O bijuterie a artei baroce poloneze – Biserica parohială „Fara”

Pe micuţa stradă Golebia, chiar lângă Rynek, se află Biserica Parohială (Kosciol Farny), supranumită Fara. Ea iţi atrage atenţia prin faţada vopsită într-o combinaţie de roz închis şi alb, neobişnuită pentru o biserică. Am văzut-o mai întâi din spate, din micul Parc Chopin.

Photo174

Biserica parohială, Fara – Poznan

Photo188 Continue reading

Primăria Veche din Poznan

Primăria din Poznan (Ratusz) s-a ridicat la începutul secolului al 14-lea, pe locul unei locuinţe în stil gotic a unuia dintre conducătorii de atunci ai oraşului. Aspectul renascentist i-a fost conferit două secole mai târziu (1550-1560), de către arhitectul italian Jan Baptist Quadro, care a adăugat o loggie şi un turn, transformând primăria în “cea mai frumoasă clădire la nord de Alpi”, din acea vreme.

Photo474 Photo104 Continue reading

Cu TICO pe Transalpina fotogenică

Nu vreau să vă explic aici ce sau unde este Transalpina! S-a scris deja foarte mult despre ea pe bloguri și pe rețelele de socializare și aș putea spune, fără să greșesc prea mult, că este cel mai la modă loc de plimbare de weekend în România. “Cum, n-ai fost încă ???” A devenit de multă vreme un loc comun pentru plimbare, încă înainte de a se da oficial în folosință la sfârșitul acestei veri.

Personal, am cunoscut partea din Transalpina, de la Obârșia Lotrului la Sebeș cu vreo 20 de ani în urmă, când nu se numea încă așa și nici nu se știa că va deveni un loc atât de căutat.

Photo94 Photo77Lacul de baraj de la Oașa, pe Transalpina

Continue reading

Un muzeu în aer liber: Stary Rynek, Poznan

La Poznan, o plăcere deosebită ne-a făcut faptul că am putut să ne plimbăm oricât şi cât de des am vrut prin piaţa sa centrală, Stary Rynek, aflată foarte aproape de hostel.

Considerat a fi unul dintre cele mai frumoase complexe medievale din Polonia, acesta este locul în jurul căruia s-a dezvoltat întregul oraş. Patrulaterul care alcătuieşte piaţa este un adevărat muzeu în aer liber, unde poţi vedea palate şi case negustoreşti cu ornamente policrome, statui şi fântâni şi, dominând piaţa din centrul său, una dintre cele mai frumoase clădiri renascentiste din Europa, Primăria sau Ratusz.

Photo45Piața Veche, cu Primăria și casele negustorilor, Poznan

Photo80Turnul Primăriei, Poznan

Continue reading

Vechea reşedinţă regală şi biserica franciscană din Poznan

La câţiva paşi de Stary Rynek, inima Oraşului Vechi, pe dealul Przemysl este locul celei mai vechi reşedinţe regale din Polonia. Istoria şi existenţa Poznanului sunt legate de dinastia Piast, prima familie domnitoare a ţării.

Mieszko I, primul conducător al Poloniei, îşi petrecea cea mai mare parte din timp în fortăreţele sale de la Poznan, Gniezno şi Ostrow Lednicki. A fost botezat în anul 966 şi, după doi ani, a construit Catedrala din Poznan, primul pas către creştinarea poporului său.

Photo440dealul Przemysl și castelul

Photo464Biserica franciscană, Poznan

Continue reading

Art Nouveau la Poznan

La fel ca şi în alte oraşe în care am fost şi la Poznan am căutat clădiri reprezentative pentru stilul Art Nouveau. Le-am găsit risipite peste tot în oraş, dar mai ales în cartierul Jeyzce.

Ca urmare a marilor inundaţii din 1888, care au produs mari pagube, autorităţile oraşului au decis extinderea acestuia spre vest. Deoarece între 1793-1918 Poznan se afla sub autoritatea Prusiei, influenţa Berlinului în arhitectură este foarte pregnantă.

Photo720Poznan

Continue reading

Stary Browar sau Berăria Veche din Poznan

Photo598

Vechea Berărie (Stary Browar), Poznan

Photo585Stary Browar e un must see pentru turistul ajuns la Poznan, nu doar pentru a vedea cum poate fi transformată o veche berărie, ci şi, evident, pentru a gusta o bere poloneză rece, după ce ai colindat magazinele din mallul construit aici. In Poznan se produce berea Lech, Tyskie, Zubr şi Redds.

Continue reading

Oraşul Nou din Poznan, Piaţa Libertăţii

Poznan a făcut parte din Prusia, începând cu anul 1793. Conducătorii vremii au dorit imediat să dea oraşului un caracter german şi să atragă cât mai mulţi locuitori din Germania. Pentru asta era nevoie de un centru în care instituţiile şi clădirile să prezinte, inclusiv prin arhitectura lor, acel aer germanic caracteristic.

Zona care acum este cunoscută drept Piaţa Libertăţii (Wolnosci Plac), este cea care a jucat acest rol. Ea a început să fie construită spre sfârşitul secolului al 18-lea, de-a lungul Bulevardului Marcinkonskiego, care a avut drept model Unter den Linden din Berlin. Zona se afla pe un deal, Musza Gora. Ca o curiozitate, aici a fiinţat şi prima benzinărie din Polonia (1920).

Acum, în centrul pieţei se află un frumos parc, loc de întâlnire pentru diverse manifestaţii. De exemplu, aici şi pe străzile învecinate a fost centrul suporterilor UEFA EURO 2012.

Photo143 Photo144 Photo142Piața Libertății (Wolnosci Plac), Poznan

Continue reading

La Guitarre Hostel, Poznan

La fel ca şi la Wroclaw, şi pentru Poznan am ales un hostel. Acesta se află într-o clădire Art Nouveau, în interiorul unei curţi, păzită de o poartă automată şi unde se află câteva locuri de parcare.

Hostelul este situat chiar în centru, la câţiva paşi de Rynek, piaţa centrală, dar şi de Piaţa Libertăţii, o zonă importantă a oraşului, cu clădiri impozante, care datează din secolul al 19-lea. Chiar alături este un hotel, mai elegant, pentru cei care ar dori aşa ceva. Un mic mall, cu un Starbucks la parter şi un magazin alimentar la subsol, ne oferea ce mai aveam nevoie.

Photo12intrarea spre hostel, Poznan

Photo9

Continue reading