In martie anul acesta am mai stat o săptămână în Germania, ocazie cu care am mai văzut câteva locuri noi. Unul dintre ele a fost Regensburg, unde am poposit o oră şi jumătate, în drum spre Stuttgart.
Aflat în sud-estul Germaniei, la confluenţa Dunării cu Regen şi Naab, oraşul are un centru vechi care merită vizitat.
Leonberg, aflat la 16 km de Stuttgart, a fost sediul Comitatului Wurttemberg şi se remarcă acum prin casele în stil tradiţional fachwerk, care înconjoară vechea Piaţă de Cai din centrul său. Tradiţia târgurilor de cai, veche de peste 300 de ani, se păstrează şi în zilele noastre. Târgul are loc în a doua zi de marţi a lunii februarie. Ca o curiozitate, tot aici, în 1846, s-a înregistrat oficial rasa de câini Leonberg.
Localitatea, numită iniţial Levinberch, a fost fondată în 1248 de către Contele Ulrich I de Wurttemberg.
Târgul de Cai, piața centrală din Leonberg
centrul vechi din Leonberg
Plec azi la Yerevan, să văd cum s-a schimbat capitala Armeniei în 33 de ani. Stau chiar în centrul orașului, foarte aproape de Piața Republicii. Schimbarea majoră mă aștept să fie în atmosfera orașului.
Am împărțit excursia în două zile de vizitare a orașului Yerevan, să văd ce s-a mai schimbat și alte 5 zile vor fi petrecute în excursii de o zi pentru a vizita mănăstirile, obiective turistice importante ale acestei țări. Această a doua parte am organizat-o printr-o agenție de călătorii locală.
Armenia a fost prima din lume care a adoptat creștinismul ca religie de stat, în anul 314. Istoria sa a fost destul de zbuciumată, cei care au stăpânit-o schimbându-se pe rând: perși, romani, arabi, apoi – în timpurile mai moderne – turcii selgiucizi și apoi otomani, Rusia țaristă, încorporarea în Uniunea Sovietică în 1920. Abia în august 1990 Armenia a putut să-și declare independența față de Uniunea Sovietică, aflată pe cale de disoluție.
Armenia, After 33 Years
Today I leave for Yerevan, the capital of Armenia. This trip occurs after 33 years since I visited the country for the first time. I stay right in the center of the city and parted my trip in two days of seeing what’s new in town, and other 5 days when I’ll go to visit the monasteries. This second part was arranged through a travel agency in Yerevan. Armenia is the first state in the world accepting Christianity as a state religion. The monasteries, no more in use now, can be found in nice places, in the mountains.
Passau, cunoscut şi ca “oraşul celor trei râuri” a fost, ca şi Regensburg, mai întâi o aşezare celtică numită Bojodurum, apoi locul unui castru roman, Castra Batava şi a devenit scaun episcopal catolic în 739. De atunci, dezvoltarea oraşului a fost determinată de importanţa sa pentru catolicismul din această parte a lumii. Episcopii săi au devenit în 1217 Prinţi ai Sfântului Imperiu Roman şi au condus oraşul mai bine de şase secole (1803).
Passau, văzut de pe malul Innului – în fundal, Catedrala Sfântul Ștefan, sec. 17
orga Catedralei (1928)
Deși am avut o postare separată dedicată orezăriilor din Bali, cele de la Jatiluwih sunt cu adevărat speciale. Acolo nu vezi doar câteva terase pe un spațiu limitat, ci dealurile văluresc câmpurile de orez parcă la nesfârșit. Totuși, după cum remarcă presa indoneziană, turiștii străini preferă orezăria de la Tegallalang, care este aproape de Ubud și unde pot găsi un restaurant și chioșcuri cu suveniruri.
Jatiluwih
Un parc minunat prin care poți zăbovi mult timp, bucurându-te de soare, de priveliștea care combină fericit muntele cu apa și, mai ales, poți admira grația acestui templu, poate cel mai emblematic pentru Bali, după părerea mea. Cam așa aș descrie zăbava noastră la Pura Ulan Bratan.
Templul datează din secolul al XVII-lea și se află în satul Candi Kuning din provincia Bedugul. Intrarea costă 30000 de rupii balineze.
Pura Ulan Bratan plutind peste ape
Lacul Bratan
Intre 3 și 19 mai am străbătut 3025 km prin Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia, pentru a învăța câte ceva despre istoria locurilor și a vedea cum trăiesc oamenii astăzi, acolo.
Din capul locului trebuie să vă spun că am avut impresia că nu am părăsit România. Sigur, în afara limbii care se înnoda când citeam câte un nume de stradă care grupa laolaltă patru sau chiar cinci consoane!
Oamenii trăiesc cam la fel, în magazine produsele sunt aceleași, prețurile sunt așijderea. Echivalentul unui euro a fost în toate aceste zile 4 zloți, aproape deci de rata de schimb de la noi. Șosele aglomerate dar bune, chiar și cele simple, mai mulți km de autostradă dar doar una singură completă, care leagă capitala de vestul Europei, restul doar porțiuni mai lungi sau mai scurte.
Ceea ce a reprezentat pentru mine cea mai mare surpriză, a fost gradul redus de cunoaștere a limbii engleze și includ aici și tinerii (cu excepția Cracoviei). Deci, dacă mergeți în Polonia, pregătiți-vă să vă exersați mai mult limbajul semnelor. Cel puțin asta a fost experiența mea, poate alții au observat altceva.
După cum am scris înainte de a pleca, pe mine m-a interesat peste tot centrul, miezul vechi al orașului, deci nu veți găsi prea multe despre partea lor modernă care, de altfel, nu mi s-a părut a excela în linii arhitectonice, cel puțin din ceea ce am văzut eu.
Polonia este o țară cu un popor profund religios. Nu am văzut nicăieri biserici atât de pline în timpul slujbei! In Cracovia, la o biserică, oamenii stăteau chiar afară, în fața ei, pentru a auzi măcar slujba. In celelalte, oamenii se înghesuiau în picioare, până la intrare, de n-aveai loc să lași să cadă un ac. Și erau de toate vârstele. In fiecare oraș vizitat, chiar și în cele mai mici, numărul bisericilor abundă.
Pentru mine, Polonia va fi, de acum încolo, reprezentată de lanuri galben-verzui de rapiță, întrerupte de păduri de pin, cu aerul îmbibat în parfum de liliac. Așa am văzut-o și am simțit-o toate aceste șaptesprezece zile.
Voi reveni cu impresile mele și cu fotografii după ce se vor fi sedimentat și timpul mi-a îngăduit să sortez și să aleg cele mai reprezentative dintre cele peste 5000 de fotografii cu care m-am întors.
Poland – End of Story
We drove 3025 km over Hungary, Slovakia, Czech Republic and Poland, between 3-19 May, this year and just came back.
I emphasize right from the beginning that I got the impression never to leave home. Poland is very much alike Romania. People are living in the same way, the prices are almost the same, the products in the shops, the same. They have good roads and a heavy traffic on them. A little more km of highways but only one is completed, that which connects the capital city with the Western Europe. The rest of them are only longer or shorter parts of a highway. Even the exchange rate was almost the same: 4 zloty for 1 euro.
As I wrote before I left, I was interested in visiting the old part of the towns on the itinerary. As a result, you will read and see scarcely the modern part but I can say that modern architecture is not as impressive.
Poland is a profoundly religious country, people filling the churches during the mass. It is impressive, indeed.
What came as a surprise to me is the extent of speaking foreign languages, which is almost zero. I met very few persons (and I am including here the youth , too) capable to speak English or any other language. The language barrier is huge, as it is well known that Polish is very hard to even pronounce!
As a general impression, dictated by the landscape and environment, Poland will stay in my mind as an immense field of golden-greenish rape and pine and birch forests.
Când spui Polonia, te gândești mai întâi la solidarnost, chihlimbar și, eventual Chopin...Dacă mai cugeți puțin, adaugi Copernic, Marie Sklodowska-Curie, scriitorii Adam Mickiewicz și Henryk Sienkiewich, regizorul Andrzej Waida și actorii de cinema Zbygnew Cybulski și Daniel Olbrychski, Papa Paul al II-lea, Lech Walesa, orașe hanseatice precum vechiul Danzig (Gdansk) și cetăți teutone ca Malbork. Și câte și mai câte… Vezi câte știi deja despre Polonia?
Nasi goreng reprezintă mâncarea de bază în Bali, ca și în Malaezia. Ea constă în orez cu ceapă verde, usturoi și sos dulce de soia, condimentat în principal cu nucșoară și turmeric, la care se adaugă bucățele mici de carne de pui sau creveți și un ou prăjit deasupra. Există mai multe variațiuni pe aceeași temă dar toată lumea mănâncă nasi goreng! Era nelipsit de la micul nostru dejun. Nu pot spune că mi-a plăcut grozav de mult dar am cumpărat, totuși, câteva pliculețe de adausuri pentru nasi goreng de la supermarketul din Ubud, pentru a-l prepara și acasă.
nasi goreng
Gusti Agung Putu, fondatorul regatului Mengwi, a construit acest templu în anul 1634, ca și templu regal. Inconjurat de un bazin care servește drept rezervor de apă și de un frumos parc, Pura Taman Ayun are, într-adevăr, ceva maiestuos, ceea ce-l face demn de un rege. Datorită șanțului cu apă care îl înconjoară, pare că plutește, numele său însemnând în balineză “grădină frumoasă”. Templul acesta, unul dintre cele mai importante din Bali, simbolizează reședința zeilor, Muntele Meru, care plutește pe marea eternității.
Ne aflăm într-un “Pura Kawiten“, adică un templu de familie, unde sunt cinstiți strămoșii familiei regale din Mengwi. Există o singură intrare, pe un pod de piatră. Nu se poate intra în templul propriu-zis dar se poate observa foarte bine totul de pe aleea înconjurătoare. Orele de vizitare sunt între 9-16 și biletul costă 15000 rupii balineze.
Pura Taman Ayun
singura intrare în templul Taman Ayun