Astana, Kazahstan – când să mergeți, unde să vă cazați și cât să stați

Aceasta este a 1000-a postare pe blogul meu, care luna viitoare împlinește  8 ani!

Pe vremea Uniunii Sovietice mi-am dorit să ajung la Alma Ata, capitala de atunci a R.S.S.Kazahstan, despre care auzisem că ar fi un oraș frumos. N-am ajuns, vremea a trecut și internetul a început să-mi aducă fotografii dintr-un oraș cu arhitectură futuristă, care se numește Astana (cu accent pe ultimul a) și este noua capitală a independentului Kazahstan, născută din dorința și voința liderului Nursultan Nazarbayev.

Cei care îmi vizitează mai des blogul știu că slăbiciunea mea sunt orașele vechi dar nu mă dau în lături nici de la a petrece ceva timp și în mijlocul arhitecturii moderne.

La început, mi s-a părut destul de complicat să ajung la Astana, pe care o pusesem deja pe lista locurilor de văzut, dar când WizzAir a anunțat deschiderea unui zbor direct de la Budapesta la Astana mi-am spus: “Acum e momentul!” și n-am așteptat prea mult să materializez acest gând.

In primele zile ale acestei luni, am zburat la Astana pentru un city break de 3 zile.

Turnul Bayterek, Astana

clădirile Parlamentului cazac și, în fundal, locul de muncă al Președintelui țării

Continue reading

O excursie în “vârful” Pelionului, ca un vis albastru

Deși, calendaristic, venise deja toamna, cerul neverosimil de albastru și soarele strălucitor care încălzea termometrul, te făceau să crezi că ești în plină vară. Asta, dacă nu țineai cont de liniște și de plajele ademenitoare de pe care lipsea înghesuiala specifică sezonului tocmai încheiat.

Iată-ne, așadar, în drum spre “vârful” Pelionului, capătul cel mai îndepărtat al peninsulei, care se află la Trikeri. Fiecare zvârcolire a șoselei ne aduce sub ochi o altă plajă, unde ne-ar plăcea să poposim. Noi stăm însă cu ochii ațintiți pe harta care ne ademenește spre “marea cea mare”, adică acolo unde Pelionul se sfârșește.

plajele Pelionului de vest

Continue reading

Milies și Vizitsa

Ca și alte locuri din Grecia, Pelionul oferă acea plăcută îngemănare între mare și munte, făcându-te să petreci o vacanță variată, în care nu te plictisești niciodată.

Toate satele de munte, cu o arhitectură specifică, sunt frumoase și îți oferă – fiecare – mici surprize dar câteva sunt deja foarte cunoscute. Intre ele, Milies și Vizitsa, la care poți ajunge comod într-o zi, plecând din Potistika, dacă te-ai cazat acolo, ca noi.

Milies, Pelion

Vizitsa, Pelion

Continue reading

Mâncarea din Pelion

Știu că genul acesta de postări este unul foarte apreciat de către cititorii unui blog de travel.

Despre mâncarea grecească s-a scris mult și toți cei nărăviți la frumoasele vacanțe elene au cam gustat din ce poate oferi bucătăria locală. Din păcate, trebuie să scriu a “n”-a oară că eu nu mănânc pește și nici fructe de mare, indiferent oricât mi s-ar spune “nici nu știi ce pierzi!”

Lefkos

Vizitsa

Xinovrisi

Continue reading

Din nou, flori la Timișoara

Recunosc, postarea asta e puțin întârziată. Intre o întoarcere (din Vietnam) și o plecare (într-un city break, la Astana), am avut timp cât să admir pașnica invazie a florilor, în Timișoara, prilejuită de cea de -a treia ediție TIMFLORALIS.

Continue reading

Imi iau zborul spre Vietnam

După ce mi-am odihnit puțin aripile, îmi iau din nou zborul spre Asia, în Vietnam. Nu intru în detalii (personale) privind aproape repetarea aceluiași zbor într-un timp scurt, vreau doar să spun că, de data aceasta, va fi o călătorie solitară, poate ultima de acest gen și, mai ales, atât de departe.

Mi-am pregătit cu atenție un itinerar (mai ales) cultural, pe care sper să îl duc la bun sfârșit. Voi zbura cu Emirates (premieră pentru mine), iar cazările le-am rezervat, ca de obicei, pe booking.com

Voi vizita trei orașe și în special împrejurimile lor: Ha Noi, Hue și Hoi An. Ne auzim spre sfârșitul lunii.

Vă doresc o primăvară frumoasă!

aprilie 2012, Kyomizu-dera, Kyoto

I Will Fly to Vietnam

After a short rest I will fly again to Asia, in Vietnam, by Emirates. I prepared for me an interesting cultural programme, which I hope to fulfill. My accommodation was reserved on booking.com, as usual. I will visit three cities – Ha Noi, Hue and Hoi An.

This might be my last solo travel, especially so far away.

I wish you a wonderful spring!

Frumusețea satelor de munte din Pelionul de Sud

Poate unul dintre elementele de atracție ale Pelionului este și faptul că, pe lângă Marea Egee și Golful Pagasitikos, aflate de o parte și de alta a sa, cu salba lor de plaje felurite, sus, pe dealuri, se răsfiră numeroase sate, mai mari sau mici, cercetate sau nu de turiști.

Toamna, spre sfârșitul lui septembrie, când am fost noi în Pelion, soarele blând și aerul albastru de atât senin și atâta mare, se combină cu veșmintele tot mai ruginii ale pădurii și cu verdele pinilor Greciei, pentru a-ți da o stare de bine, de liniște și pace, indescriptibilă.

Azi vă voi vorbi doar despre trei dintre aceste sate: Metochi, Lefko și Promyri precum și despre suprafețele întinse acoperite de Erica sau Calluna (iarba neagră), acest mic arbust pe care noi îl găsim doar în ghivece, la Crăciun și atunci vopsit, aurit sau argintat… Movul său îmbracă dealul în unele locuri, stârnindu-ți curiozitatea și făcându-te să oprești mașina pentru a o privi mai de aproape.

Metochi

Lafkos

acoperișuri la Promyri

în drum spre Promyri, cu ochii la Marea Egee

Erica sau Calluna

Continue reading

Argalasti și Xinovrisi, spre Potistika

Dacă vă veți stabili “cartierul general” în sudul Pelionului, așa cum am făcut noi, veți ajunge deseori la Argalasti, acesta fiind cel mai mare orășel din zonă, de unde vă puteți face aprovizionarea. El are, totuși, sub 2000 de locuitori așa că nu vă așteptați la cine știe ce. Pelionul este un loc minunat pentru relaxare, nu pentru distracție. Dacă căutați așa ceva, este mai bine să vă îndreptați spre alte zone ale Greciei.

Important pentru economia zonei, Argalasti este una dintre cele mai vechi localități din Pelion. Pășunile bogate de aici au atras oameni cu turmele lor, din toată Grecia, mai ales în secolul al 15-lea, când au fugit din calea masacrelor turcești. S-au stabilit aici, au curățat terenurile și au început să cultive măslini, viță de vie, smochini și diferite legume. Se producea în zonă cam tot ceea ce oamenii aveau nevoie.

Argalasti

Continue reading