Hoch, am Dachstein Land

Posted on by December 28, 2017
6

Cam asa suna refrenul unui popular cantec austriac, adica “acolo sus, in tinutul Dachstein”. E un cantec pe care l-am auzit in copilarie si pe care, mai tarziu, l-am asociat cu Heidi, nu stiu de ce fiindca ea e din Elvetia, nu din Austria dar asa credeam eu pe atunci.

Vara trecuta, fiind in Saltzkammergut, m-am gandit ca ar fi bine ca, in sfarsit, sa vad si eu cum stau lucrurile in tinutul acela de sus. Am plecat din Gasteiner Tal (Valea Gastein), de la pensiunea la care ne-am cazat, chiar la intrarea in vale, in afara de orice localitate, intr-un traseu in circuit, trecand prin St. Pongau, unde am vizitat catedrala si spectaculoasele Liechtensteinklamm (Cheile Liechtenstein).

St. Pongau
Liechtensteinklamm

In continuare, cu foarte scurte opriri in Altenmarkt si Radstadt, ambele ca niste mici bijuterii, am ajuns in preajma localitatii Schladming. Mic orasel minier, in ultimele decenii s-a transformat intr-o foarte cautata si apreciata zona de schi. De acolo, nu peste mult timp incepem sa urcam spre Ramsau am Dachstein, o mica statiune foarte iubita de turisti pentru panorama frumoasa a Dachsteinului. Ne oprim aici sa mancam, apoi vizitam bisericuta cu cimitirul micut, unde sunt inmormantati alpinistii invinsi de munte.

Altenmarkt


Radstadt

Schladming

Ramsau am Dachstein
Ne continuam drumul spre telegondola care urca la Dachstein, pana aproape de varf. Un drum dus-intors costa 29 de euro ( da, in Austria instalatiile pe cablu sunt scumpe). Telegondola urca din 20 in 20 de minute. Varful are 2995 m. Intregul masiv face parte din patrimoniul natural UNESCO, din 1997. Sus este unrestaurant mare, unde bem o cafea si admiram peisajul. Stanci si multa, multa zapada in 19 iulie si schiori in actiune. Nu suntem echipati corespunzator fiindca noi vroiam sa vedem doar varful mai de aproape, asa ca ne invartim pe terasa de sticla, atarnata deasupra haului (nu fara emotii la inceput, recunosc). E ciudat sa vezi sub picioarele tale un abrupt si, mult mai jos, platoul de pe care ai plecat, iar tu sa te simti si chiar sa fii, suspendat deasupra lor. Albul imaculat al zapezii si cerul foarte albastru ne amintesc de zilele de iarna petrecute in Retezat.
varful Dachstein (2995 m)

Curand trebuie sa plecam, se anunta inchiderea restaurantului si ultima cursa de coborare a telegondolei. Se umple rapid cu ultimii tineri care au mai ramas pe partii si coboram. Desi scurta, aceasta intalnire a mea peste ani, cu Dachsteinul cel din cantec, a fost emotionanta. Acum pot spune “si eu am fost acolo”.

Ca sa inchidem circuitul, am luat-o spre Filzmoos. Inainte de asta, am luat-o insa pe o vale, pe care am mers pana la Hofalm. E un drum cu taxa (4.50 euro) si cu restrictionarea vitezei la 30 km/ora. Sus este o cabana-restaurant, cu o terasa, o moara veche si un mic tau. E destul de multa lume la mese. Noi mergem in plimbare, cam 10 minute de la cabana, sa vedem micul lac Almsee, in ale carui ape foarte linistite se oglindeste varful Bischofsmutze, adica “caciula episcopului”. Avem cateva momente de liniste intensa, cum numai langa un lac de munte poti trai, apoi ne intoarcem la soseaua noastra.

Trecem prin Filzmoos, o statiune foarte indragita de austrieci si nu ma mira, deoarece are o asezare foarte frumoasa si este o localitate cocheta. Inainte de apleca spre Austria am cautat cazare acolo dar mi s-a parut semnificativ mai scumpa decat alte localitati, asa ca am renuntat. Acum vad ca mi-ar fi placut sa stau macar 2-3 zile aici. La Bischofshofen reintram in soseaua care ne duce in Gasteiner Tal.

Filzmoos

Pentru cine are o masina la dispozitie, este o excursie frumoasa de o zi, in care poti vedea multe lucruri noi. Poate e o idee, nu?

Impresii din Budapesta

Posted on by December 28, 2017
8

M-am intors luni dupa 3 zile petrecute la Budapesta cu impresii noi despre o capitala deja vazuta de doua ori. Am vizitat Budapesta la intervale mari de timp si, desi cunosteam obiectivele principale, amintirile erau mai estompate.

De data aceasta mi-am propus sa caut, cu precadere, Art Nouveau la Budapesta si sunt tare multumita de rezultat! Sper sa va placa si voua ce am descoperit dar despre asta voi vorbi in urmatoarea postare.

Acum, v-as plimba putin prin Pesta dar si prin Buda, sa va arat ce am vazut. Am locuit, in conditii mai mult decat convenabile ca pret, pe dealul Gellert, in Buda, intr-un cartier foarte linistit, de vile – Balassi Guesthouse. Pentru unii ar parea un dezavantaj ca exista de acolo o singura posibilitate sa cobori “in centru”: autobuzul 27 si apoi un tramvai in directia dorita. Drumul pana la tramvai se poate face si pe jos, coborand pe stradute in serpentine sau multe trepte.

Tramvaiele te trec peste Podul Erzsebet (Podul Elisabeta) sau Podul Szabadsag (Podul Libertatii) sau te duc, paralel cu Dunarea, pana vis-a-vis de cladirea Parlamentului sau chiar mai departe. Parlamentul poate fi vizitat, accesul fiind gratuit pentru cetatenii Uniunii Europene. Pentru amatori, orarul este intre 8-18 in zilele lucratoare, 8-16 sambata si 8-14 dumineca.

Poza clasica a Parlamentului

Acum trebuie sa va spun ca in aceste zile la Budapesta s-a desfasurat Szigeti Festival, un frate mai mare al lui Bestfest, festival care atrage amatori de muzica din toata Europa dar mai ales englezi, nemti si olandezi. Mii de tineri si mai putin tineri au pus stapanire pe Budapesta, in afara turistilor obisnuiti. Ii recunosteai usor dupa bratarile care le dadeau acces pe insula unde se desfasura festivalul. Trupe si interpreti foarte cunoscuti, dintre care enumar doar pe Mika, Kasabian, 30 Seconds to Mars, Iron Maiden, Muse i-au facut sa se dezlantuie. Personal, nu am fost la festival dar a fost fiica mea. De la ea am inteles ca organizarea este ireprosabila. Inclusiv cea a transportului spre oras, dupa terminarea concertului. Organizatorii au contract cu o firma de taxiuri, care vin fara intrerupere, pana toti participantii sunt dusi acasa. Pe cand asa ceva si la Bestfest? Nu de alta dar sa nu-mi umble fiica pe jos, noaptea in Bucuresti, de la Piata Presei Libere pana in Crangasi! Daca vreti impresii la cald si in direct despre festival, aruncati o privire aici: http://arashi.me/

Daca folositi mult mijloacele de transport in comun, un bilet pe trei zile (dar exista si de una sau doua) este cel mai indicat. El costa 3850 Ft. (1 euro= 280 Ft)

Noi am lasat masina in parcarea de pe Gellert si am cumparat biletul! Pentru cei care doresc insa sa incerce, am adus cele mai “proaspete” taxe de parcare:

Inarmati cu harta metroului si cea a centrului, unde se afla cele mai multe obiective, am pornit la pas prin Budapesta. Metroul il gasiti usor, dupa semnul specific. Unele statii mai pastreaza semnul vechi, un M albastru pe fond alb.

Dupa ce am trecut de “gemenele” Matilda si Klotilda am intrat pe Vaci utca, strada trendy a Budapestei, ca sa pozez niste cladiri vechi. Aici am vazut o promotera in costum popular maghiar (pe care am fotografiat-o) si apoi si papusi imbracate astfel, care se vand ca suveniruri.

Palatele Matilda si Klotilda (in curs de curatare)

Vaci utca (cele 3 de mai sus)

Ne-am plimbat pe Corso, pe malul Dunarii, pe langa hotelurile mari si moderne Mariott, International, Sofitel, si am admirat pe inserat Castelul si Biserica Mathyas, aflate in Buda, pe malul celalalt. Malul Dunarii si intreg cartierul castelului budapestan fac parte din patrimoniul UNESCO. Multimea de terase dar si panarama minunata a podurilor frumos iluminate atrag turistii ca un magnet in aceasta zona.

Am mai vazut Sinagoga de pe strada Dohany, construita in stil bizantin cu puternice influente maure, de catre un arhitect vienez – Ludwig Forster. Este cea mai mare sinagoga din Europa.

In ceea ce priveste podurile as indrazni sa spun ca mie imi plac mai mult decat podurile Parisului. Acelea sunt mai masive pe cand cele din Budapesta au o linie mai eleganta (singurul care imi place cu adevarat la Paris este Podul Alexandre III). Trebuie insa sa mentionez ca toate au trebuit refacute dupa razboi.

Podul Elisabeta, construit in 1903, a detinut titlul de cel mai lung pod suspendat pana in 1926 In 1945 a fost bombardat de germani, iar forma sa actuala o are din 1964.

Podul Libertatii, cel mai putin deteriorat in timpul razboiului, a fost construit in 1899 si reconstruit in 1946. Impreuna cu Hotelul Gellert, unul dintre hotelurile faimoase si scumpe ale capitalei ungare si, in acelasi timp, un frumos exemplu de Art Nouveau, alcatuiesc in sine un obiectiv de vazut.

Podul Szechenyi sau Podul cu lanturi a fost construit intre 1839-1849 si, cand implinea 100 de ani de existenta, adica in 1949, a fost reconstruit.

Practic cele trei poduri sunt cele in jurul carora turistul trebuie sa zaboveasca cat mai mult.

Spre Palatul regal se poate merge cu autobuzul din Batthyany ter sau cu funicularul. Cei care se deplaseaza cu masina pot trece prin Poarta Palatului, de langa funicular (biletul cumparat este valabil si pentru funicular).

In Piata Batthyany exista o frumoasa biserica, Biserica Sf. Ana, construita intre 1740-1761. Asa cum s-a intamplat cu atatea biserici sau case valoroase bucurestene, in anii comunismului si aceasta biserica a fost propusa pentru demolare dar, din fericire, a scapat. Apropo de acest lucru, mi-a placut sa vad pe ziduri o campanie impotriva demolarii caselor valoroase.

Budapesta are si ea cladiri moderne dar, pentru mine, ele sunt mai putin interesante. Banca Nationala insa mi-a atras atentia prin masivitate si basoreliefurile sale.

Seara ne-a gasit hoinarind tot pe malul Dunarii unde, mergand la intamplare, am avut o surpriza amuzanta. Atentie, Imperator! Uite ce este acolo! L-ai vazut? Avem reducere acolo 🙂 ?

Vi-am aratat pana acum ce mi-a placut dar a fost si ceva ce nu mi-a placut! Asteptand tramvaiul, sedeam in statie si mancam o inghetata cand vad o masina care se urca pe trotuar, chiar in statie! Apuc sa comentez, fara a ma uita la numar doar la masina: “Uite si pe asta, ce nesimtit, sa se urce pe trotuar, in statie, in plin centru!” Cand m-am uitat si la numar…va las pe voi sa judecati.

Nazare

Posted on by May 11, 2017
6
Inainte de a ajunge la Obidos, vi-as recomanda un scurt popas la Nazare, cel mai frumos sat pescaresc portughez – se spune – care vara se transforma intr-o statiune foarte cautata mai ales de portughezi. Din acest motiv, preturile la cazare sunt mai mici ca in alte parti. Puteti ajunge la Nazare din Lisabona, luind autobuzul de la Gradina Zoologica.
Ce puteti vedea la Nazare? Ca sa cuprindeti totul dintr-o privire, ar trebui sa urcati cu funicularul (110 m), de la plaja pana la o terasa numita Sitio, de unde aveti o frumoasa panorama asupra statiunii.

Puteti vizita aici o biserica din secolul al XVII-lea, construita in stil baroc, Nossa Senhora da Nazare. Numele localitatii provine de la o statueta a Fecioarei Maria, adusa de un calugar de la Nazareth, in secolul al IV-lea. El a ascuns statueta intr-o pestera si nimeni nu a mai stiut de ea. Cand oamenii au gasit-o, mult mai tarziu, au inceput sa i se inchine, unii venind chiar de departe. Astfel, cu incetul, s-a format aici o adevarata asezare.

Tot pe terasa de belvedere se afla Capela da Memoria, din secolul al XII-lea, care comemoreaza un miracol: unui nobil local care urmarea calare un cerb alb (o deghizare a Satanei, spune povestea) i s-a oprit calul chiar inainte de a cadea de pe stanci. In semn de multumire ca a scapat cu viata, nobilul a inaltat capela. Placile de azulejos din capela spun aceasta poveste.
Langa capela, o coloana comemoreaza vizita lui Vasco da Gamma aici, dupa calatoria in India.
Jos, in Nazare, pe promenada de langa plaja, restaurantele se insira unul dupa altul, ca in orice statiune respectabila, ispitindu-te cu tot felul de bunatati. Numele strazilor sunt scrise frumos, pe placute de faianta.
Acum e iarna si doar cativa turisti, in afara micului nostru grup, se plimba pe malul oceanului, care isi impinge valurile pe tarm cu plictis, in asteptarea copiilor verii. Pescarusii au oceanul doar pentru ei.

Obidos, decor romantic de poveste

Posted on by December 30, 2017
4
Mi-a placut tare mult la Obidos, chiar daca unii ar spune ca e comercial, asa cum imi plac toate locurile vechi. Desi imi place si arhitectura futurista, am cautat intotdeauna aceste asezari mici, cu parfum de trecut, cum e si Obidos. Pentru mine, el e ca un decor pentru o poveste romantica, de epoca.
Desi, din pacate, ploua mocaneste cand am ajuns acolo, oraselul era plin de turisti. Cred ca asta se intampla in orice zi a anului, asa ca, fiti preveniti! E greu sa faci fotografii, fara a prinde pe cate cineva in cadru.

Asezat la 100 km nord de Lisabona, Obidos a fost preferat ca resedinta de regi si regine ale Portugaliei. Regele Dinis l-a facut cadou de nunta sotiei sale, Isabel, in anul 1282. Acum este declarat monument national si, de asemenea, face parte din patrimoniul universal UNESCO.O multime de casute de poveste, in stil renascentist si baroc, sunt incinse cu un zid inalt de 13 m, care inconjoara orasul. Casele albe, cu acoperisuri rosii de teracota, florile ( pe care le vedem chiar si acum, iarna, dar care se pare ca vara inunda pur si simplu acest loc idilic), castelul in stil manuelin si biserica renascentista Santa Maria (sec. XVII), te incanta si te indeamna sa ratacesti pe stradutele sale. Cand crezi ca ai gasit cel mai pitoresc loc, gasesti dupa colt, altul!

In afara cetatii se poate vedea apeductul Amoreira, construit in 1575, la ordinul Catherinei de Austria.
Evident, cum ii sta bine unui asemenea orasel si aici exista o multime de pravalioare unde se vand suveniruri, artizanat local, covoare si antichitati. Sunt si multe galerii de arta, comerciale. Cunoscatorii cauta lichiorul de cirese, ginha.

Pe mine oraselul m-a fermecat, chiar daca ploua (si am vazut asta dupa numarul de poze facute). Dar cum toate lucrurile bune au un sfarsit, ne grabim sa parasim cetatea pentru a ne regasi, in parcarea tixita de masini, microbuzul, care ne va duce inapoi, in Lisabona.La iesirea din cetate, trecem prin ceata si printr-un sir de braduti de Craciun, care poarta carti de vizita ale firmelor care i-au donat municipalitatii pentru a se impodobi de sarbatoare. Frumos obicei!

In drum spre Obidos puteti opri pe malul oceanului, in puncte de belvedere special amenajate. Atunci, iarna, era cam mohorat, noroc cu vegetatia care mai inviora peisajul prin culori neasteptate.
La Obidos puteti ajunge cu o excursie organizata, ca noi sau cu trenul, autobuzul sau o masina inchiriata. Autobuzul, pleaca tot la75 de minute de la statia din Campo Grande. Costul unui bilet este de aproximativ 5 euro, iar drumul dureaza o ora.
Romantic Obidos
A very romantic place, Obidos represents the gift made by a king to his queen. In 1282 the King Dinis presented the castle in Obidos to his Queen Isabel. Now, the place is a UNESCO marked place.

Batalha sau Mănăstirea Bataliei

Posted on by December 28, 2017
4

Ce ai putea povesti despre un obiectiv la care te opresti jumatate de ora doar? Desigur, ceea ce ai aflat de la ghid in microbuz inainte de a ajunge acolo si ceea ce ai citit tu insuti pe internet. A, da si poti arata poze despre cum ai vazut tu acel loc! Este vorba despre Mostero de Santa Maria da Vitoria de la Batalha, cunoscuta mai mult sub numele de Mosteiro da Batalha. Declarata monument UNESCO in 1983, Manastirea Bataliei ajunge pana la noi venind din sec. al XV-lea.

Manastirea este una dintre cele mai importante din Portugalia nu doar ca mostra a stilului gotic cu puternice influente manueline sau a marturiei credintei unui popor, cat, mai ales, pentru semnificatia sa istorica. Ea a aparut ca indeplinire a unei promisiuni, facuta sotiei sale de catre regele Jao I, inaintea bataliei de la Aljubarrota, din 1385. Castigarea acestei batalii a insemnat recastigarea independentei Portugaliei fata de coroana Castiliei.


Langa manastire va intampina statuia ecvestra a generalului Nuno Alvares Pereira, cel care i-a batut pe castilienii condusi de Juan I de Castilia.

Cutremurul din 1755 a afectat partial constructia dar, in 1810, trupele lui Napoleon au desavarsit distrugerea, astfel incat manastirea a trebuit sa fie refacuta.Primul constructor al sau, care a lucrat la ea pana la moartea sa, a fost Alfonso Domingues. Lui i-a urmat David Huguet, caruia ii datoram partea cea mai frumoasa, dupa parerea mea, si anume Capelele neterminate sau Capelas Imperfeitas.

La intrare, vedem o biserica impunatoare dar destul de austera, luminata doar de caldura vitraliilor, pentru ca toata splendoarea liniilor manueline sa se dezlantuie in capela fondatorilor, care adaposteste mormintele lui Jao I si ale sotiei si copiilor sai, inclusiv al printului Henri Navigatorul.


Daca interiorul este impodobit de vitralii, in exterior ne urmaresc privirile mute, dramatice ale garguilor (Daca nu stiati, acestea sunt figuri de animale, oameni sau fiinte fantastice, care mascheaza scurgerile de apa de ploaie. Sunt vestiti garguii de la Notre Dame de Paris).
Capelele imperfecte trebuiau sa adaposteasca un adevarat Pantheon dar fondurile au fost sistate si indreptate spre Mosteiro dos Jeronimos. Aceasta parte a manastirii ni se dezvaluie azi cu o frumusete stranie, in care Dumnezeu este invitat sa vina la noi prin cupola deschisa spre cer. Influenta stilului maur este evidenta aici.
Pentru ca ploaia nu s-a oprit inca de tot si sunt foarte putini vizitatori, in afara de noi, cei 6 turisti din microbuz, locul pare unul foarte linistit, indemnandu-te la reculegere dar mai ales la meditatie referitoare la meandrele intortocheate ale istoriei. Curtea interioara a manastirii ar fi tocmai buna pentru un asemenea exercitiu. Fac doar cateva footgrafii insa fiindca…trebuie sa ne grabim. As mai fi stat cu placere aici. Cine stie, poate alta data?!

Fac in graba o fotografie a genului de suveniruri pe care le gasiti aici si care ne coloreaza putin ziua. Abia a trecut jumatatea de ora si Jorje, ghidul nostru ne grabeste spre microbuz, ademenindu-ne cu Nazare si intalnirea cu Atlanticul. Nici vorba de un ceai cald sau o cafea, insotite de un pastel (prajitura) la cofetaria de peste drum…

Batalha Monastery

Built in the 15th. century and comemorating the big victory after the Bataha battle, the Monastery of Batalha, was included in the UNESCO Heritage in 1983.

 

O dată în viață, China. ep.1 – Prima lecție de chineză, la Beijing

Posted on by May 10, 2017
4

Am vizitat Beijing in primavara lui 2009, in aprilie. Pana acolo am zburat cu Austrian Airlines, prin Viena. Inainte de plecare m-am documentat serios: carti, harti, forumuri si bloguri. Am ales obiectivele de vizitat, am cautat pe net agentii din Beijing si am rezervat excursiile pentru primele 3 zile, care cuprindeau obiectivele “must see” din Beijing, in celelalte doua urmand sa umblam de capul nostru. In aeroportul din Viena am gasit o harta a Beijingului, pe care am dat 10 euro. Mult! Dar avea denumirile scrise si in engleza!

In avion am dormit. M-am trezit cu 40 de minute inainte de decolare, cat sa vad ca zburam deasupra unui imens podis arid, brazdat de albii de rauri seci. Aterizam la terminalul 3, cel nou, terminat pentru Olimpiada, despre care se spune ca este de 5 ori mai mare decat noul terminal de la Heathrow, pe care aveam sa-l vad dupa cateva luni. Schimbam bani pe aeroport fiindca rata de schimb e identica peste tot. Avand formularul de imigrare completat din avion, formalitatea de intrare decurge rapid. Ne indreptam spre expresul care asigura legatura cu orasul (26 km). Un drum costa 25 CNY, aprox. 3 dolari. Coboram la a 3a statie, Dongzhimen si…sa inceapa aventura!

Si incepe! E prima data cand inteleg cu adevarat ce inseamna bariera de limba. Hotelul nostru trebuia sa fie aproape de statie, se putea merge pe jos asa ca, tragand trolerele dupa noi o luam, la intamplare, la stanga. Cei de la hotel imi dadusera cateva indicatii pe mail dar au uitat sa spuna in ce parte sa o luam.

Cand am iesit la suprafata, ne-am trezit pe un bulevard cu cladiri inalte, cam asa cum a fost cand am iesit prima data din metrou la Londra, in statia Victoria! Dar vorbeam engleza…Cladiri cu multe etaje, oameni si masini. Prevenita de postarile de pe internet, aveam la mine listata poza hotelului si numele sau scris cu caractere chineze. M-am gandit ca daca e asa aproape, il voi recunoaste dupa poza, nu? Nu.

Am inceput sa ochesc dintre trecatori pe cei care mi se pareau mai deschisi. Ii abordam cu un vesel “ni-hao” (dumnezeu stie ce iesea, dat fiind faptul ca intonatia si lungimea vocalelor conteaza foarte mult in chineza, dar contam pe faptul ca vor intelege totusi ca e un salut! desi ofiterul de pe aeroport nu parea de aceeasi parere, dupa privirea pe care mi-a aruncat-o). Apoi, le aratam poza si numele hotelului si faceam o mina intrebatoare. Cred ca era tare haios, daca as fi putut sa ma vad. Ma ascultau cu atentie si bunavointa, citeau, isi dadeau hartia unul la altul si apoi clatinau din cap. Nu se poate, imi ziceam. Trebuie sa fie aici, doar asta este strada sau mai bine zis bulevardul. Partea ciudata e ca blocurile acelea mari nu aveau nici un numar pe ele, ca sa ne dam seama macar dupa asta daca mergem in directia cea buna. Ei cum s-or fi orientand oare?

Dupa ce am inceput sa cred ca eram deja prea departe de statia expresului si ca trebuia sa fi gasit hotelul demult, am traversat si am luat-o in sens invers, repetand operatiunea. E drept ca tot pe net am citit ca in Beijing sunt sute de mii de chinezi veniti in capitala cu treburi sau in excursie, care nu ar fi avut de unde sa stie ce vroiam eu sa aflu, dar nu se putea sa-i fi nimerit eu pe toti! In cele din urma, vedem un grup de mai multe persoane, cu vreo 3 copii si ii intrebam si pe ei. Dupa ce tin un mic consiliu, unu’ dintre ei mi se adreseaza ceremonios dar parca bucuros, tinand un mic discurs in chineza. Poate fiindca asa vroiam, “inteleg” ca ar trebui sa mergem dupa ei. Ceea ce si facem, ca tot nu aveam ce pierde. Mi se mai parea (nu stiu de ce, probabil din gesturi, ca doar n-am inteles o iota), ca ar fi si ei cazati acolo sau asa ceva. Din cand in cand, omul intorcea capul, sa se asigure ca ii urmam.

Ajungem din nou in dreptul statiei expresului. Grupul nostru era oprit cu alti chinezi, cu care discutau intr-o veselie, fara sa ne arunce nicio o privire sau sa ne faca vreun semn. Astia si-au batut joc de noi, zice sotul meu. Nu vezi ca nici nu se mai uita la noi? Mie nu-mi venea sa cred.

Eram intr-o intersectie mare si am zarit pe partea cealalta cladirea unei statii de metrou, asa cum am vazut pe net. Ii propun sotului meu sa traversam. Ma gandesc ca, logic, aici coboara si multi care cunosc zona, fie locuind, fie lucrand aici si am putea avea mai mare succes. Cat regretam ca nu am luat cu mine mobilul, ca ii sunam pe cei de la hotel si ne lamuream!

Traversam dar pret de 2-3 minute nu vine nimeni. Vad mai incolo, asezat pe bordura unui rondou, un barbat mai in varsta. Derulez si cu el ceremonialul, fara prea mari sperante. Batranelul se ridica insa de jos, ma ia de mana si ma trage dupa el cativa pasi, apoi imi arata, mai la distanta, o cladire. Recunosc profilul din poza de pe net. Prima lectie de chineza s-a sfarsit. Eram salvati! O ploaie de sie-sie (multumesc) si mici plecaciuni cum am vazut eu in filme…

In cateva minute, trecand pe langa un interminabil sir de restaurante , ajungem la hotel (mai tarziu urma sa ma dumiresc ca aici incepea faimoasa Food Street sau Guijie, despre care am scris deja in alt episod; imi cer acum scuze pentru ca nu am inceput, ca orice om normal, cu inceputul!).

Aspecte de la terminalul 3
Expresul de la aeroport
Strada cu hotelul
hotelul “nostru”
Once in a Lifetime, China – 1st.ep. – First Chinese Lesson in Beijing
We visited Beijing on April 2009. The orientation on the very modern airport was easy, as everything was written in English too. The trouble begun when we were looking for the hotel, which we knew was very near the station where we arrived, coming from the airport. At last, we succeed and reached the hotel but this was my first experience when I have encountered a language barrier and I may say it is not simple at all.

Belem – Jardim Tropical

Posted on by December 28, 2017
7

La sfarsitul unei zile in Belem, insorita dar care ne-a facut totusi sa tremuram in preajma Tagului datorita vantului, ne oprim putin in Jardim Tropical sau Jardim Tropical do Ultramar cu numele sau complet, peste drum de Mosteiro dos Jeronimos. Ni se atrage atentia ca mai este doar o ora pana la inchidere, asa ca ne straduim sa parcurgem cat mai mult din aleile sale.

Parcul a fost creat incepand cu 1906 si are peste 4000 de specii de plante, mai ales tropicale. Poate fi vizitat zilnic, intre 10-17.

Mai ales daca sunteti prin zona vara, nu uitati ca aveti la indemana aceasta oaza de liniste si relaxare! Parcul este impodobit cu statuete africane, cu un pavilion oriental si gradina aferenta. Un mic lac adaposteste lebede si rate galagioase. Cate o banca de piatra, cu azulejos, te imbie la odihna. E bine si racoare aici si atata liniste parca ai plecat deodata din Lisabona.
Va las in tovarasia pozelor, care va arata de ce ar trebui sa mergeti acolo.

casa portugheza
o usa frumoasa care ne blocheaza accesul in sera

portocalele ca merele la noi…

Suntem obositi si ne grabim sa luam tramvaiul care ne duce in Praca do Commercio, de unde mergem pe jos la hotelul nostru, de langa Piata Rossio. Nu uitati insa, ca in afara de ceea ce vi-am povestit eu despre Belem, acolo mai gasiti Palatul Ajuda – ultima resedinta a familiei regale inainte de lovitura de stat din 1910, Muzeul de arta moderna si contemporana, Muzeul de istorie maritima, Muzeul electricitatii, Muzeul de trasuri.

Si fara toate acestea, o plimbare prin cartierul scump si elegant al ambasadelor, Belem, merita cu prisosinta o dupa-amiaza, daca stai mai multe zile in Lisabona. Dar despre acest oras cu cartierele sale minunate Alfama, Baixa, Barrio Alto si altele, voi mai povesti.

Belem – Jardim Tropical
The Botanical Garden of Lisbon was created in Belem, in 1906. It is open daily, between 10-18.

Caleidoscop praghez sau Praga mea, din amănunte

Posted on by December 28, 2017
14
M-am gandit sa va arat si eu Praga mea, adica asa cum o vad eu. Am fost de trei ori la Praga, am vazut obiectivele importante, gen “must see” si acum ma mai uit si dupa altceva, care altceva s-ar putea sa va placa si voua. Stiu ca pentru azi am promis o alta postare dar fiindca nu as vrea sa va plictisiti de Lisabona (ca si cand asa ceva ar fi posibil!?) si pentru ca plec in weekend la Budapesta si nu mai postez pana luni dupa-amiaza, am ales aceasta varianta.Asadar, primavara la Praga. Nu, nu e nici o aluzie la eveniment. Pur si simplu am fost ultima data la Praga in martie 2008, chiar inainte de Paste. Ca peste tot si aici lumea se pregatea de sarbatoare si lucrul era vizibil pe strada.
Crapau mugurii la salcii deasupra Vltavei si ratele si lebedele au iesit la plimbare.
Undeva, pe chei, mi-au atras atentia aceste banci, cu picioare interesante:

M-am uitat prin vitrine, sa vad ce i-ar putea fura ochii turistului:

M-am uitat chiar si la ce vand galeriile de arta si m-am oprit asupra unui ciclu de ilustratii la povesti.

Apoi am vazut si niste reclame care mi-au placut, pentru un magazin de pantofi:

Am fotografiat o multime de semne de casa care, in evul mediu, tineau loc de numar. Initial, ele se puneau doar la hanuri sau la ateliere mestesugaresti pentru a indica ce se face acolo dar, treptat, s-au folosit si pentru o orientare mai usoara intr-un oras in crestere. Ele sunt nenumarate pe strazi precum Nerudova, Celetna, Karmelitska si altele.

Si clantele vechi mi-au atras atentia, prin diversitate si mestesugul lucraturii.

Am trecut pe langa cafenele sau baruri care m-au invitat,

dar m-am tinut tare si am mancat la acest restaurant plin de atmosfera, care are inauntru copaci decojiti si lampi facute din dovleci, calabasa, ornati cu margele, ca intr-o poveste marocana. De ce tocmai marocana? Nu stiu, asa mi s-a parut mie, pentru culoare.

Pe podul Karol, batranul flasnetar cu mainuta, punkistii si caricaturistii dadeau culoare unuia dintre cele mai indragite obiective pragheze.

Sus, la Hrad, am ascultat muzicantii, m-am uitat dupa caini, am mancat o delicioasa placinta cu mere si am baut un ceai de macese, iar la urma am admirat hotararea militara!

Am ajuns si la zidul lui John Lennon, care poarta pe el zeci de “opere” grafitti, lasate de fani.

Am dat chiar si peste ambasada Romaniei, pe una din strazile mele favorite, Nerudova, si am vazut marcata si o casa in care a poposit vremelnic Mihai Viteazu.

  

In afara de concertele de muzica clasica, care se tineau in fiecare seara intr-o biserica, ce mai oferea Praga in acel moment? Muzeul comunismului la concurenta cu un patinator de exceptie? Greu de ales!

Cel mai mult mi-a placut insa in Staromeste Namesti unde era amenajat un targ de Paste. Lume multa, vesela, exuberanta. Chiar si mirese! Si ce de bunatati…Un band a inceput sa cante un cantecel saltaret, molipsitor si atunci am realizat ca jocul meu de la gradinita, cu baiatul care statea in cerc si trebuia sa-si aleaga o fata, in timp ce ceilalti cantau si bateau din palme, este, de fapt, un cantec popular cehesc! “Joaca, joaca baiete/ Ca pamantul e plin de fete/ Si jocul asta este format/ Dintr-o fata s-un baiat” Il mai stie cineva? De obicei nu ma dau in vant dupa asemenea distractii dar acolo si atunci, chiar m-am simtit bine.

Acum, privind in urma la acea saptamana pragheza, il las pe domnul din imagine sa exclame in locul meu:

My Prague In Hundreds of Details

I have been three times in Prague and I have seen all the “must see” there but now I want to show you the hundreds of details which make “my Prague”, so as I have seen and sensed it:house marks, instead of numbers, old doors or gates and their special knobs, glass objects “made in Czechia”, the views from Carols’s Bridge, beautiful Nerudova street, The Hrad,etc.

Belem – Torre de Belem

Posted on by December 28, 2017
7
Turnul de veghe, construit sub forma unei corabii din ordinul lui Manuel I, intre 1515-1521, era o fortareata care facea parte dintr-un sistem in forma de triunghi, care cuprindea si fortareata in Cascais (pe care ati vazut-o deja in postul respectiv) si cea de la S. Sebastiao da Caparica, pe celalalt mal al Tagului. In perioada dominatiei spaniole (1580-1640) turnul a servit drept inchisoare. Apoi, trupele lui Napoleon l-au distrus si a fost restaurat abia in 1940. Acum figureaza ca emblema a Portugaliei pe toate materialele publicitare pentru turism. Ca si Mosteiro dos Jeronimos, Torre de Belem a fost inscris, in 1983, in patrimoniul UNESCO.
Initial, turnul de 35 m inaltime statea pe o insula in mijlocul Tagului, aparand Lisabona de atacurile piratilor englezi si olandezi. A supravietuit devastatorului cutremur din 1755 dar, cel din 1777, a schimbat cursul raului si astfel turnul a ajuns…pe mal!Stilul manuelin de constructii si-a pus si aici amprenta (ex. funia rasucita, care inconjoara turnul si reprezinta forta si puterea regelui sau crucea ordinului militar al lui Christos, al carui membru era si Manuel I), completat de stilul maur (boltile rotunde ale turnurilor) si cel venetian (logiile).


Turnul se viziteaza in interior intre orele 10-18.30 vara si 10-17 iarna. Intrarea costa 4 euro sau este gratuita cu Lisboa Card. Daca insa nimeriti pe acolo intr-o zi de luni, cum ni s-a intamplat noua, monumentul este inchis 🙁

Dand ocol turnului, observ ca cineva, intr-o stare de “saudade” probabil (un fel de melancolie, greu de descris, asa cum greu de descris este “dorul”, specific romanesc), a lasat posteritatii niste versuri, pe o balustrada.

In apropierea turnului, putini turisti straini acorda importanta unui alt monument, de mare valoare pentru istoria Portugaliei. Este vorba despre monumentul inaugurat in 1994 si dedicat memoriei celor cazuti in razboiul colonial de 13 ani. Inceput in 1961, a fost purtat impotriva armatelor pro-independenta din fostele colonii postugheze. Datorita lungimii sale si pierderii a peste 200000 de portughezi, populatia s-a razvratit. In 25 aprilie 1974, revolutia a culminat cu rasturnarea regimului Salazar si cu incetarea razboiului. Pentru ca soldatii au fost vazuti punand garoafe in teava pustilor pentru a nu trage in populatie, aceasta s-a numit “revolutia garoafelor”. Fiind timisoreanca, mie mi-a amintit de zilele de decembrie in care soldatii pazeau piata Operei cu flori pe teava armelor, dupa ce trasesera deja in populatie…dar poate nu erau aceeasi…
Nu putem parasi zona fara a vedea mica marina – Doca De Belem Marina – una din cele sase ale Lisabonei. Cladirile vechi din jur, vopsite in culori vii, fac acest loc un popas agreabil.
Parasim zona printr-o mica padurice de pini, dupa ce am aruncat Tagului o ultima privire.
Ultima vizita facuta in cartierul Belem a fost oaza de liniste numita Jardim Tropical, despre care povestim, evident, maine.
Belem – Torre de Belem

This tower was build in the 16th. century at the order of Manuel I, as part of a fortified system meant to defend the coast against the pirates. Napoleon’s troops destroyed it and it was renovated in 1940 only. The tower belong to the UNESCO Heritage.

 An entrance ticket costs 4 euro. The tower can be visited between 10-18.30.

Belem – Padrao dos Descobrimentos

Posted on by December 28, 2017
5
Il văzusem demult la TV dar, în realitate, este mult mai impresionant, prin forma sa de caravelă , gata să se avânte în larg și prin cele 32 de figuri istorice de la baza sa, foarte evocative. In fruntea tuturor, ținând în mâini o caravelă, este prințul Henri Navigatorul (înmormantat la Mănăstirea Batalha), cel care a finanțat numeroase călătorii pentru descoperirea unor pământuri noi. Mai stau acolo, martori mândri ai istoriei portugheze, Vasco da Gamma, Ferdinand Magellan, Alvarez Cabral (descoperitorul Braziliei), Bartolomeu Diaz, călătorul care a traversat prima dată Capul Bunei Speranțe, Luis de Camoes, preoți și călugări care au fondat misiuni în noile teritorii și mulți alții.
Monumentul, care are o înălțime de 52 m, este de dată recentă, fiind inaugurat în 1960, la 500 de ani de la moartea lui Henri Navigatorul. Numele de “padrao” vine de la pietrele în formă de steag, pe care le lăsau ca semn marinarii pe noile pământuri și care purtau acest nume.De la monument vedem podul 25 aprilie și, dincolo de Tagus, mai în ceață, statuia Cristo Rei. Podul, care are ca model podul Oakland Bay din San Francisco, are o lungime de peste 2 km, fiind folosit atât de mașini cât și de tren. A fost inaugurat în 1966 și, până în 1974 a purtat numele de Podul Salazar. După “revoluția garoafelor” din aprilie 1974 a fost redenumit Ponte 25 Abril.

Cristo Rei este un monument ridicat, în 1959, în semn de mulțumire către Dumnezeu fiindcă Portugalia nu a participat la luptele din al doilea război mondial. Modelul său a fost celebrul monument din Rio de Janeiro. Și în acesta se poate urca cu un lift (2.50 euro) pentru a admira Lisabona și Tagusul. Noi nu am fost pe celălalt mal al său din lipsă de timp dar am aflat că acolo, la Caparica, sunt plaje frumoase, mult apreciate de cei din Lisabona, așa că, dacă se întâmplă să fțti pe acolo vara, nu uitați!
In spatele nostru se află acum Centrul Cultural Belem, construit în perioada 1988-1993, când Portugalia se pregătea pentru a prelua conducerea Uniunii Europene (1994) și avea nevoie de un sediu adecvat. In prezent, aici se desfășoară numeroase evenimente culturale: teatru, operă,
muzică clasică, cinema, conferințe.
In zonă se află și câteva restaurante (ca și cel din imagine, cu specific pescăresc; mai există unul cu specific japonez, de sushi și surimi și unul chinezesc) așa că, dacă vă prinde pe aici ora prânzului, aveți unde mânca fără a părăsi zona, fiindcă mai sunt multe de văzut.
Trecem apoi pe lângă această simpatică pereche, care ne amintește că în zonă se află Muzeul de etnografie și folclor și apoi pe lângă un far (construit între 1515-1521), după care se zărește deja Torre de Belem, pe care il veți vedea în postarea de …maine.
Belem – Padrao dos Descobrimentos
We saw this very well-known monument in Belem, near the monastery, on the shore of the Tagus river. It is dedicated to those courageous Portuguese people who discovered new territories in their journeys on the sea.