Nu ştiu dacă Tunis rimează bine cu vis şi nici nu ştiu dacă titlul are acoperire în realitate, ceea ce ştiu însă cu certitudine este că, dacă aş mai avea timp, Tunisul ar fi unul dintre oraşele pe care mi-ar plăcea să-l iau la pas, în tihnă.În excursia de o zi care a avut ca traseu Sousse-Tunis-Cartagina-Sidi Bou Said-Sousse, suntem doar 6 persoane: patru din Satu-Mare şi noi doi. Ghida noastră este de fel din Oradea. S-a întâmplat să fim cam din aceeaşi parte a ţării.Cum înainte de fiecare călătorie consult cu sfinţenie “biblia” Lonely Planet sau alta asemănătoare, aflasem deja că Tunisul sau anticul Tynes se afla deja aici în sec. al V-lea î.e.n., deci înainte de venirea romanilor care au sosit în 255 î.e.n., înainte de primul război punic. După ce i-au înfrânt pe cartaginezi (vă aduceţi aminte de Hannibal, de la lecţiile de istorie, fiindcă mie tare mi-a plăcut povestea aceea cu elefanţii?), romanii nu au mai fost interesaţi de Tunis. Soarta oraşului s-a schimbat atunci când cuceritrul Hassan bin Nooman a hotărât că găsise aici un bun punct de apărare. Naşterea adevărată a oraşului este legată de anul 732 e.n., când s-a construit Marea Moschee Zitouna sau Moscheea Măslinului. (Se poate vizita zilnic, cu excepţia zilei de vineri; se identifică uşor înmedina, după minaretul său pătrat. Având doar o oră la dispoziţie, din păcate, nu am putut să o vedem înăntru, cum se întâmplă cu multe obiective la aceste excursii “împachetate”.)
