ajung la Kyoto si aventura putea incepe…Inainte insa trebuia sa trec prin formalitatile obisnuite. Dintre toti calatorii sositi, eu am parut cea mai suspecta, asa ca mi-am petrecut cca. 40 de minute uitandu-ma cum mi se scotea absolut totul din bagaj, cum mi se ravaseau paginile cu documentatia scoasa de pe internet si raspunzand la o serie de intrebari, repetate in forme diferite…Oamenii isi faceau doar datoria si erau foarte politicosi, dar mie imi aduceau aminte de alte timpuri…Poate nu stiti, dar romanii pot calatori fara viza in Japonia in acest an, pentru o perioada de proba, pana in 31 decembrie 2012. Perioada de sedere nu poate fi mai lunga de 90 de zile, iar scopul trebuie sa fie turistic, vizita la rude sau prieteni sau participari la manifestari stiintifice. Spuneam “perioada de proba” pentru ca daca nu se ivesc evenimente nedorite in acest interval de timp, vom fi exceptati de la viza in continuare. Stiind acest lucru, m-am abtinut de la comentarii, fara rost oricum. Ce mai conta dupa 28 de ore de la plecarea de acasa, aproape fara somn?!

Am schimbat bani la aeroport ( 1$ = 77.99 yeni) fiindca in alta parte e mai dificil si cursul oricum nu variaza prea mult si apoi am cautat locul in care imi pot cumpara One Day Kansai Pass, care costa 2000 de yeni si poate fi folosit pentru Haruka Express pentru a junge la Kyoto (altfel, biletul cumparat direct ar costa cu 900 yeni mai mult). Dupa ce leul Kaga mi-a urat “Bun sosit!” in Japonia, am plecat.

in aceasta zona se poate cumpara pass-ul respectiv. Indicatoare sunt suficiente pe aeroport, inclusiv scrise in engleza

un asemenea cap, sculptat din lemn, a fost trimis fondatorului clanului Kaga, la sosirea la castelul Kanazawa, cu urari de pace si stabilitate; decoreaza intrarile caselor, aparand de spiritele rele si este prezent la manifestarile majore precum nunti, botezuri, evenimente comemorative

Sosirea la Kyoto, pe intuneric si ploaie siroaie nu a fost deloc “triumfala”. M-am chinuit sa gasesc statia de taxi in gara imensa si apoi, sa il determin pe sofer sa il sune pe proprietarul pensiunii si sa nu ma lase undeva, pe o strada pustie, noaptea, intr-o tara a carei limba nu o vorbeam. Pensiunea era aproape dar fara ghidaj nu o nimeream, asa ca nu m-am lasat convinsa ca adresa e cea corecta pana nu a aparut cel cautat, o persoana de 82 de ani (!), care a fost mai mult decat amabila pe tot parcursul celor 6 zile cat am stat in Kyoto.

In dimineata urmatoare a inceput, cu adevarat, calatoria mea. Desi Kyoto are si o parte moderna, pe mine m-au interesat acolo mai ales templele si vestitele gradini japoneze, lasand pentru Osaka zgarie-norii si muzeele.

Kinkaku-ji (Pavilionul de aur)

Kodai-ji

Ni-jo, castelul din Kyoto

strazi moderne in Kyoto

Intreaga mea sedere acolo a fost insotita de valuri de flori de cires albe si toate nuantele de roz, simple sau duble, minunatele sakura, a caror admirare este o indeletnicire de veacuri in Japonia.

Heian Jingu

Heian-Jingu

Kyomizu-dera

Calea Filosofului

Tenryu-ji

Nison-in

Daikaku-ji

Oamenii sunt minunati. Linistiti, amabili, cu zambetul pe buze, fac tot ce pot sa te ajute, chiar daca nu te inteleg: intreaba pe altii daca nu stiu, isi consulta smart phone-ul sau pur si simplu te insotesc o bucata de drum! Daca va amintiti, acelasi lucru m-a impresionat si in Coreea de Sud. Aceasta amabilitate care nu e de fatada, ci vine din secole de cultura si educatie. Nu se imping in mijloacele de transport, isi cer scuze cand te ating (sumimasen). Multi poarta o masca pe figura pentru a se apara de dusmanii vietii moderne. Tinerii se imbraca foarte modern (mai ales la Osaka este vizibil asta), intr-un stil propriu, cunoscut deja gratie filmelor sau benzilor de desene animate, foarte diferit de stilul european. La temple am vazut si japoneze imbracate in kimono, dar tinerele de pe strada sunt, in majoritate, chinezoaice care viziteaza Japonia si se amuza sa se imbrace asa (se pot inchiria costume in acest scop). In zonele turistice se pot vedea ricse frumos ingrijite si trase de tineri puternici si sanatosi, nu ca cei stiuti din antologicul “The Rickshaw Man” (1958), care l-a avut ca protagonist pe neuitatul Toshiro Mifune …

Parcul Maruyama, Kyoto

Cred ca e cazul sa ma opresc, altfel postarea risca sa devina kilometrica…Sper ca vi-am starnit suficient curiozitatea ca sa urmariti acest serial. Nu pot insa sa inchei inainte de a va spune ca, cu aceasta ocazie, m-am intalnit cu Kumiko, o blogherita din Yoshino (la mine in blogroll, My Diary), care mi-a oferit multe informatii si a petrecut cu mine doua zile frumoase, una la Nara (la care a participat si sotul ei) si una in Kyoto.

Arigato gozaimas, Kumiko, arigato gozaimas Japan!

Ne revedem dupa 25 aprilie

Posted on 12 April, 2012 by Traveling HawkDecember 26, 2018

Vacanta de primavara bate iar la usa si soimul isi ia zborul! Ne revedem dupa 25 aprilie, cu o tolba plina de povesti.

Paste fericit!

Break Till After April, 25

It will be the Easter vacation and I’ll be somewhere in this wide, wild world…See you again, after April 25.

I wish those who celebrate it now, a Happy Easter!

Circuit in Turcia 14. Moscheea Selimiye din Edirne / Roundtrip in Turkey 14. Selimiye Mosque in Edirne

Posted on 11 April, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

Edirne was the first town I entered in Turkey. We visited there only the Selimiye Mosque, which offered a wonderful sample of Ottoman architecture.

It is said that the sultan Selim II saw Mohammed in a dream and decided to build a mosque on that place. Mimar Sinan, the greatest architect of the XVIth century was 80 yrs.old by the time he was asked by the sultan to do it. Selimiye is a UNESCO site since 2011.

The Selimiye Mosque is a big complex holding also a madrasa (religious Islamic school), tombs, and baths. Murat III added also a bazaar with 124 shops. The income of the shops financed the mosque.

Inside the mosque a huge cupola sustained by 8 “elephant legs” columns looks like an immense space. The main cupola and those from sides, as well as the walls above the windows are splendidly adorned with patterns drawn in fine lines and using good color mixtures.

The minbar (the place where the imam delivers the sermon) is situated to the right of the mihrab (part of the mosque indicating the direction to Mecca). This one is made from a white marble monolith and has 25 stairs.

Beautiful both outside and inside, this mosque represents Sinan’s masterpiece. It is said that the sultan asked that the minbar should be placated with gold. Sinan told him that because the gold is much asked those days, some will come and steel the gold, harming the construction. Instead, he promised he will make something more valuable. And he kept his word.

Orasul Edirne a fost primul in care am intrat in Turcia. N-am vizitat nimic, cu exceptia Moscheii Selimiye care era in program si care mi-a oferit prima mostra de arhitectura islamica otomana pe care o vedeam.

lalele, flori simbol ale Turciei

vechi case otomane din lemn, in apropierea moscheii

Edirne este fostul Adrianopole, numit dupa imparatul roman care l-a fondat, apoi capitala a imperiului otoman dupa Bursa si inainte de Istanbul. In oras sunt mai multe moschei, mai vechi decat Selimiye (1575) dar aceasta din urma este o capodopera, capodopera celui mai mare arhitect otoman din secolul al XVI-lea si unul dintre cei mai mari ai lumii, arhitectul Mimar Sinan. In 2011 ea a fost inclusa in patrimoniul UNESCO.

Legenda spune ca sultanul Selim II l-a vazut intr-un vis pe Mohammed si a decis sa construiasca o moschee in acel loc. Sinan avea 80 de ani cand sultanul i-a cerut sa o construiasca.

Moschea Selimiye reprezinta de fapt un complex cu o madrasa (scoala religioasa islamica), bai, morminte. In jurul lor a fost construit, de catre Murat III, si un bazar cu 124 de magazine, al caror venit ajuta moscheea. Cele patru minarete incadreaza gratios constructia, indicand – prin numar – si gradul imperial al moscheii. Constructia a durat din 1568 pana in 1575.

Moscheea Selimiye (1568-1575)

Moscheea are mai multe porti si 384 de ferestre. Deasupra intrarii principale, intr-un cartus, este indicat anul inceperii si cel al terminarii constructiei. In curtea principala, atrage atentia o fantana din marmora alba, fara acoperis. Aici credinciosii savarsesc spalarea rituala inainte de a intra in moschee.

fantana pentru spalarea rituala

In interior, impresioneaza spatiul mare creat de cupola care are o inaltime de 43.25 m, un diametru de 31.25 m si cantareste 2000 t. Ea se sprijina pe 8 coloane numite “picioare de elefant”, datorita formei lor, unite intre ele prin arcuri cu o deschidere de cate 6 m. Decoratia delicata a acesteia, cat si a cupolelor laterale si a incadraturii geamurilor este realizata parca in penita. Linii subtiri, delicate, culori armonios imbinate si totul fara a da impresia de incarcat.

cupola centrala

Una dintre piesele cele mai frumoase este minbarul (loc de unde imamul isi rosteste predica), sculptat dintr-un monolit de marmora si avand 25 de trepte. Minbarul se afla la dreapta mihrabului, locul care indica directia Meccai spre care se inchina credinciosii. Initial, sultanul ii ceruse lui Sinan un minbar invelit in aur dar acesta i-a raspuns ca, intrucat este mare cerere de aur, vor veni unii cu ciocanul si vor strica minbarul…A promis insa ca va face ceva mult mai valoros si s-a tinut de cuvant.

minbar

mihrab

Circuit in Turcia 13. Pauza la Kuthaya / Roundtrip in Turkey 13. Break at Kuthaya

Posted on 10 April, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

The long road to Istanbul needs some breaks, so we had one to Kuthaya too. I would like to believe that choosing the places for the breaks means to take into consideration the tourist’s curiosity (even if it is not always the case).

Today Kuthaya was firstly the Greek Kotyaion, then the Roman Cotyaeum, till 1080 when it was conquered by the Seljuk Turks. An interesting detail, which is both history and legend, is the fact that not far from Kuthaya is the place were Alexander the Great cut the famous “Gordian Knot”.

The interest of Turks in ceramics is old. They used to adorn their palaces and mosques with ceramic tiles. Iznik (former Nicea) was the most famous center. On 1514 Sultan Selim I brought to Kuthaya specialists in ceramics, to revitalize the industry. The peak in the development of this material was during the reign of Ottomans, the XVI-th century, when Evliya Celebi, a well known Turkish traveler and writer, born in Kuthaya, wrote that there were over 300 manufacturers here.

Drumul lung de la Marmaris la Istanbul nu poate fi facut fara mai multe pauze. Imi place sa cred ca locurile dedicate pentru asa ceva sunt si ele alese dupa anumite criterii, printre care imbogatirea turistului cu cunoastinte noi ar trebui sa primeze. Nu intotdeauna se intampla asa, din pacate sau nu toti turistii profita de ele. Asa s-a intamplat si la Kuthaya, unde cei din autocar s-au inghesuit la un restaurant cu autoservire.

in oras, o poarta care indica prezenta fabricii de ceramica

locul de popas

detaliu

Interesul pentru ceramica, utilizata la decorarea palatelor si moscheilor, este vechi in Turcia. Alaturi de vestitul Iznik (fosta Nicea), ale carui placi de ceramica impodobesc Moscheea Albastra, Kuthaya este un mare centru al ceramicii turcesti.

Parte a Frigiei, localitatea a fost intai grecescul Kotyaion, apoi romanul Cotyaeum, pana in 1080 cand a fost cucerita de catre turcii selgiucizi. Ceramica devine importanta pentru oras in timpul Imperiului Otoman, ajungand la apogeul dezvoltarii in secolul al XVI-lea. Evliya Celebi, cunoscut calator si scriitor turc, care a calatorit si in tara noastra, fiu al orasului Kuthaya, aprecia ca in timpul vietii sale existau cca. 300 ateliere de ceramica. Marele avant a fost dat de catre sultanul Selim I, care a adus aici ceramisti din Iznik si alte parti, transformand Kuthaya intr-un furnizor de ceramica pentru palate si moschei. Alt “amanunt” interesant, ce tine de-o potriva de istorie si legenda, este acela ca aici, in apropiere de Kuthaya, Alexandru cel Mare a taiat celebrul “nod gordian”, in anul 333 i.e.n.

In apropiere, era un mic magazin care comercializa ceramica de Kuthaya si ne-am dus sa-l vedem.

Circuit in Turcia 12. Pammukale / Roundtrip in Turkey 12. Pammukale

Posted on 9 April, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

Leaving to Istanbul, after 3 hours we had a break to visit Pammukale-Hierapolis, a much promoted destination in Turkey.

The antique Hierapolis existed since 190 b.H., when it was founded by the King of Pergam, Eumen II. On 129 b.H. the Romans conqueres the place. Unfortunately, a strong earthquake destroyed the town on 1219, and then it was abandoned. Nowadays you may see the ruins of temples, splendid gates, Roman bath, the St. Philip’s tomb, and a well preserved theatre.

The name of Pammukale, mening The Castle of Cotton, comes from the travertine terraces where the calcium dicarbonate from the hot spings made rich sediments. The contrast between the white of the calcium and the light blue of the waters, and in the background the deep blue of the sky, is really wonderful. Unfortunately, the deposits altered in time so now you have to take off your shoes before to walk on the terraces and bathing is prohibited. Since 1988 Pammukale-Hierapolis is a UNESCO site.

In drumul de la Marmaris la Istanbul, cam la trei ore de la plecare, facem un popas la Pammukale. Destinatie turistica intens promovata, Pammukale (in traducere Castelul de Bumbac) ofera vizitatorului atat cultura cat si natura!

Antica cetate Hierapolis a existat aici din anul 190 i.e.n., cand a fost fondat de catre regele Pergamului, Eumen al II-lea, din dinastia Atalizilor. In anul 129 i.e.n. romanii au pus stapanire pe oras, l-au extins si infrumusetat. Din pacate, un puternic cutremur l-a distrus in 1219, determinand parasirea sa. Astazi se pot vedea ruinele unui cimitir, a unor porti spectaculoase, a termelor romane (unde exista acum un strand), ale Templului lui Apolo, mormantul Sf. Filip martirizat aici si un foarte bine pastrat teatru. Excavatiile continua pentru a aduce la suprafata si alte ruine.

anticul Hierapolis

oamenii fac baie in apa termala, printre ruinele antice

teatrul antic

Numele de Castel de Bumbac este dat locului de terasele de travertin cu depuneri de calciu. Izvoarele termale, care izvorasc din muntele Cal, sunt foarte bogate in bicarbonat de calciu. Acesta s-a depus, in timp, pe terasele de travertin, sedimentandu-se si formand mici bazine in care apa e de un albastru deschis ireal. Din pacate, se pare ca s-au distrua in timp. De aceea s-au luat masuri severe. Nimeni nu are voie sa paseasca pe terase incaltat, iar baia este interzisa.

depuneri de bicarbonat de calciu

Castelul de Bumbac – Pammukale

Pamukkale- Hierapolis este sit Unesco din 1988.

Circuit in Turcia 11. O zi de leneveala / Roundtrip in Turkey 11. Lazy Day Out

Posted on 8 April, 2012 by Traveling HawkJanuary 9, 2019

If you don’t want to stay on the crowded beach in Marmaris, you can take a trip called Lazy Day Out, and bath and sunbath yourself on a boat. The trip is also called “The Five Bays Trip” because they will take you in five bays, around Marmaris. We saw the fish farm, the Paradise Island, The Sulphureous Cave, Amos Bay, little town Turunc where we went to shore, and the Green Sea. There have been 3 stops of half an hour each for bathing from the boat, and a two hours stop in Turunc. All in all a very pleasant trip. Transport and lunch on board costs 9 euros/person, and with 15 euros/person you may drink juices and mineral water ad libitum (as much as you like). A beer was 5 TL.

Daca nu ai chef sa stai pe plaja inghesuita din Marmaris, poti face baie si te poti bronza pe puntea unui vaporas si, in plus, mai vezi cate ceva. Turcii, despre care am constatat ca sunt foarte buni si eficienti in turism, au inventat pentru asta o excursie speciala care se numeste Lazy Day Out, tradus lejer printr-o zi de leneveala. Trebuie sa te targuiesti la fata locului fiindca pretul difera usor si e si in functie de ce ofera. Pe vasul cu care am mers noi excursia a costat 9 euro/persoana daca doreai doar pranzul si 15 euro/persoana “all inclusive”, adica – in plus – cate sucuri sau ape doreai pe durata excursiei. Berea se platea separat si costa 5 TL ( 1 euro erau 1.73-1.75 TL, in 2007).

Am trecut prin locuri cu nume pitoresti, prin cinci golfuri, am facut trei opriri de cate jumatate de ora pentru baie, ne-am apropiat cat am putu de mult de intrarea intr-o pestera si am zabovit – pret de o ora – in oraselul Turunc, aflat in apropiere de Marmaris. Va las in tovarasia fotografiilor care vor sustine ceea ce am scris.