Novi Sad, doar cu buletinu’

Pentru că în ultimele zile mulţi din blogosferă şi de pe forum discută despre faptul că s-a dat liber la Serbia “doar cu buletinu’ “, ieri după-amiază m-am gândit şi eu să mergem la Novi Sad. Azi dimineaţă, la 7, am plecat. Ajungem la punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia cam în 45 de minute.
N-am mai ieşit pe aici din ţară până azi dar câtă deosebire între clădirea nouă, care pare dată în folosinţă de curând şi amintirea mea de copil, despre cum debuta o vizită în Jimbolia, acum mulţi ani (mă tem că s-ar putea să fie mai mulţi decât au majoritatea cititorilor mei)! Copil fiind, veneam uneori cu mama, să vizităm nişte rude care au locuit vremelnic aici. Când trenul oprea în gară şi toată lumea cobora, se înşirau câte unul în rând şi treceau, ca printr-o strungă de oi, prin faţa unui soldat (sau să fi fost subofiţer? nu ştiu, dar eu îi studiam fascinată nasturii de la uniformă, aceia aproape semisferici, care aveau pe ei stema Republicii Populare România, pentru cine ştie) şi îi arătau o cărticică mică şi gri, care se numea “buletin”. Când ajungeam şi noi în dreptul său, întrebările veneau monotone, mereu aceleaşi: “De ce aţi venit în Jimbolia?”, “La cine mergeţi?”, “Cât staţi?”. Does it ring a bell, Imperator, că tot ne povesteai despre Coreea de Nord lucrurile acelea incredibile dar adevărate? Poate ar trebui să ne mai amintim din când în când, unii dintre noi (şi să povestim şi celor mai tineri, care nu au trăit acele timpuri), cam cum a fost şi pe la noi, în diferite perioade, cea despre care vă spun fiind dinaintea ştiţi voi cui. Ceva amintiri despre cum călătoream atunci, voi scrie în alt post, la rubrica “despre mine”.

În fugă, Carthago

Carthago, cum îl numeau latinii, a fost construit – conform surselor romane – de către “puni” (nume dat fenicienilor) sau cartagenezi, în anul 814, sub domnia Reginei Dido, amintită de poetul Vergiliu în epopeea sa, Eneida.Este vorba, de fapt, despre o serie de aşezări în Golful Tunisului. Nu este locul aici să detaliem istoria. Aş adăuga doar că romanii, după ce au distrus Carthago în urma celui de-al treilea război punic, l-au reconstruit, lăsându-l să joace un rol important de putere în Imperiul Roman. În anul 698 e.n., oraşul a fost distrus a doua oară, după ce a fost cucerit de musulmani (pentru detalii, vezi wikipedia).

Tunis, oraş de vis

Nu ştiu dacă Tunis rimează bine cu vis şi nici nu ştiu dacă titlul are acoperire în realitate, ceea ce ştiu însă cu certitudine este că, dacă aş mai avea timp, Tunisul ar fi unul dintre oraşele pe care mi-ar plăcea să-l iau la pas, în tihnă.În excursia de o zi care a avut ca traseu Sousse-Tunis-Cartagina-Sidi Bou Said-Sousse, suntem doar 6 persoane: patru din Satu-Mare şi noi doi. Ghida noastră este de fel din Oradea. S-a întâmplat să fim cam din aceeaşi parte a ţării.Cum înainte de fiecare călătorie consult cu sfinţenie “biblia” Lonely Planet sau alta asemănătoare, aflasem deja că Tunisul sau anticul Tynes se afla deja aici în sec. al V-lea î.e.n., deci înainte de venirea romanilor care au sosit în 255 î.e.n., înainte de primul război punic. După ce i-au înfrânt pe cartaginezi (vă aduceţi aminte de Hannibal, de la lecţiile de istorie, fiindcă mie tare mi-a plăcut povestea aceea cu elefanţii?), romanii nu au mai fost interesaţi de Tunis. Soarta oraşului s-a schimbat atunci când cuceritrul Hassan bin Nooman a hotărât că găsise aici un bun punct de apărare. Naşterea adevărată a oraşului este legată de anul 732 e.n., când s-a construit Marea Moschee Zitouna sau Moscheea Măslinului. (Se poate vizita zilnic, cu excepţia zilei de vineri; se identifică uşor înmedina, după minaretul său pătrat. Având doar o oră la dispoziţie, din păcate, nu am putut să o vedem înăntru, cum se întâmplă cu multe obiective la aceste excursii “împachetate”.)

Continue reading

Expozitia de flori din Chelsea, Londra

Am vizitat, în sfârşit, această prestigioasă expoziţie anuală de peisagistică, anul trecut.
În fiecare an, în luna mai, are loc la Londra un apreciat eveniment horticol, mediatic dar şi monden: Chelsea Flower Show. Organizatorul acestui eveniment, urmărit cu mare interes de media britanică, inclusiv de BBC şi onorat, într-o zi special dedicată, chiar prin prezenţa familiei regale, este Royal Horticultural Society (RHS).

Keukenhof, parcul cu lalele

Această călătorie a fost făcută în aprilie 2008.
Cum ajungi acolo: tren de la gara Centraal Station, Amsterdam până la Leyden, 46 km. (durata: 35 minute; cost: 14.40 euro/persoană, dus-întors). De la Leyden din gară, autobuz la Lisse (parc). Autobuzele sunt foarte frecvente. Poţi cumpăra un bilet combinat, care îţi asigură transportul dus-întors şi intrarea în parc. Cost: 19 euro/persoană.

Călător între drumuri

Motto: Domiciliul meu temporar: Pământul (Valeriu Butulescu, poet, dramaturg şi om politic român)

Am fost până acum în 42 de ţări (nu am scris aici despre toate…inca). În unele am ajuns datorită proiectelor în care am fost implicată, în altele m-am dus de bunăvoie. În unele am fost o singură dată, în altele am revenit. E mult? E puţin? Depinde cu cine mă compar. Dacă mă gândesc la vârsta mea, este, probabil, puţin. Dacă mă gândesc la vremurile în care am trăit, cred că e mult. Dacă mă gândesc la majoritatea compatrioţilor mei şi mai ales la cei din grupa mea, este foarte mult!

Insula Lastovo, Croatia – in capitala

Lastovo este o insulă micuţă a Croaţiei, aflată la cinci ore de mers cu ferry-ul, din Split. Până acum aproape două decenii nu exista turism pe insulă, ea fiind destinată uzului militar. Poate de aceea a rămas încă sălbatică, o destinaţie cunoscută mai ales de posesorii de iahturi care ancorează vara în micile golfuri ascunse, precum Skrivena Luka sau Zaklopatica.
Golful Skrivena Luka
Golful Zaklopatica

Bine înfiptă în mijlocul Mării Adriatice, nu este prea departe de Italia şi de aceea turiştii italieni sunt cei mai numeroşi pe insulă, spun localnicii. Dar asta se întâmplă vara.

Continue reading

Thassos – insula de smarald şi marmură

Luna asta am ajuns la una dintre destinaţiile de pe lista mea de călătorii, insula Thassos. Poate veţi spune ca e deja o destinaţie banală fiindcă a fost descoperită “demult” de românii iubitori ai Greciei, dar pentru mine asta nu prea contează. Ştiu să găsesc oriunde câte un colţişor mai sălbatic sau, cel puţin, mai puţin frecventat.I se spune “insula de smarald” datorită pădurilor sale, care, în multe locuri coboară până la mare.

Continue reading