Ostrov Tumski , Wroclaw – loc de pelerinaj spiritual dar şi de relaxare

O vizită la Ostrov Tumski, în Wroclaw, te trimite înapoi în timp. Prima aşezare a apărut aici în secolul al 9-lea. In jurul anului 1000 s-a ridicat biserica episcopală, centrul spiritual al actualului oraş, iar ducii Piast şi-au avut aici reşedinţa în sec. al 13-lea.

Ostrov Tumski înseamnă “Insula Catedralei” şi a existat într-adevăr o insulă între braţele Oderului dar, în sec. al 19-lea un braţ a fost umplut şi de atunci locul este ataşat de oraş prin poduri, precum Most Piaskowy (Podul de Nisip). Acesta a fost construit în 1154, ca pod de lemn, fiind cel mai vechi pod din Wroclaw. El era parte din Drumul chihlimbarului, care lega Marea Nordului de Viena şi, de acolo, de Veneţia. Abia în 1861 a apărut podul construit de E. Uber, care îţi deschide primele privelişti spre insulă dar şi spre oraş. Podul se află foarte aproape de Piaţa Acoperită (Hala Targova) şi îţi prilejuieşte şi o ocheadă aruncată spre Ossolineum sau Biblioteka Ossolinskich, altă clădire istorică a oraşului.

Photo551Most Piaskow, Ostrov Tumski, Wroclaw

Photo546 Continue reading

“Aurul şi argintul antic al României”

Expoziţia itinerantă “Aurul şi argintul antic al României” m-a aşteptat vara asta în Sala Unirii de la Alba Iulia! O scăpasem când a trecut prin Timişoara, aşa că am apreciat ocazia.

Photo246

vara astam, expoziția itinerantă a poposit la Alba Iulia

Photo110 Photo248

Sala Unirii, Alba Iulia

Continue reading

Lacul Fântânele-Beliş, un obiectiv turistic în nordul Munţilor Apuseni

Dacă petreci o vacanţă la Arieşeni, Gârda de Sus sau Albac, trebuie să ştii că în afara obiectivelor pe care le cunoaște toată lumea, ai posibilitatea să vezi şi un loc mai puţin mediatizat din Munţii Apuseni şi anume lacul şi staţiunea Fântânele-Beliş.

Photo352 Photo367

Lacul Fântânele-Beliș, jud. Cluj

Continue reading

Mănăstirea Râmeţi, un loc ascuns în Munţii Trascăului

Alt loc unde vroiam de multă vreme să ajung, este Mănăstirea Râmeţi, aflată la circa 130 km de cabana noastră. De la Alba Iulia sunt doar 32 km, spre Teiuş.

Am spus că e un loc ascuns nu pentru că ar fi nemaipomenit de greu să o găseşti (e bine semnalizată pe şoseaua principală), ci pentru că te abaţi mai mulţi kilometri, în sus, pe Valea Geoagiului (printre case pitoreşti de ţară, pline de flori ce zâmbesc în soare), cu ochii la povârnişurile de calcar ale Trascăului. Şi când ajungi aproape la baza stâncii, ajungi şi la mănăstire.

Acum, acesta e un loc cunoscut, în special de pelerinii care vin din sate, însoţiţi de preoţii lor, după cum am văzut acolo. Erau autocare de Neamţ, Mureş, Timiş şi Prahova, o aglomeraţie aproape la fel de mare ca şi la mănăstirile bucovinene sau nemţene, ori ca la cele de pe Valea Oltului.

Pentru cei interesaţi, există posibilitatea de a înnopta acolo sau chiar de a petrece mai multe zile dar informaţii mai detaliate nu vă pot oferi. Le puteţi însă afla şi singuri, de pe internet.

Photo1

Photo72

Continue reading

Cascada Pişoaia, o surpriză pe Valea Arieşului Mic

Tocmai m-am întors după o lună şi jumătate petrecută în mijlocul Apusenilor, ca în fiecare vară, la Gârda de Sus. Inainte de a continua povestea despre Polonia, vreau să vă arăt şi vouă ce locuri noi pentru mine, am văzut în vara asta.

Surpriză chiar nu e Cascada Pişoaia, doar pentru mine, fiindcă ea se află acolo dintotdeauna doar eu nu m-am învrednicit încă să merg să o văd. Am remediat însă acest lucru, nici mai mult nici mai puţin decât în 18 iulie, când tocmai începea Târgul de la Găina şi şoseaua era plină de maşini! Altminteri, Valea Arieşului Mic e tare liniştită. Am mai fost pe aici cu 12-13 ani în urmă dar pe atunci şoseaua era mizerabilă şi nici nu răsăriseră atâtea pensiuni şi case frumoase!

Photo13Lacul de baraj de la Mihoiești

Photo3

Continue reading

Piticii din Wroclaw

In pragul ușilor, la colțuri de stradă , pe alei lăturalnce sau cocoțați pe stâlpi, dacă ești un bun observator, vezi o armată de omuleți, ca o a doua populație a orașului. In Wroclaw, piticii sau krasnale, cum li se spune în poloneză, au devenit o marcă a orașului și…o înfloritoare afacere. S-au tipărit hărți cu locul în care îi poți găsi, se vând magneți cu înfățișarea lor și tot felul de alte obiecte care le pot purta chipurile.

Căutarea lor poate fi o îndeletnicire de jumătate de zi sau chiar o zi întreagă, depinde câți vrei să găsești. Astfel s-a născut o nouă și originală atracție turistică a orașului. Numărul lor este în continuă creștere dar mai și dispar unii, luați probabil ca suvenir. Acum sunt peste 300 de asemenea pitici răspândiți în Orașul Vechi.

Tatăl piticilor, primul, este Papa Krasnal, care a fost așezat în 2001 la intersecția străzilor Swidnicka și Kazimierza Wielkego, acolo unde aveau loc demonstrațiile organizate de Alternativa Portocalie.

Photo258Papa Krasnal, Wroclaw

Continue reading

Două biserici cu legendă

Polonezii sunt foarte credincioși, știam asta dar biserici atât de pline la ora slujbei, ca cele din Polonia, nu am mai văzut nicăieri! Poate contribuie la asta faptul că au dat lumii un papă sau, poate tocmai de aceea au dat un papă! El este prezent peste tot, cel puțin judecând după nenumăratele statui care i-au fost închinate în apropierea bisericilor sau a busturilor care se află chiar în biserici, lângă altar, și sunt mereu împodobite cu flori proaspete. In fiecare oraș vizitat am întâlnit foarte multe biserici, pe care, în parte, le-am văzut. Sigur că nu vi le voi arăta pe toate aici dar mă voi opri totuși asupra câtorva, valoroase din punct de vedere istoric, arhitectonic și al artei religioase dar și pentru că – unele – sunt însoțite de interesante legende urbane. Am găsit aceste legende pe internet și vi le redau și vouă.

Majoritatea bisercilor în care am fost sunt monumentale. Fie sunt construite din cărămidă roșie, fie acest material este folosit în interior, în scop ornamental. In aproape toate am găsit câte un amvon artisitc lucrat, iar confesionalele au fost deosebite.

Cele despre care este vorba astăzi se află chiar lângă Rynek, Biserica Sf. Elisabeta și Biserica Sf. Maria Magdalena.

Photo806Biserica gotică Sf. Elisabeta, Wroclaw

Photo493Biserica Maria Magdalena, Wroclaw

Continue reading

Moon Hostel din Wroclaw

Obișnuiți să stați uneori la hostel în loc de hotel? Noi, da. E un mod convenabil de a călători dacă nu dispui de prea mulți bani sau pur și simplu nu vrei să cheltuiești prea mult. Tinerii aleg de multe ori dormitoarele comune, cu număr variabil de paturi, unde un loc/noapte costă foarte puțin. In plus, există acele common rooms, cu o mică bucătărie, mai bine sau mai puțin bine dotată, unde poți să-ți pregătești o mâncare fără prea mari pretenții. Alteori bucătăria nu există, doar un frigider comun în care poți păstra ceva la rece și mesele la care mănânci propria mâncare, încălzită eventual la microunde sau ceva rece, cumpărat de la un supermarket. La un hostel există însă și camere single sau duble, cu baie proprie.

Moon Hostel este o firmă care gestionează câte un hostel la Wroclaw, Cracovia și Varșova.

Photo1 Continue reading

Muzeul de Artă Orășenească din Primărie

Primăria Veche din Wroclaw este un exemplu de arhitectură gotică târzie pentru întreaga Silezie, ba chiar și pentru Europa. Clădirea a jucat rolul de sediu pentru Consiliul Orășenesc, deservind deopotrivă pe localnici, negustori și călători. La parterul său aveau loc întâlniri și festivități, iar la etaj erau primiți oaspeții importanți ai orașului.

Construcția a fost începută în 1290 și a scăpat relativ ușor de distrugerile celui de-al doilea război mondial, spre deosebire de alte clădiri din oraș, distruse sau grav avariate. Aspectul său de astăzi, datează de la ultima remodelare, din 1504. Ceasul astronomic a fost adăugat în 1580.

Muzeul este închis luni și marți, în rest putând fi vizitat între orele 11-17. Intrarea este liberă, se plătește doar pentru expozițiile speciale.

Photo425Primăria Veche din Wroclaw

Photo422detaliu

Photo875hol interior

Continue reading

Piaţa Centrală (Rynek) și Piața Sării din Wroclaw

In orice oraş medieval există o piaţă centrală, unde găseşti centrul administrativ – primăria şi, desigur, casele celor mai bogaţi oameni. De obicei, o asemenea piaţă este împodobită cu una sau chiar două fântâni şi acolo au loc cele mai importante evenimente ale urbei. Cel puţin aşa a fost în oraşele vechi pe care le-am vizitat până acum. Aceste pieţe centrale se găsesc în ceea ce se numeşte Oraşul Vechi.

Incă din ziua în care am ajuns la Wroclaw am vrut să văd Rynek, adică Piaţa Centrală şi fiindcă locuiam chiar în Stare Miasto (Oraşul Vechi), nu mi-a fost greu să o fac. Am mai trecut de multe ori prin acest loc, așa că fotografiile sunt făcute în zile și la ore diferite, lucru care se va observa.

Photo347Rynek, Stare Miasto – Wroclaw

Continue reading