La Paris, cele două Opere

Azi m-a apucat dorul de Paris si vreau sa va arat sau sa va reamintesc cum este Opera din Paris, una dintre stralucitoarele cladiri-monument ale orasului.

Ceea ce cunoastem sub numele de Palatul Operei sau Opera Garnier este rezultatul unui concurs de proiecte, 171 la numar, din care a fost ales ca si castigator cel apartinand unui necunoscut pe atunci – Charles Garnier, un arhitect de 35 de ani. Constructia s-a desfasurat intre 1860-1875, sub domnia lui Napoleon III. “Managerul” proiectelor de reconstructie a capitalei – ordonata de Napoleon III – era Baronul Haussmann, al carui nume il poarta unul dintre Marile Bulevarde pariziene. Se spune ca, dupa inaugurarea sa la 15 ianuarie 1875, imparateasa Eugenia, sotia lui Napoleon III l-ar fi intrebat pe arhitect: “Ce stil este acesta? Nu este nici un stil! Nici grecesc, nici Louis XVI, nici macar Louis XV!” Garnier ar fi raspuns: “Nu, alea sunt depasite! Este Napoleon III! Aveti a va plange, Doamna?”

Fatada cladirii, aflata in Place de l’Opera, este impodobita cu coloane, frize si grupuri statuare, recunoscandu-se de la distanta dupa verdele-cupru al cupolei. In apropierea Operei se afla si celebrul Le Grand Hotel.

 

In interior, marea scara dubla de acces, imaginata de Garnier ca si scara unui palat somptuos, construita cu marmora de diferite culori, conduce la nivele diferite.

Marele foaier concureaza, ca lux, eleganta si opulenta cu Palatul Versailles. Tavanul sau este pictat de Paul Baudry cu teme din istoria muzicii. Elementul decorativ dominant este lira. Oglinzi si multe elemente aurite alcatuiesc decorul prin care, la pauza, spectatorii se pot plimba intr-o incapere care are 54 m lungime, 13 m latime si 18 m inaltime.

Dintr-un foaier mai mic se poate admira exteriorul Operei, cu terasele sale.

Sala mare a Auditoriumului are o capacitate de 1900 locuri si este o combinatie de rosu si auriu. Scena imensa poate gazdui 450 de artisti!. Pe plafonul pictat de Marc Chagall in 1964, in culori vii, este fixat imensul candelabru de cristal care cantareste 8 tone.

Nu este o legenda faptul ca sub cladire se afla un lac artificial, legenda este doar Fantoma! Lacul serveste ca rezervor de apa pentru pompieri.

In 1989 s-a construit Opera de Paris Bastille, in Piata Bastiliei si, de atunci, la Opera Garnier se mai prezinta numai spectacolele de balet.

Place de la Bastille este locul celebrei inchisori care a fost distrusa in timpul Revolutiei Franceze. Initial, Bastilia a fost o fortareata, construita dupa ce francezii au fost infranti de englezi in lupta de la Poitiers, in 1356. Constructia a durat 12 ani, intre 1370-1382, realizandu-se o fortareata solida cu 8 turnuri si ziduri de 4 m grosime. Mai tarziu, cardinalul Richelieu a transformat-o intr-o inchisoare pentru dusmanii regelui, devenita faimoasa pentru tratamentul acordat detinutilor care rareori ii supravietuiau. Printre clientii “de marca” ai inchisorii s-au numarat Voltaire, Fouchet si Sade. Victor Hugo a facut celebra aceasta inchisoare in romanul sau Mizerabilii.

In decurs de un an (1789-1790) Bastilia a fost complet distrusa. Dupa doi ani s-a construit o piata, unde s-a pus piatra de fundatie a unei coloane ce trebuia inaltata in amintirea Bastiliei si a Revolutiei Franceze. Au existat diverse proiecte (ex.: un monument in forma de elefant care sa fie construit din tunurile luate de la spanioli) dar abia in 1833 Louis Phillipe a decis construirea Coloanei din Iulie, care a fost inaugurata in 1840 (cf. datelor din wikipedia).

Astazi, Piata Bastiliei este o zona animata, cu multe cafenele, cluburi si restaurante. In mijlocul sau se afla Coloana din Iulie, care are in varf statuia numita Geniul Libertatii.

Ca si in cazul Operei Garnier si pentru Opera Bastille s-a organizat o competitie, de data aceasta internationala, la care au participat 1700 arhitecti. Castigatorul sau a fost canadian-uruguayanul Carlos Ott (ce interesanta este aceasta coincidenta de nume Charles/Carlos). Opera noua a fost inaugurata la 13 iulie 1989. Ea are o capacitate de 2700 locuri.

La Opera Garnier se ajunge usor cu metroul, statia Opera. Se poate vizita zilnic intre 10-17, in perioada de vara, in restul timpului fiind un orar mai redus. Vizitele tin cont de desfasurarea spectacolelor. Biletul pentru tur costa 8 euro. La Opera Bastille, tot cu metroul, statia Bastille. Nu am vazut daca se organizeaza tururi de vizita in interior.

Parcul National Krka

La aproximativ 10-12 km de Sibenik, functie de intrarea pe care o folosesti, se afla Parcul National Krka, considerat de catre unii turisti chiar mai frumos decat Parcul National Plitvice. Cum gusturile nu se discuta, nu am sa spun care imi place mai mult ca sa nu starnesc controverse. Va las pe voi sa judecati, stiu ca sunteti multi cei care le-ati vazut pe ambele sau macar unul dintre ele.

Pana atunci, pentru cei care nu ati fost pe acolo, va pot spune ca raul Krka izvoraste din Alpii Dinarici si, dupa un parcurs de 72 km, se varsa in mare in Golful Sibenik, langa orasul cu acelasi nume. Golful, care constituie un bun port natural, a facilitat dezvoltarea orasului, asezat pe coasta, in forma unui mare amfiteatru.

Parcul National Krka, care acopera o suprafata de peste 100 km patrati, a fost trecut sub protectia legii in 1985, atragand de atunci numerosi turisti.

Am intrat in parc pe la Lozovac, am lasat masina intr-o parcare mare iar un autobuz ne-a dus de la intrare pana aproape de marea cascada Skradinski. Am pornit prin padure pe un drum usor, bine amenajat, cu poduri si pontoane unde este cazul, admirand pe drum mici lacuri, cascade si grote, create in terenul carstic, cu roci poroase. Pentru intoarcere, am folosit iesirea prin Skradin.Biletul de intrare costa 90 kn/persoana, adica ceva peste 12 euro. Parcarea a fost gratuita.

In parc se afla trei grupuri de cascade. Marcajele si hartile te indruma ce sa vezi, in functie de timpul de vizitare de care dispui, iar panourile explicative te educa cu privire la flora si fauna specifice locului.

Cascada Skradinski – una dintre cele mai mari – are 400 m lungime si 100 latime, fiind alcatuita, de fapt, din 17 cascade. Se poate face baie la baza ei, dar si mai jos, pe rau, fapt ce deosebeste Krka de Plitvice, unde scaldatul este interzis! In poiana de langa podul de pe care se admira cascada, exista o terasa, un oficiu postal si numeroase chioscuri unde vand diverse suveniruri.

Parcul National Krka, alaturi de cel din Arhipelagul Kornati, constituie cele doua mari obiective care pot fi vizitate plecand din Sibenik. Merita deci sa stati 2-3 zile in zona, fiindca aveti ce vedea! Trebuie sa va spun, celor care ati vazut filmele cu Winnetou turnate in anii ‘1960, ca locatiile utilizate pentru filmari sunt din cele doua parcuri, Plitvice si Krka.

Voua care Parc National din Croatia va place mai mult?

Sibenik

Un popas de cateva ore in Sibenik, pe care l-am facut asta primavara in vacanta de Paste, in drum spre insula Lastovo, ne-a dat doar o mostra din farmecul orasului in care speram sa revenim intr-o alta vara, pentru a ne afunda mai mult pe stradutele sale vechi, romantice, acoperite cu lespezi de piatra tocite de pasii trecatorilor, unde dupa fiecare colt te asteapta o surpriza!

Sibenik este un oras de pe coasta Dalmatiei, situat la 68 km de Zadar si 50 km de Split. Ca si in cazul majoritatii oraselor croate si aici a existat mai intai o asezare ilira. Apoi, in secolele I si II e.n., teritoriile au fost stapanite de romani, dupa care au urmat triburile slave. Orasul Sibenik a fost creat insa in secolul al XI-lea de catre regele croat Petar Kresimir al IV-lea. Acest lucru se observa in organizarea orasului vechi, cu stradute inguste, bolti, trepte si pasaje de trecere. Din secolul al XV-lea pana in secolul al XVIII-lea orasul s-a aflat sub stapanire venetiana, fapt usor de observat in elementele de arhitectura ale unor case.

Orasul vechi are doua strazi principale, paralele cu litoralul. Sus pe deal se vede Fortareata Sf. Ana, o veche asezare ilira, fortificata de croati. Forma actuala i-au dat-o venetienii, in secolul al XV-lea. Pentru ca se afla la o altitudine de 70 m fata de nivelul marii, fortareata ofera o frumoasa panorama asupra orasului. Noi nu am dispus de timpul necesar sa urcam pana acolo dar trebuie sa existe mereu un motiv ca sa te intorci intr-un loc, nu-i asa?

sus pe deal, Fortareata Sf. Ana
Pentru a ajunge la orasul vechi, trebuie sa treci pe langa Complexul Sveti Frane, alcatuit dintr-o manastire franciscana si o biserica din secolul al XIV-lea, construite in stil gotic. Manastirea a jucat un rol important in cultivarea limbii croate.
Teatrul din Sibenik se afla vis-a-vis de o portiune de zid vechi al orasului, inclus intr-o constructie moderna, pe care vedem un basorelief al Sf. Mihail, patronul orasului.
Ce putem vedea in drumul nostru spre centrul orasului vechi?
Biserica Uspenie Bogomatere este o cladire baroc, ridicata de catre mesterul local Ivan Skok, in secolele  al XVII-XVIII-lea. Pana la inceputul sec. al XIX-lea,  a fost o biserica catolica, apartinand de manastirea franciscana de maici. In 1808 regimul francez a inchis-o si a dat-o apoi bisericii ortodoxe sarbe.
Biserica Sfantului Duh a fost construita in secolul al XVII-lea de mesterul local Anton Negulovic. E ascunsa parca pe o straduta laterala si poate trece neobservata. La fatada, prezinta un portal si patru geamuri, iar la fronton, o rozeta.
Biserica Sfanta Ioana dateaza din a doua jumatate a secolului al XV-lea, cu un turn cu clopotnita adaugat abia la mijlocul secolului al XVIII-lea.
In apropierea pietei in care se afla Primaria si Catedrala, mai trecem pe langa Biserica Sf. Barbara, construita intre 1457-1461. Pe fatada ei putem admira un ceas si statuia Sf. Nicolae. In interior, se afla un muzeu de arta religioasa.
Am trecut pana aici pe stradute romantice, cu mici pravalioare si cu surprize la fiecare pas.
In sfarsit, coboram niste trepte si vedem Catedrala Sf. Iacob, cea pentru care Sibenik a intrat in patrimoniul UNESCO (anul 2000), datorita imbinarii maiestrite a stilului gotic cu cel renascentist.
Ne aflam intr-o mica piata, Trg Republic Hrvatski, in care vedem Primaria, fatada stanga a Catedralei si o statuie. Primaria, ridicata intre 1533-1536 de catre arhitectul Michele Sanmicheli, este o structura cu doua etaje, cu coloane, balustrada si loggie. In decembrie 1943 cladirea a fost complet distrusa, fiind apoi refacuta.
 In piata se mai afla statuia lui Juraj Matejev Dalmatinac, arhitect principal al Catedralei, cunoscut in Italia sub numele de Giorgio Orsini. El a lucrat la Catedrala pana la moartea sa, in 1473. Lui i se datoresc domul, nava centrala si cele laterale, friza cu capete. Statuia apartine cunoscutului sculptor croat Ivan Mestrovic.
Catedrala Sf. Iacob a existat, ca idee, inca din 1298, cand Sibenik devenea municipiu. Punerea in opera a ideii incepe insa abia in anul 1402 si este desavarsita in 1555. La ridicarea ei au constribuit trei arhitecti: Francesco di Giacomo, Dalmatinac si Niccolu di Giovanni Fiorentino. In interior, coloane cu frumoase capiteluri sculptate sustin domul. Fatada stanga este cea unde Dalmatinac a pus o friza cu 74 de capete, reproducand oameni obisnuiti – barbati, femei si copii – care locuiau in oras in acea vreme. In felul acesta ne-a lasat o marturie despre cum aratau acei oameni. Tot aici vedem o intrare tipic renascentista, unde doi lei
se privesc unul pe celalalt de sub doua coloane sculptate, in varful carora se afla statuile lui Adam si Eva. Toate acestea apartin sculptorului Bonino.
 In afara de obiectivele prezentate pana aici, merita explorate stradutele in sine. Ajungem astfel la marginea marii, unde mai intalnim o cladire-monument a orasului, Palatul Contelui, azi Muzeul orasului. Trecerea spre el se poate face printr-un pasaj gotic. Contele care ii da numele este Niccolo Marcello, venetianul care l-a construit, ca sediu al puterii, in 1600. Pe zid se mai poate vedea si aici Sf. Mihail.

Pe faleza, mai admiram apusul soarelui si ne indreptam apoi spre parcare, fiindca mai avem 50 km de parcurs pana la Split si se intuneca. Sper ca v-am convins ca merita sa consacrati macar cateva ore acestui oras, in drumul vostru spre alte obiective de pe coasta dalmatina. Sibenik are marele avantaj ca nu este atat de vizitat de turisti ca alte orase, asa ca puteti sa va plimbati in liniste.

 

 

 

 

Oaza de liniste, langa Timisoara

Din pacate pentru drumetii impatimiti, Timisoara nu dispune de o asezare frumoasa precum Sibiu, Brasov sau Baia Mare. Ca sa ajungi cat de cat intr-o zona mai inalta, trebuie sa parcurgi peste 120 km, fie ca mergi in judetul Caras Severin (Muntele Semenic, Valiug, Crivaia, Trei Ape, Oravita, Sasca Montana, Muntele Mic, Poiana Marului) sau in judetul Arad (Valea Muresului, zona Lipovei cu dealurile sale, Moneasa, Muntii Zarandului). In judetul Timis, Muntii Poiana Rusca, cu cabana Caprioru, Valea lui Liman sau lacul de acumulare de la Surduc, pot fi atinse de la 80 km in sus. Chiar in jurul Timisorii sunt cateva paduri, de-a lungul Begai sau a Timisului si…atat. A, mai e si Buziasul, cu un parc si un strand, statiune balneo-climaterica, dar nu prea spectaculoasa.

Alaltaieri pe la pranz, fiind soare si cald afara, m-a lovit un dor de duca nemaipomenit. Unde sa merg repede? Si mi-am amintit atunci ca nu am fost de vreo 10 ani la Manastirea de la Sag!

Situata langa Padurea Girocului, la 14 km de Timisoara, se afla manastirea de maici cu hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul. Dupa ce patrunzi prin poarta monumentala, din lemn sculptat, pe care n-am putut-o poza in intregime la acea ora de dupa-amiaza, din cauza luminii nepotrivite, curtea manastirii te intampina plina de flori, asa cum sade bine unei manastiri! Am observat imediat ca, de la ultima mea vizita acolo, s-a construit un rand nou de chilii si s-a inaltat o biserica noua.

Biserica veche, mica si curata, pustie la acea ora, are pictat pe pereti langa intrare, in locul ctitorilor, chipul Patriarhului Justinian si pe cel al Mitropolitului Banatului, Nicolae. Nu am gasit nici o explicatie privind manastirea, care dateaza din secolul trecut, nu este veche dar ar fi meritat totusi  o scurta nota explicativa cu privire la pictura sa macar.

Biserica veche
 Patriarhul Justinian
 Mitropolitul Banatului, Nicolae

O maicuta, raspunzand unor intrebari ale mele, ma informeaza ca biserica noua va fi data in folosinta anul viitor. Abia astept sa ii vad interiorul pentru ca pictura din pridvor, foarte moderna, mi-a atras atentia! Din pacate, maicuta nu stie cine sunt pictorii.  Imi spune, in schimb, ca pelerinii/drumetii pot locui si servi masa la maici, drept plata contribuind “cu cat ii lasa inima” la dezvoltarea si intretinerea asezamantului monahal. M-a asigurat ca desi in acel moment nu erau vizitatori, dumineca vine multa lume la slujba. Pe cand plecam, ne-am intalnit pe drum cu un autocar care venea la manastire.

Timpul petrecut acolo a fost o oaza de liniste, departe de agitatia orasului, potrivita pentru a medita pe o banca, printre flori. Daca aveti drum pe acolo, de exemplu mergand spre Semenic si statiunile sale, nu ocoliti acest loc!

Santa Fe style (2)

Dupa ce sper ca v-am introdus in atmosfera speciala a acestui oras, vreau sa va povestesc putin despre ce puteti vedea aici.

Orasul Santa Fe, fondat in 1607 este cea mai veche capitala de stat din SUA. Initial, ea a fost capitala teritoriilor spaniole, apoi a celor mexicane, aflate la nord de Rio Grande. In 1912 a devenit capitala statului New Mexico. UNESCO l-a inclus in patrimoniul sau ca “oras creativ”.

Orice vizita ar trebui sa inceapa in La Plaza, parcul din centrul orasului. Infiintata in 1607 de guvernatorul Don Pedro de Peralta, piata are in centrul sau un monument simplu, dedicat soldatilor din perioada 1800. Odinioara centrul social, politic si comercial al orasului, astazi parcul este un loc de relaxare sau de intalnire pentru turisti si locuitori deopotriva.

 cladire din Plaza
Plaza

O latura a pietei este inchisa de Palatul Guvernatorilor, construit tot in stil adobe intre 1610-1612. Astazi el adaposteste Muzeul de Istorie. Acesta este deschis vara intre 10-17, intrarea costatnd 9$. Sub arcadele “palatului”, numite Portal, nativii americani isi expun, pe jos, oferindu-le spre vanzare, bijuterii, sandpainting-uri, tesaturi, vase de ceramica, mici stauete. Le place sa stea de vorba cu cumparatorii, sa afle de unde sunt dar nu practica negocierea pretului. Traditia comertului in acest loc dateaza din anii ’30 ai secolului trecut. In aceasta piata are loc Targul spaniol, in iulie si Targul indian (nativ american), in august.

 Portal

Nu departe de Plaza se afla si Muzeul de Arta, cu o frumoasa curte interioara, in care se afla o lucrare a sculptorului Jimenez, intitulata “Traversand Rio Grande”. Alte doua lucrari ale sale le-am vazut la Albuquerque. Muzeul este deschis, vara, intre 10-17,  iar intrarea costa 7$. In zilele de vineri, intre 15-20 intrarea este gratuita. In oras mai sunt si alte muzee, dintre care foarte interesant mi s-a parut Weelwright Museum of the American Indian. Aici intrarea este gratuita.

Jimenez – Traversand Rio Grande

Cladirea noua a administratiei locale, a Guvernului statului New Mexico, este numita de localnici “casa rotunda” In preajma ei, in aer liber, sunt mai multe statui inspirate din arta nativ-americana. De altfel asemenea statui se pot vedea in mai multe locuri in oras, conferindu-i un farmec deosebit.

Catedrala orasului, aflata tot in centru, este dedicata Sf. Francisco de Assisi. Cladirea a fost finalizata in anul 1887, la 18 ani de la inceputul constructiei si apartine unui arhitect francez. Nu departe de Catedrala, Misiunea San Miguel, este cea mai veche biserica misionara din SUA, care a rezistat si in care exista serviciu religios si in zilele noastre. Misiunea a fost construita de calugari franciscani intre 1610-1628. In 1680, la Revolta Pueblourilor a fost distrusa de foc si a fost reconstruita partial abia in 1710. O puteti gasi pe Old Santa Fe Trail.

 Catedrala Sf. Francisco de Assisi
 statuia Sf. Francisco de Assisi
 altar
 Misiunea San Miguel
Atractia principala din Santa Fe a fost pentru mine Canon Road, cu kilometri sai de galerii de arta! De altfel, orasul se considera al doilea din SUA in ierarhia comertului cu arta. Sigur ca preturile piperate nu mi-au permis sa cumpar decat reproduceri dar vizitatul este gratis si este un adevarat carnaval de culoare pentru ochi! Cladirile si curtile in sine sunt placut de vizitat, putand sa te odihnesti pe o banca in timp ce admiri ceea ce este in jurul tau. Tablourile si stauetele expuse te pot face sa te gandesti ca te afli intr-un mare muzeu de arta.

Dupa ce ai obosit parcurgand intregul Canon Road, de la Plaza la biserica Cristo Rey, e timpul sa poposesti la un restaurant. Chiar vis-a-vis de San Miguel Mission este o cladire adobe veche, in care se afla Restaurantul Pink Adobe, unul din locurile indragite din oras. Ca si in alte restaurante (de ex. la Garduno’s sau cel al hotelului La Fonda), interiorul este viu colorat (traditia spaniola). Bauturile traditionale in Santa Fe sunt margarita si sangria, iar bucataria mexicana, nativ-americana sau anglo satisface toate gusturile!

 Pink Adobe
 La Fonda
 Garduno’s

Santa Fe style (1)

Old Shatterhand, Winnetou, Billy the Kid si faimosii bandidos de pe Rio Grande mi-au populat si mie copilaria ca si multora dintre voi dar abia acum cativa ani am reusit sa ajung “acasa” la ei sau, ma rog, in tinuturile care fac faima atator westernuri.

New Mexico, statul care s-a alaturat S.U.A. abia in 1912, cu o suprafata dubla fata de cea a Romaniei si numarand doar 1.5 milioane de locuitori, este spatiul de intalnire a trei culturi: cea straveche a nativilor americani (indieni sau “piei rosii” cum le spuneam noi), cultura spaniola adusa de conchistadorii lui Francisco Vasquez de Coronado din Mexic si cultura anglo-americana. Impreuna, au zamislit ceva unic in diversitatea sa, in acest tinut al incantarii – The Land of Enchantment – cum mai este numit statul New Mexico.

Ca in cazul multor state americane, Santa Fe, capitala, este un orasel care numara doar 60000 de locuitori, asezat la poalele muntilor Sangre de Cristos.  “Marimea” si unicitatea sa sunt date de dragostea deosebita pentru cultura, exprimata prin vocile solistilor celebri care evolueaza pe scena unei Opere faimoase, prin zecile de galerii de arta insirate pe aproape doua mile pe Canion Road, prin numeroasele muzee si incantatoarele bijuterii de argint si turcoaz, vase de lut si minunate sandpainting-uri (picturi cu nisip) a caror origine se pierde in misterioase ritualuri indiene, pe care artizanii din pueblo-urile invecinate le insira pe jos in plaza, sub portalul Palatului Guvernatorului, oferindu-le spre vanzare miilor de turisti, atrasi an de an de traditionalele targuri – cel spaniol si cel indian – care se desfasoara in luna august. E o lume uimitoare, care se adreseaza mult vazului, printr-un vartej de culori neintalnit de mine pana acum prin alte parti.

 sandpaintings

Orasul traieste si respira din si prin aceasta arta. Magazinele obisnuite au fost parca impinse undeva, la marginea orasului, facand loc in centru celor care expun tablouri, bijuterii indiene, obiecte de arta, carti. Cei care te intampina la intrare sunt deschisi, comunicativi, mandri de orasul lor, dornici sa afle cate ceva despre tara din care vii. Multora numele Romaniei le este cunoscut: au vazut Revolutia romana la televizor si “Ah, da! Nadia Comaneci!”, care dupa atatia ani este inca port-drapelul nostru! Foarte multi s-au nascut in parti diferite ale Americii si au venit aici atrasi de frumusetea deosebita a zonei si de acest misterios “Santa Fe style”. Au stramosi in diverse tari europene, unii chiar in Bucovina, Polonia sau Ungaria si mai rup cateva cuvinte invatate de la parinti sau bunici.

Santa Fe style este un stil de viata manifestat prin casele lor, adobe (facute din pamant si paie) bej-roz-maronii, cu stalpi de lemn vizibili, cu mobilier greu sculptat, de influenta hispanica, decorate cu covoare si vase indiene, in imbracamintea colorata si rafinata, bijuteriile indiene de argint si turcoaz, intr-o anumita detasare cu care privesc viata ( si am o banuiala ca aceasta detasare se datoreaza faptului ca, in general, Santa Fe este un oras pentru cei cu dare de mana).

adobe

Arta indiana inspira numerosi artisti americani din New Mexico, care imprumuta si transfigureaza in opera lor simboluri indiene. Multi artisti provin chiar din randul nativilor americani, navajo sau hopi, cum ar fi Merrill Quanie sau Gorman, ale caror tablouri le-am remarcat eu dar sunt multi altii.

R.C.Gorman, pictor navajo

Claritatea deosebita a aerului, stralucirea orbitoare a soarelui, culorile sobre ale pamantului si cele delirante ale apusului de soare, au atras artisti plastici care s-au stabilit la Santa Fe sau Taos, intemeind adevarate scoli de pictura. Cea mai mare dintre ele, apreciata unanim de criticii de arta ca avand una dintre cele mai importante contributii in arta plastica americana contemporana este Georgia O’Keeffe, stabilita la Abiquiu, la Ghost Ranch, nu departe de Santa Fe, unde a creat mare parte din cele peste 900 de lucrari ale sale. Recunoscator pentru faima pe care i-a daruit-o artista, orasul Santa Fe i-a dedicat un valoros muzeu celei care a celebrat prin arta sa frumusetea stranie a acestui tinut. Arnold Houser, artist apache, are si el numeroase lucrari, unele adapostite de un mic muzeu particular, altele risipite cu generozitate in parcul ce inconjoara muzeul.

tablouri apartinand lui O’Keeffe

Din Santa Fe am ramas cu certitudinea existentei unui loc de vis, unde aerul este inmiresmat cu esenta arbustilor de pinon si mesquite si unde soarele apunand, coloreaza cerul in zeci de nuante de roz, pentru a se refugia apoi brusc in intuneric, dupa ce s-a imbaiat o clipa intr-o mare sangerie. Acolo, indienii, impodobiti cu pene multicolore, calarind mustangii lor salbatici, coboara noaptea din tablouri pentru a tese mirifice covoare si a modela delicate vase de lut, ornate cu simboluri doar de ei stiute…

Megalopolisul San Francisco

Cand am fost pentru prima data in S.U.A, a fost in interes de serviciu. De aceea partea turistica a fost mai “slaba” dar tot am reusit sa vad cate ceva, profitand de weekend si de orele libere de dupa program. Desi pozele sunt reproduse dupa unele pe hartie (nu aveam digital atunci), m-am gandit ca poate vreti sa vedeti cate ceva din ce am vazut eu, dat fiind faptul ca am gasit destul de putine postari despre S.U.A. pe bloguri. Unul dintre orasele in care am stat o saptamana este San Francisco.

Numele orasului, revendicat de Sir Francis Drake in 1579, a fost dat de catre spanioli, in cinstea Sfantului Francisco D’Assisi. O data cu descoperirea aurului, in 1848, la Sutter’s Mill, populatia a crescut, in numai doi ani, de la 900 la 26000 de locuiori. Astazi, orasul atrage peste 4 milioane de turisti anual, are el insusi aproape 4 milioane de locuitori si este intrecut, ca densitate, doar de New-York

Am ajuns in oras chiar de Valentine’s Day, in 14 februarie. A fost si prima data cand am auzit de aceasta sarbatoare care, de cativa ani, a devenit cunoscuta si la noi. Toate vitrinele erau pline de inimi rosii si reclamele se concentrau asupra darurilor oferite celor dragi. Am petrecut seara la Century Club, in ritmul spaniol al vechilor canciones de amor, de veche traditie sefarda. Un adevarat melting pot (creuzet de topire) de etnii, in San Francisco populatia hispanica reprezinta un procent insemnat.

Diversitatea arhitectonica se exprima prin cartierele orasului: italian, spaniol, irlandez, China Town si altele. Sutele de restaurante cu specific ofera o intreaga harta culinara a mapamondului. China Town  adaposteste cea mai mare comunitate chineza din lume, in afara de China si Hong Kong si este cel mai vechi cartier chinezesc din S.U.A. In afara de cartierele specifice, mai exista in oras un numar destul de mare de vechi case victoriene, construite intre anii 1850-1915, unele dintre ele facute cunoscute in lume de filme. Am vazut si eu asemenea case pe Fulton Road.

San Francisco este inconjurat de apa din trei parti: la est Golful San Francisco, la vest Oceanul Pacific, unite intre ele de Stramtoarea Golden Gate, peste care se avanta celebrul pod cu acelasi nume, devenit emblema a orasului. Construit intre 1933-1937, acum ocupa locul 9 in lume intre podurile suspendate. Are o lungime de 2737 m, latime de 27 m, inaltime deasupra apei de 67 m si o greutate totala de 887000 tone. Pot spune, cu oarecare mandrie, ca am mers pe jos pe pod, pana la primul pilon. Senzatia este una fantastica. Circulatia intensa si vantul care bate in stramtoare te ametesc, ca si valurile de dedesubt, daca ai curaj sa te uiti la ele. Parcul care se intinde aici de-alungul oceanului se numeste Presidio si este renumit pentru terenurile de golf. El se intinde pe locul unui fost post militar, care a dainuit peste 200 de ani. In aceasta zona se afla peste 500 cladiri istorice si cel mai vechi cimitir national din S.U.A.

Golden Gate Park este unul dintre cele mai mari parcuri din lume, amenajat pe locul unor dune miscatoare de nisip. Aici se pot vizita: Muzeul de arta asiatica, Muzeul De Young, specializat in arta nord si sud-americana, Gradina Botanica, Acvariu si Planetariu, Gradina japoneza de ceai. Aleile parcului sunt strabatute de biciclisti, roller-skaters, oameni care fac jogging sau, pur si simplu, se plimba.

Pe Nob Hill, o frumoasa zona rezidentiala, cu hoteluri de lux, se ridica Grace Cathedral, a carei poarta este o copie a celebrei porti Giberti de la Baptiseriul din Florenta, pe care aveam sa-l vad mai tarziu. In scuarul din fata catedralei, chinezi batrani se aduna in fiecare dimineata pentru a se misca lent, ca in vis, executand figuri de tai-chi. De aici poti avea o frumoasa panorama a orasului, intregita de celebrul tramvai pe cablu care trece chiar pe California Street. Inventat si inaugurat in 1873, vestitul tramvai galben, cunoscut din atatea filme, este o atractie turistica majora pentru care oamenii nu ezita sa stea la rand chiar mai mult de o ora, pentru a se plimba si a se fotografia cu el. Desi a mai fost folosit si in alte orase din lume, cel din San Francisco este singurul ramas in serviciu.

Transamerica Pyramid

Alte locuri placute de promenada sunt Marina Green si Pacific Heights, cu pajisti bine intretinute, banci pentru odihna, case colorate si iahturi. Este paradisul jucatorilor de fotbal si volei, al jogger-ilor si surfistilor, locul in care copiii vin sa inalte zmee colorate. Aici, in apropierea oceanului, vremea este capricioasa, cu schimbari bruste de temperatura, uneori chiar de la o ora la alta.

Oceanul Pacific la Pacific Heights

Orasul este imbracat intr-o haina vegetala multicolora si placut mirositoare: palmieri, magnolieri, camelii, eucalipti si specii de conifere neintalnite in Europa.

 eucalipti

Intre Strada a 3-a si a 4-a, Moscone Convention Center si Muzeul de Arta Moderna desemneaza o zona de cultura si arta care, alaturi de gradinile din Yerba Buena din apropiere, cu Centrul pentru Arte si Teatrul pentru Arta Spectacolului, atrag prin reprezentarea diversitatii din Bay Area, cum se numeste intreaga salba de localitati invecinate care fac din San Francisco un megalopolis.

Biserica St.Patrick (1851)
aripa noua (1995) a Muzeului de arta moderna (SFOMA),  fondat in 1935

Nu puteam parasi acest minunat oras fara o vizita in port, la Fisherman’s Wharf. Aici se afla The Cannery, locul unde odinioara se conservau legume, fructe si peste si frumoasa Piata Ghirardelli, cu vestita sa fabrica de ciocolata (infiintata in 1852 de ciocolatierul italian Domingo Ghirardelli, filiala a renumitei fabrici elvetiene Lindt&Sprungli). Depozitele de altadata au fost transformate in cochete restaurante, cafenele si cofetarii. Florile abunda, mici pravalioare imbie turistii cu mii de nimicuri.

Din port se vede celebra Alcatraz, temuta inchisoare transformata acum in muzeu. Pe platforme de lemn stau tolanite foci, asteptand sa fie hranite de turisti. Zambind mucalit, un barbat barbos cerseste, tinand in mana un carton pe care scrie “De ce sa mint?! Vreau o bere!” Mai incolo, un artist de strada se leaga cu lanturi de un copac, cu gesturi teatrale si apoi se elibereaza fara a desface nici un nod, in aplauzele trecatorilor, care ii arunca cateva monede pe trotuar si se indeparteaza grabiti. Este si asta o fata cotidiana a orasului-minune…

Numeroase galerii de arta te atrag cu un joc ametitor de culori si forme. Am vizitat una, in care un pictor necunoscut, cu nume cu rezonante scandinave, expunea tablouri marine, pictate undeva in Extremul Orient. Razele lunii luceau pe ape misterioase, luminand exotice locuinte lacustre. Lumina dramuita cu stiinta in galerie, muzica placuta in surdina si tablourile exotice care ne-au transportat, pentru o clipa, pe alte taramuri, ne-au facut sa uitam de ploaia torentiala care s-a dezlantuit afara.

Sunt doar cateva momente petrecute in megalopolis care, sper, v-au facut sa doriti sa ajungeti acolo si care, pe mine personal, m-au facut sa fredonez cuvintele unui cantec mai vechi: “I lost my heart, in San Francisco”.

 

cartier al orasului in care a inflorit curentul hippie, pe la mijlocul anilor ’60…

Ilustrate din Apuseni 1. Anotimpuri în Valea Arieșului

Valea Arieșului, in special porțiunea dintre Arieșeni si Câmpeni, este o zonă distinctă a Munților Apuseni, căutată de turiștii români și străini, în toate anotimpurile. In 1990 s-a propus înființarea Parcului Național Apuseni, denumire care, în 2000, a fost schimbată în Parcul Natural Apuseni. Datorită numeroaselor pensiuni construite în ultimii ani, numărul celor care vin aici este în creștere. Șoseaua, DN 75, face legătura între Turda și Beiuș, traversând zona. Capitala este legată de această parte a Țării Moților prin DN1, București-Oradea.
In acest articol vreau doar să vă arăt ca Valea Arieșului poate constitui obiectiv de vacanță sau de weekend în orice anotimp, în primul rând prin frumusețea peisajului dar și prin flora și fauna sa. Apropo de floră, știați că Munții Apuseni constituie o adevărată grădină de plante medicinale? Alături de acestea, fructele de pădure – zmeură, fragi, afine, mure, merișoare – dar și numeroasele soiuri de ciuperci comestibile, constituie o altă atracție a zonei.
Numeroasele văi, pe care se pot face lungi și frumoase plimbări pentru a ne bucura de aerul curat de munte, oferă surprize plăcute și amatorilor de pescuit (cu respectarea legii, desigur). La acestea se adaugă obiectivele turistice: cele naturale (peșteri, cascade, chei), religioase (schituri și mănăstiri, biserici din lemn), etnografice (case vechi țărănești, stâne, tehnică populară – mori, vâltori), evenimente (Ziua Lemnarilor – Mătișești, târgurile de turism zonale de la Albac și Gârda), muzee și case memoriale (Câmpeni, Albac, Arieșeni), sportive (pârtia de schi de la Vârtop și cea în pregătire de la Gârda) etc.care răspund celor mai variate gusturi și interese.
Desigur că mulți dintre cititori au fost deja pe Valea Arieșului și știu toate aceste lucruri. Articolul este o invitație, mai mult fotografică, făcută celor care nu au fost, să vină, iar celor care au mai fost, să revină, fiindcă în vale este mereu ceva nou sau schimbat, care merită văzut. Data viitoare vă voi povesti mai multe despre obiectivele turistice din Valea Arieșului.

 

IARNA/WINTER

 

 PRIMAVARA/SPRING
VARA/SUMMER
TOAMNA/AUTUMN
Postcards from the Apuseni Mountains 1. Seasons in Arieș Valley

Kaleici

Daca dispui de 2-3 ore in Antalya si nu stii cum sa le umpli, mergi in Kaleici sau orasul vechi. Antalya asa cum o vedem azi, a inceput sa se dezvolte cam din anii ’70. Pana la al doilea razboi mondial, Kaleici era Antalya!

Intrarea in orasul vechi se poate face prin Kalekapisi (Poarta Castelului) sau Hadriyanus Kapisi (Poarta lui Hadrian).

Cand stai cu fata la Kalekapisi, ai in spate vechiul bazar, care incepe de la statuia lui Attalus II. Rege din Pergam, el este fondatorul orasului Attaleia, devenit Antalya. Dupa moartea ultimului rege din Pergam, orasul intra sub stapanire romana. Zona pietonala, gasim aici si un mic scuar, cu statui de bronz reprezentand jocurile copilariei.

Kalekapisi, cu o inaltime de 16 m, a fost construit in 1244 e.n., conform inscriptiei de pe el si este singurul turn ramas in picioare. El te conduce in piata principala a orasului, marcata de Turnul cu ceas, in apropierea caruia care se afla Tekeli Mehmet Pasa Camii, moschee construita in secolul al 18-lea.

De aici, poti cobora direct spre port si marina sau o poti lua pe stradutele intortocheate, pline de mici magazine, pensiuni si terase.

In aceasta parte a orasului nu se pot construi cladiri noi, ci doar renova cele vechi. De aceea e o placere sa ratacesti printre ele fiindca sunt, aproape toate, dichisite. Se gasesc aici numeroase pensiuni si hoteluri, cu preturi foarte bune. De exemplu, o camera single la 30 euro si una dubla la 40-50 euro.
 Din cand in cand, mai poti arunca cate o privire intr-o curte…sau iti atrage atentia o frumoasa poarta veche.
 Zidurile vechi ale orasului apar din loc in loc.

Ratacind in jos, spre mare, poti vedea vechiul port roman, transformat acum in port pentru iahturi private sau micile gulet, care plimba turistii in largul Golfului Antalya. Langa port, este o plaja frumos amenajata. In zare se vad, intre nori, muntii dinspre Kemer.

Se mai gaseste cate o casa otomana nerenovata dar ea adauga un plus de farmec. Ca si uneltele unui lustragiu sau o adevarata expozitie de mirodenii si prafuri de ceai.

Un monument interesant in Kaleici este Minaretul Taiat sau Kesik Minare si Korkut Camii. Initial, aici a existat un templu roman din secolul 2 e.n. Apoi, prin anii 600 era o biserica inchinata Fecioarei Maria, pe care turcii selgiucizi au transformat-o mai tarziu in moschee, cand au luat Antalya de la romani. Invaziile arabe au distrus-o in anii 700 dar a fost apoi reparata si extinsa, cu cca 200 ani mai tarziu. Moscheea a functionat pana in anul 1846, cand a fost distrusa de un mare incendiu. Turnul taiat se vede de departe, iar ruinele constructiilor bisericii se pot vedea, prin gard. Nu am vazut un program de vizitare.

Dupa ce ai hoinarit in voie, te poti intoarce in oras prin Poarta lui Hadrian. Kaleisi fiind inconjurata de ziduri de aparare impotriva raidurilor pirateresti sau a diversilor invadatori, au trebuit construite si porti. Cea pe care vi-o prezint acum a fost construita in anul 130 e.n., pentru a sarbatori vizita imparatului roman in oras. Ea are, de aceea, forma unui arc de triumf. Probabil a fost decorata cu statui ale imparatului si ale familiei sale, asa cum se obisnuia in epoca. Daca privesti poarta dinspre strada principala, turnul din stanga este roman, iar cel din dreapta a fost recladit in timpul sultanului Alaeddin Kykubat I, in secolul al 13-lea. Ceea ce este interesant, este faptul ca – fiind inglobata in zidurile cetatii – poarta a fost redescoperita abia in anul 1956!

Te poti intoarce spre Kalekapisi pe bulevardul modern, cu palmieri, pentru a arunca o ultima privire, de sus, inimii orasului.