In Cipru, la munte

După soare, mare și istorie, a venit vremea să vedem mai aproape și munții din Cipru.

In vestul țării, în partea sa centrală, se află lanțul Munților Trodoos, cu cel mai înalt vârf al lor, Chionistra, 1952m. Deoarece Limassol se află nu departe de ei, penultima zi a programului nostru din Cipru ne oferea o excursie acolo, în inima lor, pentru a vizita celebra Mănăstire Kikkos și satul traditional Omodos.

în Munții Trodoos
Mănăstirea Kikkos
în satul Omodos
Continue reading

In Limassol, pe Promenadă

In Limassol, grupul nostru a fost cazat chiar pe Promenadă, în al doilea rând de hoteluri. Trebuie spus că după prăbușirea faimei Varoshei, Limassol a devenit cea mai mare stațiune de litoral din Cipru și cel mai mare port al său. Se construiește și acum foarte mult și orașul este unul aglomerat.

Un autobuz (nr.30) circulă pe Promenadă, ducându-te până în vechiul port, în spatele căruia se află Orașul Vechi. Exact ce vroiam să văd. Era ultima zi de ședere în Cipru așa că ne-am luat liber de la programul grupului (care nu prevedea nici o vizită în oraș!), și am plecat să ne plimbăm de capul nostru. Cum să fi fost în Limassol și să nu vedem chiar nimic din oraș?!

Am optat să facem drumul pe jos, la dus (cam 30 de minute dar noi am făcut mai mult pentru că ne-am oprit mereu pentru a face fotografii) și să luăm autobuzul la întoarcere.

Limassol, clădiri moderne pe Promenadă
Parcul cu Sculpturi
în vechiul port
Continue reading

Artă stradală în Limassol / Street Art In Limassol

In preajma vechiului port din Limassol, în Orașul Vechi am găsit mai multe lucrări de artă stradală, pe care vreau să vi le arăt în postarea de astăzi.

Cam peste tot unde merg caut acest gen de lucrări, această “artă” nouă care nu este întotdeauna o mâzgăleală, cum spun unii, ci poate fi chiar purtătoare de mesaje sociale sau comunitare. Dacă e așa sau nu, nu știu dar, cu siguranță, prin culoare reușește să învioreze/înveselească niște ziduri vechi, uneori chiar părăginite, sau chiar o stradă întreagă.

Voi ce părere aveți?

Continue reading

Ce poți vedea dacă mergi la Famagusta

Famagusta, un oraș care numără astăzi peste 41000 locuitori, se află în Ciprul de Nord, pe partea turcească a insulei.

In antichitate purta numele Arsinoe, după cel al unei prințese egiptene, care l-a fondat. Apoi, grecii au numit orașul Ammochostos, “ascuns în nisip”, iar din 1192 francii l-au schimbat în Famagusta. Turcii îi spun Gazimagusa. “Orașul celor 365 de biserici” i se mai spunea Famagustei demult. Portul său rivaliza cu cele din Veneția și Constantinopol. Un lung șir de cuceritori (franci, greci, genovezi, venețieni) au lăsat în urmă construcții memorabile.

Otomanii, care au asediat insula în 1571, au instaurat trei secole de neglijare a tot ceea ce se făcuse înaintea lor. Totuși, Famagusta a rezistat asediului lor timp de 13 luni. Grecii ciprioți au părăsit atunci orașul fortificat și s-au refugiat în sud, în locul care a devenit apoi Varosha (“suburbie” în limba turcă). Famagusta și-a pierdut din ce în ce mai mult importanța sa de centru comercial.

Britanicii au stat și ei 82 de ani, până la câștigarea independenței de către Cipru (1878-1960).

Cu o istorie atât de îndelungată e firesc să poți găsi aici multe locuri care să îți atragă atenția.

Famagusta modernă
Mănăstirea Sf. Barnabas
Catedrala Sf. Nicolae, acum Moscheea Lala Pașa
ruinele Bisericii Sf. Gheorghe
ce a rămas din Varosha
Continue reading

Anticul Salamis

In ziua în care ne-am mutat cu cazarea de la Ayia Napa la Limassol, am făcut o incursiune în Ciprul de Nord, în partea turcească, pentru a vizita Famagusta. Inainte de a ajunge acolo, ne-am oprit să vizităm ruinele de la Salamis.

Cândva capitală a Ciprului până în epoca târzie a bronzului, orașul acesta antic, aflat aproape de Famagusta, a fost cucerit pe rând de asirieni, egipteni, persani și romani. Mai multe cutremure puternice au afectat orașul, cel din 76 AD, fiindu-i fatal. Cea mai mare parte a sa este încă îngropată în nisip. Acest lucru l-a protejat de jefuitori. Deseori a fost comparat cu Pompei, care a fost și el acoperit, însă cu lavă și cenușă. Primele excavații au început aici în anii 1950’.

Continue reading

Plimbare la Cap Greco

Pentru că la Ayia Napa nu am avut nici un program organizat cu grupul și știam de peninsula numită Capo Greco din apropiere, mi-am dorit să o văd.

Mai întâi, am vorbit cu un taximetrist, care ne-a cerut 70 de euro pentru un drum dus-întors și așteptat două ore. Mi s-a părut cam mult și am întrebat-o pe ghidă dacă știe cum putem ajunge eventual acolo cu un mijloc de transport în comun. Atunci a anunțat că va merge la Capo Greco, cu un autobuz local, cu persoanele din grup care doresc să se alăture.

Am plecat deci cu autobuzul 101, care în perioada mai-noiembrie pleacă tot la 20 de minute. Prețul unui bilet, un drum, este de 1.50 euro Deci, pentru două persoane, dus-întors, excursia ne-a costat 6 euro.

Capo Greco, extremitatea estică a Ciprului, se află între Ayia Napa și Protaras.

la Capo Greco
Continue reading

Imagini de pe Plaja Nissi

Aflată în golful cu același nume și mica insula Nissi, plaja se afla la câteva sute de metri de hotelul nostru. Mi s-a părut neașteptat de aglomerată în acel moment al anului (aprilie).

Nuanțele mării, imbatabila Mediterană, invitau la reverie.

O alee înconjoară golful, purtându-te  printr-o specifică vegetație mediteraneeană.

Sunt multe terase unde poți mânca, șezlonguri și umbrele. Noi am preferat însă liniștea de la piscina din curtea hotelului, plaja fiind doar loc de plimbare.

Cu o lungime de circa 500m, cu nisip fin, auriu, Plaja Nissi este considerată cea mai frumoasă din Ayia Napa.

Cum despre o plajă nu ai prea multe de spus, vă las să admirați doar peisajul.

Continue reading

Ayia Napa, ce oferă

După cum am amintit deja, zona turistică din Ayia Napa, cea a hotelurilor, se află la cca. 2-2.5km de centrul orașului. Poți merge și pe jos, dacă ești “tânăr și neliniștit”, ceea ce nu este cazul nostru. Taxiul ne-a costat 8 euro până acolo. Acolo, unde? La vechea mănăstire medievală. Care este închisă de multă vreme dar nu știam. In consecință, a trebuit să mă mulțumesc doar cu câteva fotografii făcute prin poarta pe care atârna un lacăt mare.

mănăstirea medievală din Ayia Napa
Continue reading

Prima oprire în Cipru: Paphos

Aflat în Patrimoniul Cultural UNESCO și Capitală Culturală Europeană în 2017, orașul Paphos – cu cei peste 30000 de locuitori ai săi – se află în partea de est a insulei Cipru, adică acolo unde am aterizat pentru excursia noastră.

După ce grupul s-a adunat în fața aeroportului, am fost preluați de Hanibal, cel care avea să fie ghidul nostru pe toată durata excursiei. L-am menționat aici datorită faptului inedit că Hanibal este originar din…Mexic și, de fiecare dată ne număra “unos, dos, tres….”, ceea ce mi s-a părut foarte drăguț.

Am fost anunțați că vom face imediat un tur al principalelor obiective turistice din Paphos, înainte de a ne îndrepta spre extremitatea estică a insulei, la Ayia Napa, unde vom fi cazați în primele zile.

pe lângă Vila Lui Dyonissos
ruinele unei fortărețe din portul vechi
la Coloana Sf. Pavel
Stânca Afroditei
Mormintele regale
Continue reading

Primăvara pe insula Afroditei, Cipru

Anul acesta am fost de Paște în Cipru. Ca niciodată, m-am hotărât cu o săptămână doar înainte de plecare. Hotărâtoare au fost plecarea cu avionul din Budapesta, deci mai aproape de Timișoara și faptul că primele zile erau un sejur, fără program prestabilit, fiind totul închis. Da, n-am menționat că am fost în partea grecească a insulei.

Am vizitat Paphos, Ayia Napa, Famagusta, munții Troodos, Limassol. La Nicosia nu am fost, deși era în program, pentru că am vrut să vizităm și ceva din Limassol, nu doar să dormim acolo…

Am zburat cu Ryanair și am aterizat la Paphos și tot de acolo am plecat, iar cele două cazări le-am avut la Ayia Napa și Limassol.

Am făcut excursia printr-o agenție de turism din Timișoara, cu un grup de seniori.

deasupra Istanbulului (se văd podurile și Cornul de Aur)
țărmul Ciprului
Paphos, Cipru
Continue reading