Belem – Padrao dos Descobrimentos

Il vazusem demult la TV dar, in realitate, este mult mai impresionant, prin forma sa de caravela , gata sa se avante in larg si prin cele 32 de figuri istorice de la baza sa, foarte evocative. In fruntea tuturor, tinand in maini o caravela, este printul Henri Navigatorul (inmormantat la Manastirea Batalha), cel care a finantat numeroase calatorii pentru descoperirea unor pamanturi noi. Mai stau acolo, martori mandri ai istoriei portugheze, Vasco da Gamma, Ferdinand Magellan, Alvarez Cabral (descoperitorul Braziliei), Bartolomeu Diaz, calatorul care a traversat prima data Capul Bunei Sperante, Luis de Camoes, preoti si calugari care au fondat misiuni in noile teritorii si multi altii.
Monumentul, care are o inaltime de 52 m, este de data recenta, fiind inaugurat in 1960, la 500 de ani de la moartea lui Henri Navigatorul. Numele de “padrao” vine de la pietrele in forma de steag, pe care le lasau ca semn marinarii pe noile pamanturi si care purtau acest nume.

De la monument vedem podul 25 aprilie si, dincolo de Tagus, mai in ceata, statuia Cristo Rei. Podul, care are ca model podul Oakland Bay din San Francisco, are o lungime de peste 2 km, fiind folosit atat de masini cat si de tren. A fost inaugurat in 1966 si, pana in 1974 a purtat numele de Podul Salazar. Dupa “revolutia garoafelor” din aprilie 1974 a fost redenumit Ponte 25 Abril.

Cristo Rei este un monument ridicat, in 1959, in semn de multumire catre Dumnezeu fiindca Portugalia nu a participat la luptele din al doilea razboi mondial. Modelul sau a fost celebrul monument din Rio de Janeiro. Si in acesta se poate urca cu un lift(2.50 euro) pentru a admira Lisabona si Tagusul. Noi nu am fost pe celalalt mal al sau din lipsa de timp dar am aflat ca acolo, la Caparica, sunt plaje frumoase, mult apreciate de cei din Lisabona, asa ca, daca se intampla sa fiti pe acolo vara, nu uitati!
In spatele nostru se afla acum Centrul Cultural Belem, construit in perioada 1988-1993, cand Portugalia se pregatea pentru a prelua conducerea Uniunii Europene (1994) si avea nevoie de un sediu adecvat. In prezent, aici se desfasoara numeroase evenimente culturale: teatru, opera,
muzica clasica, cinema, conferinte.
In zona se afla si cateva restaurante (ca si cel din imagine, cu specific pescaresc; mai exista unul cu specific japonez, de sushi si surimi si unul chinezesc) asa ca, daca va prinde pe aici ora pranzului, aveti unde manca fara a parasi zona fiindca mai sunt multe de vazut.
Trecem apoi pe langa aceasta simpatica pereche, care ne aminteste ca in zona se afla Muzeul de etnografie si folclor si apoi pe langa un far (construit intre 1515-1521), dupa care se zareste deja Torre de Belem, pe care il vedem…maine.

Belem – Mosteiro dos Jeronimos

Belem este o prescurtare portugheza a cuvantului “Bethlehem” si are legatura cu biserica inchinata Sf. Maria de Belem, apartinand manastirii Sf. Jeronim sau Mosteiro dos Jeronimos, care, impreuna cu Padrao dos Descobrimentos (Monumentul descoperirilor), Torre de Belem (Turnul Belem), Jardim Tropical, Palatul Ajuda si o multime de muzee, fac din acest cartier un loc caruia trebuie sa ii acorzi cel putin o zi in trecerea ta prin Lisabona. Pana in 1885, Belemul a fost un sat independent. Aceasta parte a orasului de azi a suferit cel mai putin in timpul marelui si dezastruosului cutremur din 1755, de aceea aici se gasesc cladirile cele mai vechi din Lisabona.

In Belem ajungi luand tramvaiul nr. 15 din Praca do Commercio si mergand cu el 15 statii, pana la statia Jeronimo. De altfel, vei vedea manastirea pe geam, asa ca vei sti unde sa cobori. Si fiindca tot suntem aici, hai sa o vedem! Timpul nostru e dramuit, asa ca lasam manastirea propriu-zisa si Muzeul de Arheologie, adapostit intr-una din aripi, pentru o alta vizita si, dupa ce facem o multime de poze in exterior, intram in biserica manastirii (intrare gratuita), pentru a vedea ce ne ofera.

Construirea manastirii si a bisericii a fost finantata din taxa pe mirodenii si aur si, prin abandonarea constructiei Pantheonului din Manastirea Batalha, un alt loc reprezentativ pentru Portugalia. Pana in 1834, manastirea a apartinut ordinului Sf. Jerome. Ea a fost construita deasupra altarului la care Vasco da Gamma s-a rugat toata noaptea inaintea plecarii sale pe drumul care avea sa-l duca la descoperirea Indiei. Era aici o sihastrie din jurul anului 1450, fondata de printul Henri Navigatorul. Rolul noii manastiri a fost acela de a celebra descoperirea drumului spre India.

Constructia a inceput in timpul domniei lui Dom Manuel I, la inceputul sec. al XVI-lea si a durat aproape un secol. De aceea vedem azi o imbinare de stiluri, in care predomina insa minunatul stil manuelin, o tranzitie intre gotic si renastere, in Portugalia. Intreaga manastire mi s-a parut o dantelarie alba, spumoasa, in care au incremenit visele constructorilor.

Portalul de sud al manastirii este impresionant. Are o inaltime de 32 m si o latime de 12 m si este ornamentat cu mici statui ale celor 12 apostoli, cu scene din viata Sf. Jeronim, iar deasupra, pe un piedestal, se afla Madona din Belem. Cred ca aceasta este partea cea mai fotografiata a manastirii.

Interiorul bisericii se sprijina pe o multime de stalpi octogonali uniti prin chei de bolta mestesugite.
Imediat la intrare, vei vedea doua monumente funerare, la fel de importante pentru istoria tarii. Unul este mormantul lui Vasco da Gamma, marele descoperitor, celalalt apartine lui Luis de Camoes, care in epopeea sa Lusiada, a cantat aventura acestor descoperiri. Manuel I si sotia sa si-au gasit si ei odihna tot aici. O frumoasa capela, construita la 1669 si dedicata initial Sf. Anton, impresioneaza prin opulenta.

mormantul lui Vasco da Gamma

mormantul lui Luis de Camoes

Din pacate nu mai putem zabovi aici, daca vrem sa vedem si altceva, asa ca traversam frumosul parc din Praca do Imperrio, cu Fonte Luminosa, o fantana cu joc de ape, care alcatuieste 70 de desene si seara este frumos iluminata si o luam de-a lungul Tagusului, spre celalalt monument care atrage aici turistii – Monumentul Descoperirilor. Dar despre el, in postarea de maine.

Belem – Mosteiro dos Jeronimos
Taking the tram no 15 from Praca do Commercio, you can visit Belem, a quarter of Lisbon. The Jeronimo Monastery, Belem Tower, the Monument of the Explorers, The Botanical Garden and many other interesting places, are all in Belem.
The monastery is a fine example of manuelin style in architecture. Here, you can visit the tombs of Vasco da Gama, the famous explorer, and that of Louis do Camoes, very well known national poet.

Cascais – Crăciun la Atlantic

2008 a fost anul in care am ajuns in Portugalia, pentru un sejur la Lisabona. Asteptam de multi ani aceasta intalnire si nu m-a dezamagit deloc. Asa se face ca, in timp ce unii stau in jurul pomului de Craciun si isi desfac pachetele cu cadouri, noi am stat pe malul Atlanticului, in tricou cu maneca scurta.

Chiar in ziua de Craciun, in Lisabona fiind totul inchis datorita sarbatorii, am luat trenul de la Cais do Sodre (care circula din 20 in 20 de minute) si am plecat la Cascais. Linia a fost electrificata inca din 1926. Biletul costa 1.70 euro si drumul dureaza cca. jumatate de ora. Vagonul in care suntem e gol, doar un barbat urca in ultimul moment si se aseaza chiar in fata mea. Incerc sa-l intreb ceva in engleza, desi stiu ca portughezii o vorbesc mai putin. Omul insa ne auzise vorbind si imi raspunde in…romana! Era un maramuresean, cu accent portughez, dobandit dupa 9 ani de trait acolo. Vorbim de una, de alta, el bucuros, dorind sa afle ce mai e nou “pe acasa”. Coboara inaintea noastra. La inceput, calea ferata urmeaza cursul Tagusului pana cand, in cele din urma, se vede oceanul!

Odinioara sat de pescari, Cascais a devenit cu incetul a statiune indragita de locuitorii Lisabonei pentru atmosfera ei relaxata. Turistii gasesc aici cafenele, baruri si restaurante, magazine cu suveniruri. De la gara, o luam si noi, la intamplare, pe stradute inguste, indreptandu-ne spre ocean. Absolut din intamplare dam peste o casa care ne surprinde! Aici, in casa unui prieten, si la Lisabona si-a scris Mircea Eliade “Jurnalul portughez (1941-1946) “, pe cand lucra la Ambasada Romaniei in

Portugalia.
Ajungem in mica piata 5 Octombrie, cu o vedere frumoasa spre una din plajele de la Oceanul Atlantic, Plaja Pescadores. S-a facut cald, termometrul indica 21 de grade, asa ca ne dezbracam la tricou. In piata, statuia din bronz a lui Dom Pedro I, o mica biserica din secolul al XVI-lea – Nossa Senhora dos Navigantes, Biserica marinarilor – si cladirea frumoasa a Primariei, impodobita cu azulejos. In fata sa, traditionalul pavaj portughez, calcada, in forma de valuri.

Stam putin pe malul oceanului, distrandu-ne cu multimea de pescarusi. Aceasta plaja nu este, de fapt, pentru baie ci pentru barcile pescaresti dar Cascais are si alte plaje. De pe faleza, se deschide
o priveliste larga spre Estoril.
Urmam linia falezei, indreptandu-se spre Boca do Infierno, obiectiv aflat cam la 2 km de Cascais. Trecem mai intai de frumoasa marina si de Citadela, fortul construit in sec. al XV-lea pentru a apara gurile Tagusului. Mai tarziu, regele Luis I l-a transformat in resedinta sa de vara, numita Palacio da Citadela, locuita pana in 1908. Odata cu acest decizie a crescut si importanta localitatii, aristocratia construindu-si aici resedinte, precum aceasta frumoasa casa stil Art Nouveau de pe faleza portului. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, la Cascais si Estoril s-au refugiat capete incoronate si persoane importante din Europa precum Ducele de Windsor, regele Carol II de Romania sau printul Umberto al Italiei.


Continuam pe langa farul Santa Maria, construit in 1868 si inca activ si apoi pe aleea care ne duce, paralel cu oceanul, spre Boca do Inferno. Destul de multi turisti se indreapta spre acest punct, profitand de ziua frumoasa si insorita.
Ne este deja prea cald si foame, asa ca ne bucuram cand un indicator ne arata ca urmeaza sa coboram la stanga, spre ocean. Gasim imediat vreo 2-3 pravalioare care vand, celor infometati ca noi, sandwich-uri, dulciuri si sucuri. Nu e prea mult dar e bine! Tot acolo exista si o mica piata unde se vand produse artisanale, tesaturi, pantofi de piele si multe suveniruri. Coboram apoi pe o panta, amenajata la capat cu o mica terasa, de unde se poate vedea Boca do Infierno. Este de fapt o grota in malul abrupt si stancos, lovita mereu de valurile oceanului, care vuieste si spumega de ciuda ca nu poate inlatura stanca din calea sa. Imi inchipui daca acum, pe o zi calma si senina, zgomotul este atat de puternic, cum trebuie sa fie pe timp de furtuna! O adevarata “gura a infernului”!
Reveniti in Cascais, ne simtitm inca in stare sa pornim pe jos spre Estoril, pe Promenade do Estoril, cca. 1 km. E dumineca dupa-amiaza si foarte multe lume se plimba pe aici. Sunt multe restaurante cu terase, chioscuri de inghetata “Ola”, iar pe un afis vechi citim ca, inchirierea a doua sezlonguri si a unei umbrele, ne-ar costa 12 euro, daca ar fi vara. Era de doua ori mai mult ca in Grecia, anul acesta.
In sfarsit, ajungem in Estoril. Pe plaja, o cladire in forma de castel, apartine familiei regale de Monaco. Urcam spre parcul in care se afla cel mai mare cazinou din Europa, nu pentru a juca la ruleta, ci pentru a-i face o poza.
La intoarcere, trenul este aglomerat fiindca plimbaretii de dumineca se intorc, ca si noi, in Lisabona, odata cu soarele care apune peste Tagus, la 25 decembrie 2008.
Cascais – Christmas at the Atlantic Ocean
In the Christmas day we took a train to Cascais, to see the ocean. It was a beautiful, sunny day.
We sunbathed and walked in the little town, where we discovered the house where Mircea Eliade has lived for a short time. We walked to the Boca do inferno (The Mouth of the Hell).

Să ai Lisabona la picioare

Pentru a avea Lisabona la picioare, la propriu, am urcat la Castelul Sf. Gheorghe sau Castelo de Sao Jorge. Construita cu rol de aparare, fortificatia mai pastreaza foarte putin din partea sa cea mai veche, din secolul al VI-lea. Ea a fost stapanita, pe rand, de romani, vizigoti si mauri, pana in anul 1147, cand regele Alfonso Henriques a cucerit-o si a dedicat-o Sf. Gheorghe. Marele cutremur care a lovit Lisabona in 1755, i-a provocat distrugeri masive.

Pentru ca am ajuns in capitala Portugaliei aproape de miezul noptii, fortareata frumos iluminata a fost prima cladire care mi-a atras atentia in taxiul care ne ducea la hotel. Ne-am cazat foarte aproape de Pta. Rossio, asa ca, a doua zi dimineata, iesiti la plimbare am vazut imediat castelul si am hotarat sa urcam pana la el.

Oamenii se plimba prin cetatea din care au ramas doar ziduri si 18 turnuri. Nu sunt prea multi: e 23 decembrie si, probabil, locuitorii orasului se pregatesc sa sarbatoreasca Craciunul. Majoritatea vizitatorilor sunt turisti, ca si noi.
Cateva tunuri de epoca, puse pe ziduri, amintesc de trecutul tumultuos. Intr-o parte a Palatului feudal Alcacovas, ramasa in picioare, s-a deschis un restaurant. Cantareti ambulanti, unii imbracati in haine de epoca, canta in diverse locuri ale castelului, incercand sa recreeze o atmosfera pierduta.
Din punctul meu de vedere, castelul, alaturi de elevatorul Santa Justa, reprezinta puncte ideale, de unde poti vedea orasul de sus. Mai intai, arunc o privire indiscreta in curtile de la baza zidurilor.
Apoi, indrept obiectivul spre riul Tagus si Podul Revolutiei din 25 aprilie, care se vede in zare. Acoperisurile rosii si cladirile albe alcatuiesc o marca a Lisabonei. Nu putem, in acest moment, decat sa banuim ca acolo, jos, pe stradutele intortocheate, o multime de lucruri ne asteapta sa le descoperim.
Mai ratacim o vreme pe stradutele din jurul castelului si ne impregnam de atmosfera orasului. Trecem chiar pe o strada numita Strada Saudade, concept ce exprima chintesenta sufletului portughez. Va amintiti de Amalia Rodriguez? O cladire abandonata, chiar pe acea strada, ilustreaza foarte bine, cred, sentimentul acesta. Din cate un mic magazin, ajung la noi acorduri tanguioase de fado. E soare, e bine si m-as plimba asa, ore intregi…
Daca sunteti in Lisabona, puteti ajunge la castel fie cu autobuzul 37, fie urcand pe jos, din cartierul Alfama, din preajma Catedralei. In apropierea sa, vedeti indicatorul.
Daca aveti Lisboa Card, intrati gratis, daca nu, platiti 5 euro/persoana. Iarna, cum am fost noi, e deschis intre 9 si 18, iar vara, intre 9-21. E o vizita placuta, care va va face sa va simtiti, pentru cateva clipe, stapani peste oras.
To Have Lisbon at Your Feet
In order to have Lisbon at your feet, one has to visit the Castello Sao Jorge or St. George Castle. It is open for the visitors between 9-18 and the entrnce ticket costs 5€.

Etna – cel mai mare vulcan activ din Europa

Din Taormina se ajunge la Etna dupa cca. 45 de minute de condus. Tinta noastra este Refugiul Sapienza, la aproape 2000 m alt. Intreg drumul, de la Taormina la refugiu a durat doua ore, in care se includ si cele 20 de minute de pauza intr-o parcare, pentru poze spre varf si cumparaturi (pentru cine vrea): miere, Limoncello di Etna, nuci si diverse suveniruri facute din lava vulcanica, cum ar fi aceasta Madona. Acesta este si locul in care vedem prima data lava, mai de aproape. Mai exista
inca si vegetatie.
Etna se afla in partea de nord-est a Siciliei si are o inaltime, acum de 3320m, pentru ca fiecare eruptie ii modifica varful. Se spune ca mai demult, avea 3350m.

Drumul, in serpentine, urca mai intai prin locuri in care cenusa vulcanica s-a transformat intr-un sol foarte fertil, ceea ce permite locuitorilor celor cateva sate prin care trecem, sa obtina mai multe productii de legume pe an. Este o zona vestita pentru abundenta de legume si fructe si pentru viile sale.

O prima priveliste mai edificatoare a varfului Etnei, aflat inca la distanta:

Elicoptere ale armatei supravegheaza in permanenta craterele, Etna avand cateva, nu doar unul. De erupt, poate erupe prin oricare. Ultima eruptie mare a avut loc in 2006. De obicei, nu face victime. Oamenii se intorc si recladesc, pe acelasi loc.Ceva mai sus, avem primul exemplu de ceea ce este in stare vulcanul: doua case de vacanta, foarte apropiate, una distrusa de eruptie, cealalta intacta.

Pozez din autocar si geamul nu e foarte curat. Am insa avantajul ca stau chiar in fata, pe scaunul ghidului (ghida ne-a spus “tot” in parcare, asa ca nu mai avea nevoie de acel scaun si mi l-a oferit, vazand ca ma chinui sa pozez prin geam). Drumul devine straniu. Doar soseaua e alba intr-un peisaj negru. Nu mai e fir de vegetatie, doar lava intarita.
Mai sus, ceva cu adevarat impresionant. Pauza pentru pozat, 2-3 minute. O casa aproape complet acoperita de lava: a ramas afara doar putin din coama acoperisului! Ghida ne asigura ca oamenii se refugiasera la timp…Ca toate fenomenele naturale violente si acesta este infricosator!
Ne apropiem de platoul unde vom opri. Aici se mai vede cate ceva verde. Ni se explica ca exista posibilitatea de a urca cu o gondola, inca 500 m altitudine. Un round trip costa 26 euro, deci 52 pentru amandoi. Mi se pare prea mult, fiindca oricum am fi inca departe de varf. Am observat insa ca oamenii se deplaseaza in diverse directii pe platou, asa ca am presupus ca ar fi ceva interesant de vazut si aici.
Sunt multe constructii pe platou, ca aceasta cabana pana la care a ajuns lava la eruptia din 2001, dupa cum scrie la usa. Ne luam dupa altii si dupa niste indicatoare care ne invita sa vizitam craterul Silvestri.
Peisajul e straniu, nuante de ruginiu pana la negru, lava incremenita in miscare. Vantul bate cu putere (e totusi aprilie si suntem la aproape 2000 m). Noroc ca am o jacheta la mine, ca oricum sunt in sandale ca deh, la Taormina era cald… Ma prevenise o vecina de masa de la hotel, care fusese pe Etna cu 2 zile inainte (agentia de la care am cumparat excursia nu a facut-o, crezand probabil, ca suntem copii mari si stim si singuri!). Adevarul e ca m-am gandit ca nu o sa inghet…dar socoteala de acasa cu cea din targ…
Acesta e craterul si iata-ne sus, pe coronamentul sau.
Peisajul, vazut de sus, ne releva si alte mici cratere:
Cand am coborat, soarele apunea peste Sicilia. Imaginile dezolante de pe Muntele Etna m-au urmarit inca cateva zile. Muntele negru m-a impresionat.
 Etna – the Highest Active Volcano in Europe
Two hours driving from Taormina, we arrived at the Etna volcano. It was an interesting experience to walk around a smaller, extinct volcano.
Because Etna is an active volcano, army helicopters are supervising the area, to alert the population if something dangerous is to happen.

Câteva ore în Taormina

Acum doi ani, aflandu-ne pentru o saptamana in Malta si stiind ca de acolo se fac excursii de o zi in Sicilia, ne-am gandit ca fiind atat de aproape de ea, n-ar strica sa mergem. Excursia, cumparata la o agentie din Malta, am facut-o cu catamaranul de mare viteza “Maria Dolores”, care, cu exceptia capitanului, avea un echipaj in intregime romanesc! Traversarea a durat 100 de minute.
La Pozzalo ne-am urcam într-unul din cele 4 autocare care ii asteptau pe turistii veniti din Malta. Repartizarea ne-a fost anuntata de pe vas, in functie de limba pentru care am optat (engleza). Ghida noastra a fost Barbara si sofer – cum altfel in Sicilia? – Pepe Corleone!Dupa ce am luat micul dejun aproape de plaja din Pozzalo, am plecat spre Taormina, primul nostru obiectiv, unde urma sa stam doua ore şi jumatate. Stiu, stiu – Numai atat? o sa va intrebati. Da, si noua ne-a parut rau, mai ales dupa ce am vazut ce am vazut. Una e sa vezi acasa, pe internet si alta sa fii acolo si sa simti atmosfera locului! Dar asta este dezavantajul excursiilor “impachetate”, adica in grup! (nu am nimic impotriva lor; pentru multi este o solutie ideala, comoda, dar noi vrem sa fim independenti, sa facem si sa vedem ce vrem noi, nu ce scrie in program; uneori insa alegerea este intre a merge “impachetat” sau a nu merge deloc si atunci…) Daca eram de capul nostru, stateam cat vroiam dar…plateam! Caci Taormina este un oras scump. Hotelurile si restaurantele practica preturi teribil de mari, mai ales pentru buzunare romanesti dar asta nu inseamna ca nu poti manca la o osteria-pizzeria ceva mai ieftin, sau sa profiti de oferta micilor magazine de langă Gradina Publica, care iti fac sandwich-uri cu marfa expusa: branza si sunca, la 1-2 euro. Se pare ca in lunile martie, aprilie si mai, in extrasezon, preturile sunt mai mici.

Wikipedia ne spune ca Taormina a fost colonie greceasca din anul 400 i.e.n. In al doilea razboi punic, a fost cucerita de romani, in 212 e.n. Acum, ea este cea mai importanta statiune din Sicilia si constituie obiectiv turistic inca din sec. al XIX-lea.

Aflata la 200 m altitudine, se catara pe pantele muntelui Tauro, deasupra golfului Spisone, care adaposteste asa-numita “mare a Taorminei”. De fapt, este vorba despre Marea Ionica. Un funicular ne-ar putea duce pana la plaja, daca am avea timp.

in nori se vede vf. Etna

Ajunsi la Taormina, autocarul ramane intr-una dintre cele doua parcari mari, situate aproximativ “sub”

centrul orasului.
De acolo, un autobuz te transporta gratis, “sus”, adica chiar in centru. De aici, am fost liberi sa facem ce dorim, fiecare.
aici te lasa autobuzul gratuit

Fata de timpul scurt pe care il avem la dispozitie, planul “de bataie” nu e greu de facut. Hotaram sa vedem Teatrul grec, Gradina Publica si sa ne plimbam pe Corso Umbertto. Ca de obicei, mi-am facut lectia acasa, pe internet si cu ghidurile aferente.

Mergem mai intai la Teatrul Grec. Constructia initiala, a grecilor, data din sec. al III-lea i.e.n. Varianta care se vede astazi este de fapt o reconstructie (in ruine acum) a teatrului de catre romani , executata in sec. al II-lea e.n. El are un diametru de 109 m, ceea ce il face al doilea ca marime din Sicilia.

in drum spre teatru, aer mediteranean

Ne intoarcem pe o straduta cu multe magazine de suveniruri, spre Corso Umbertto. Vitrinele sunt pline de ceramica locala si, fiind mare amatoare, nu am putut sa nu fotografiez.

Acel omulet cu trei picioare este Trinakria, simbolul Siciliei. In sec. VII-VIII i.e.n. grecii au descoperit o noua insula, care avea trei promontorii si de aceea au numit-o Trinakria, adica “taramul cu trei picioare”. Simbolul reprezinta acest taram dar mai are si Capul Medusei, personaj mitologic grecesc, cu serpi in loc de par si 3 spice de grau, aluzie la faptul ca, in timpul romanilor, Sicilia era “granarul Italiei”.

Parcurgem o parte din Corso Umberto, uitandu-ne in graba la magazinele de anticariat, care si-au scos comorile in strada.

Apoi o luam pe o straduta laterala, pe langa niste trattorii, spre Gradina Publica sau Gradina Trevelyan. Se numeste asa dupa o englezoaica, Florence Trevelyan-Cacciola, care avea aici o gradina privata.
Gradina este un loc placut de relaxare si de refugiu, cu plante exotice, pavilioane de caramida, un bar si o terasa, care ofera o frumoasa priveliste, atat spre Etna cat si spre mare.
Inapoi pe Corso, il strabatem pe toata lungimea sa, pana ajungem la o terasa care ofera si ea o priveliste spre alt colt de mare. Aici se afla si Biserica San Pancrazio, dedicata patronului Taorminei. Piata e plina de oameni, de pictori si cantareti, de vanzatori de suveniruri.
San Pancrazio

Repede inapoi, pe corso-ul aglomerat, spre autobuz si autocar. Cu coada ochiului vad, in dreapta si in stanga, stradute atragatoare…Dar timpul ne preseaza. Mai avem timp sa mancam cate o felie de pizza si sa bem, impreuna, o bere – 7 euro. Plecam spre Etna!

curioasele!

ati mai vazut asa lamai?

In afara de varianta asta, la Taormina mai puteti ajunge:
  • zburand pana la Catania si de acolo cu autobuzul sau o masina inchiriata;
  • cu ferry, prin Messina; de acolo, pe A18, 30 de minute de condus;
  • cu trenul, Taormina aflandu-se intre Catania si Messina; linia este deservita si de Roma.

 

Some Hours in Taormina

While in Malta, I took a trip by catamaran, to Sicily. Among others objectives, we also visited Taormina, an enchanting little town.

 

Excursie la Skiathos

Prima insulă grecească pe care am pus piciorul a fost Skiathos, într-o excursie de o zi, de la Paralia Katerini. Am mers cu autocarul pană către peninsula Volos, în portul Ahillio, unde ne-am îmbarcat pe Elisabeth III şi, conduşi de un căpitan vesel şi glumeţ, am pornit spre insula Skiathos, una din cele 3 insule locuite ale grupului Sporade şi cea mai mică, de pe coasta de est a Greciei, în Marea Egee.
Portul este mic, cu flori şi taverne, ca peste tot.
Navigăm mai mult între insule şi partea continentală. Pe punte, lumea face plajă. Kostas, căpitanul nostru vorbăreţ face glume la un microfon, amestecand engleza cu greaca şi promite un coniac Metaxa celor care îl pot imita. Sunt jocuri obişnuite pe vapor, pentru a întreţine turiştii. Circulă apoi cu o sticlă imensă de Metaxa, cu un mic robinet, de la care caştigătorul îşi ia direct “porţia”.
După aproximativ 3 ore ne apropiem de insulă şi intrăm în port. Skiathos Town este în acelaşi timp şi capitala insulei. În secolul al XIX-lea era un important centru pentru construcţii de nave, utilizand lemnul oferit de numeroasele păduri de pin de pe insulă.
Foarte aproape de port, pe o mică peninsulă rotunjită se află Kastro, fosta fortăreaţă construită la 1538 pentru a proteja insula de otomani şi de raidurile piraţilor. De aici se deschide şi o frumoasă privelişte spre larg, susţinută şi de vegetaţia interesantă.
In cele cateva ore pe care le avem la dispozitie ne plimbăm pe străduţele mici din spatele portului, surprinzand cateva obiective bune de fotografiat. Ca peste tot, e plin de mici prăvălioare de suveniruri şi de taverne. Insula Skiathos este unul dintre locurile în care vara pot fi întalnite vedete de cinema sau din muzică. Skiathos Town este un orăşel cosmopolit, unde mulţi străini au ales să se mute chiar definitiv. Cu o viaţă de noapte tumultoasă, este supranumit Mykonosul Sporadelor.
După ce mancăm şi noi la o tavernă, ne îmbarcăm pentru a merge 14 km, să ne bălăcim la plaja Koukounaries, considerată – spun grecii – numărul 7 în lume în topul celor mai frumoase plaje. Fiindcă e prea aglomerată pe gustul nostru, ne alegem pentru baie un colţ retras.
După ora de baie, chiar plecăm. Incet, Elisabeta noastră se îndepărtează de ţărm, urmărită de câte un pescăruş.
Căpitanul Kostas desfăşoară steagul piraţilor şi pe punte se încinge sirtaki. Ziua noastră pe insula Skiathos s-a terminat.
A Trip to Skiathos Island
Skiathos was the first Greek island I have visited. I liked the little town of Skiathos, the capital of the island. This was a one day trip.

Croazieră la Muntele Athos

Acum 5 ani, prima mea întalnire cu Grecia s-a petrecut – unde altundeva – decat la Paralia Katerini! Nu vă grăbiţi să zambiţi (pe sub mustată, dacă aveţi), considerand că locaţia este aproape romanească, datorită numărului mare de compatrioţi care îşi petrec zile de vacanţă acolo! Am ales această locaţie pentru că oferta agenţiei de turism era bună şi pentru că am privit-o nu ca pe un loc în care să zăcem la soare sau să ne bălăcim, ci ca un punct de plecare pentru a vedea obiective care, de acolo, sunt mai la îndemană.

Cazarea am avut-o la un hotel mic şi cochet, chiar pe plajă, Hotel Zephyros. Chiar lângă el era o agenţie de turism de unde ne-am cumpărat toate excursiile. Lucra acolo o tanără din Republica Moldova, foarte amabilă, care a şi observat, mirată: “Dar dumneavoastră nu faceţi deloc plajă? Că în fiecare zi plecaţi!” Probabil avea mai rar asemenea turişti. Când i-am explicat cum stă treaba, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca, în chiar ultima zi a sejurului, să ne găsească un grup de slovaci la care să ne alipească, pentru că – de două ori! – grupul de romani nu s-a format! Aş fi fost tare dezamăgită dacă n-am fi putut merge. Care era destinaţia atât de evitată? Croaziera la Muntele Athos!

Văzusem un documentar la TV, nu cu multă vreme înainte, am căutat imediat pe internet şi am rămas cu gura căscată cand am văzut ce frumos e! Acum, probabil că unii consideră că nu este suficient să vezi mănăstirile doar de la bordul vasului de croazieră. De ce le poţi vedea doar aşa? Este nevoie de o aprobare specială pentru a le vizita şi acest lucru este valabil doar pentru bărbaţi. Femeile – deh, mai “spurcate” – nu sunt primite acolo pentru a nu încetini ascensiunea călugărilor spre iluminare. Atunci, ce altă alternativă mai bună ar fi decat să vezi totuşi cate ceva (şi doar există zoom, nu?) şi să poţi aprecia liniştea, izolarea şi măreţia locului?

Ne-am îmbarcat în portul Ormos Panaghia. Vi-am spus că era prima călătorie în Grecia şi nu mă mai săturam de culorile şi limpezimea mării. Eram pe vasul de croazieră peste 300 de turişti, de toate naţionalităţile, un adevărat Turn Babel.


Peninsula care adăposteşte mănăstirile (intrate în patrimoniul UNESCO), are 50 km lungime şi între 8-10 km lăţime. Suprafaţa ei este de 350 km pătraţi, iar cel mai înalt varf al muntoasei peninsule măsoară 2033 m. Mănăstirile sunt dispuse pe ambele părţi ale peninsulei dar noi am navigat doar de-a lungul coastei de vest. Nu toate mănăstirile sunt vizibile de pe apă.

Prima dată, varful Muntelui Athos s-a văzut în depărtare, filtrat de aburii dimineţii. Apoi, ne-am apropiat şi am văzut de aproape pereţii abrupţi, prăvălindu-se în mare. Mai erau şi alte tipuri de vase în zonă, toate cu aceeaşi ţintă: mănăstirile, văzute măcar de la cel mult jumătate de km distanţă, pentru că atat au voie să se apropie. Guvernul grec are grijă ca tot ceea ce priveşte Muntele Athos, să fie respectat cu stricteţe!

Ghizii şi ghidele ne “recitau” explicaţiile în 6 limbi, de pe puntea de comandă. Dacă, prea atent să prinzi unghiul potrivit pentru o fotografie, scăpai ceva, puteai prinde, eventual, în altă limbă. Fotografi erau destui pe punte, aşa că era dificil să pozezi fără a prinde în obiectiv un cap, un cot sau mai ştiu eu ce. Şi mănăstirile au început să se perinde rand pe rand prin faţa ochilor noştri, însoţite de “incantaţiile” melodioase în italiană sau mai harşaite, mai aspre, în poloneză, de exemplu.

Agios Pavlos sau Mănăstirea Sf. Pavel, unde sunt şi caţiva călugări romani, apare prima dată în documente în anul 972. După căderea Bizanţului, ea a fost susţinută financiar de capetele încoronate ale Europei de Sud-Est.

Urmează apoi Mănăstirea Ossiou Gregoriou sau Venerabilul Grigorie:
Portul Daphni este principalul port al peninsulei, care deserveşte toate mănăstirile.

Mănăstirea Simonas Patras, fondată în sec. al XIII-lea, de către Sf. Simion, face o impresie puternică prin aşezarea sa, la 330 m deasupra nivelului mării, pe un singur bloc compact de piatră şi prin cele 7 etaje ale sale. Nu am fost la Potala dar mi-a amintit de ea, aşa cum o ştiu din filme documentare. Simonas Patras are şi un port propriu.

Xiropotamou este o mănăstire din secolul al X-lea care, ca şi altele, adăposteşte numeroase manuscrise şi cărţi. Există şi aici un port. Mănăstirea se află mai departe de ţărm.

Cea mai mare mănăstire din întreg complexul este Ag. Panteleimonos, fondată în secolul al XI-lea de Biserica din Kiev, ceea ce se observă imediat din elementele de arhitectură bisericească rusă.

Dovhiariou sau Dochiariu, construită între 1030-1032, este dedicată Sf. Arhangheli Mihai şi Gavrilă. Capela sa catolică a fost construită cu sprijinul financiar al domnitorului Ion Lăpuşneanu.

Ne apropiem de Ouranoupolis, unde facem un popas de 2 ore. Parcă simt şi acum sub tălpi nisipul său fierbinte. Hoinărim puţin prin micuţa aşezare. E plin de flori peste tot, iar terasele trandăvesc la soare, în căldura amiezii, în aşteptare de clienţi. Mergem şi noi să ne îmbarcăm pentru a ne întoarce la Paralia Katerini.

A Cruise to Mt. Athos (Greece)

The only way to see some of the churches on the saint mountain of Athos is to take a cruise along the shore of the peninsula. It was an interesting experience.

Ohrid – Ierusalimul Balcanilor (2)

Toate bisericile ortodoxe din Ohrid, pe care le vom vizita, au o construcţie asemănătoare, materialul folosit fiind cărămida roşie. Se plăteşte o taxă de intrare cam de 100 denari/persoană, mai mare pentru străini şi fotografiatul nu este permis. Tacit, se mai închid ochii.

Ne începem ziua vizitând Biserica Sf.Bogorodica Perivlepta (Sf. Clement), care se află la câteva sute de metri de locul nostru de cazare. Anul construcţiei este 1295, fiind una dintre cele mai vechi biserici din Ohrid , cu fresce dintre cele mai frumoase. Ca şi în cazul altor biserici, în timpul stăpânirii otomane şi aceasta a fost transformată în moschee. Se ştie că aici a fost centrul Arhiepiscopiei de Ohrid, care adăpostea şi o bibliotecă vastă cu valoroase manuscrise pe papirus, din sec. XI-XII. Pe la mijlocul sec. al XIX-lea aceasta a ars complet.

Frescele, aparţinând perioadei bizantine numită Renaşterea Paleologilor, sunt valoroase nu doar pentru macedonieni, ci pentru tot S-E Europei.

Ne continuăm drumul spre piaţa centrală a oraşului vechi, unde se află Catedrala Sf. Sofia. Unii afirmă că a fost construită în timpul primului imperiu bulgar. Se presupune că avea rol de catedrală chiar şi în sec. al X-lea, sub domnia ţarului Samuil. Cercetătorii afirmă că această biserică reprezintă punctul maxim atins de cultura macedoneană în sec. al XIV-lea. Turcii au “spălat” frescele, părţi din iconostas au fost folosite pentru a construi o scară interioară şi construcţiei i s-a adăugat un minaret. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în istorica catedrală Sf. Sofia din Istanbul.

Intensele lucrări de restaurare, din deceniul al 6-lea al secolului trecut, au redat o parte din măreţia bisericii şi strălucirea frescelor, biserica aflându-se sub patronajul Patriarhiei din Constantinopol, care a dorit să conserve aceste valoroase dovezi de artă bizantină.

În apropierea catedralei se află câteva clădiri vechi, în stil macedonean tradițional, frumos renovate şi terase îmbietoare, unele cu privelişte spre lac.

Următoarea biserică, construită pe un pinten de deal, Sf. Ivan Kaneo (Sf. Ioan Teologul-Kaneo), oferă o privelişte minunată asupra lacului. Nu se ştie exact data construcţiei dar un document sugerează că aceasta ar putea fi anul 1447.


Sub mănăstire se află o mică plajă, cu o terasă. Aici acostează bărcile-taxi care te pot duce până încentrul oraşului.

Noi ne continuăm însă drumul, urcând puţin printr-o pădure de pini şi chiparoşi până la Plaosnik, unde un mare şantier arheologic scoate la iveală noi şi noi comori. O clădire sacră creştină exista aici din sec. al V-lea. Mai târziu, mănăstirea Sf. Clement, numită Sf. Pantelimon, a fost locul unde fiinţase un mare spital pentru tratarea celor suferinzi. Excavaţiile au scos la lumină ruinele mai multor clădiri şi continuă să o facă. Mormântul Sf. Clement se află lângă vechea bisericuţă. Din păcate, accesul nu este permis decât într-o zonă restrânsă, fiind vorba despre un şantier în lucru. Biserica nouă, reconstruită aici, în acelaşi stil, este de dată recentă dar respectă cu mare stricteţe regulile arhitecturii bizantine. Biserica a fost sfinţită în 2002 şi redă toată splendoarea vechii şcoli slavone care a fiinţat aici. Intrarea este gratuită.

Ceea ce este interesant de văzut în acest loc este mozaicul descoperit în 1999, care reprezintă părţi din podeaua baptiseriului vechii bazilici, având ca motiv principal crucile încârligate, svastica. Mosaicul datează din sec. VI-IX. Wikipedia ne explică că svastica, devenită tabu în cultura vestică datorită utilizării ei ca simbol al nazismului, era utilizată din timpuri străvechi. Cuvântul sanscrit swastika însemna un semn făcut pe cineva sau ceva, pentru a aduce noroc. In India modernă este încă folosită ca element decorativ. De asemenea este preluată de hinduism, budism şi jainism.

De la Plaosnik, pe străzi cu case frumoase, pline de flori, ne îndreptăm spre Fortăreaţa lui Samuil, în care nu putem însă intra, fiind luni. Intrarea costă 30 denari. Coborâm spre Vila Kale şi ne pregătim pentru plecarea de a doua zi, spre Lefkada.

Ohrid, the Jerusalem of the Balcans (2)

The article describes some of the churches I have visited in Ohrid.

Ohrid – Ierusalimul Balcanilor (1)

Ohrid, “Ierusalimul Balcanilor”(se spune că are câte o biserică pentru fiecare zi a anului) sau “oraşul luminii” cum era numit anticul Lychnidos, a intrat pe lista mea scurtă de obiective acum 3-4 ani, pe când mă documentam pe internet cu privire la ce ar fi interesant de văzut în ţările din apropierea României. De ajuns, am ajuns doar anul trecut la Ohrid.

Numele de Ohrid a început să fie folosit abia din anul 879. În sec. al XI-lea, aici se afla reşedinţa ţarului Samuil. Oraşul a trecut, în istoria sa, prin cucerirea de către bizantini şi apoi de către Imperiul Otoman, în sec. al XIV-lea. Cultura fiecărui stăpânitor şi-a pus amprenta asupra locului, lăsând o anume moştenire culturală.

În drum spre insula Lefkada, am planificat o oprire de 3 zile în Ohrid. După ce am intrat în Macedonia (denumire oficială F.Y.R.O.M.) pe la Tabanovce, ne-am îndreptat spre Skopje şi, de acolo, am urmat drumul M3/E65 prin Tetovo, Gostivar şi Kicevo, până la Ohrid. De la Skopje până acolo sunt 172 km. Pe acest traseu sunt două puncte unde se plăteşte taxă de drum de 30 şi respectiv 20 de denari, adică cam de 2 ori câte 50 eurocenţi. Drumul este bun, în mare parte prin munţi şi defilee, ceea ce oferă privelişti frumoase şi nu e nici foarte aglomerat.

Pentru Ohrid am rezervat o cameră prin booking.com, în oraşul vechi, la Vila Kale. vezi aici http://vilakale.com/EN-pocetok.htm

Ajunşi în cameră, vedem de la fereastră teatrul antic, singurul teatru helenistic – din partea aceasta a Macedoniei – şi fortăreaţa lui Samuil. O cascadă de acoperişuri de ţiglă roşie, pe case albe, îmbracă dealul pe care se află centrul vechi. Undeva, în stânga, vedem şi o parte din lac. Vila Kale este o afacere de familie bine gestionată. Întreaga familie vorbeşte limba engleză. Se pare că nu suntem primii români care poposesc aici. Gazdele noastre fac tot ce pot ca să ne simţim bine.

După ce ne odihnim puţin. coborâm pe străduţe înguste, printre case vechi, în centrul oraşului, îngrămădit lângă lac. Străzile sunt animate deşi la multele terase nu este încă prea multă lume, fiind abia după amiază. Vedem repede această parte a oraşului, care cuprinde parcuri, moschei, bazarul, magazine (inclusiv de suveniruri). Observăm că unele acceptă la plată cardurile, recunoscute după siglele lor afişate pe uşi. Există şi puncte de schimb valutar, aşa că nu trebuie să ne facem griji.

Pentru prânz dar şi pentru cină, alegem în prima zi un restaurant situat pe o pantă, chiar vis-a-vis de vila în care ne-am cazat, Restaurantul “Gladiator”. Îl recomand cu toată căldura, dacă treceţi prin Ohrid. Nu doar mâncarea bună şi personalul foarte amabil dar şi ambianţa specială, de restaurant-bibliotecă, în care, ni se spune, se întâlneşte periodic un cerc de oameni interesaţi de holistică, astrologie, naturism, te poate atrage în acel loc cu atmosferă, aranjat ca o casă în care îţi primeşti prietenii. Este un concept foarte atrăgător, pe care nu l-am mai întâlnit până acum nicăieri. De altfel, de pe micul balcon cu 3 mese, se poate admira lacul, până departe, munţii, iar jos se află teatrul antic. Turlele bisericilor se văd şi ele printre case. Recomand ciupercile la grill! Două beri Skopsko şi două porţii de ciuperci la grill ne costă, cu bacşiş, 10 euro., iar 2 grătare cu garnitură, o porţie de ciuperci, o bere şi o apă minerală, 20 de euro. Gazda vorbeşte puţin limba engleză, pe fundal se aude muzică macedoneană, mâncarea e bună, priveliştea minunată – ce ne-am mai putea dori?

Şi, fiindcă vorba lui Scarlett O’Hara, “mâine e o nouă zi”, vom vizita bisericile Ohridului.

Ohrid, the Jerusalem of the Balcans (1)

Ohrid, known as Lychnidos in the antique world, has the nickname of “City of the Light”. It is said it has 365 churches, one for the each day of the year.